Măluţ, dincolo de Râpă

Prin 1952, la Grădiniţa din Măluţ erau înscrişi 37 de copii. Cei născuţi în ’46 şi ’47. Aşa rezultă din registrul, ţinut şi completat cu minuţiozitate de educatoarea de atunci, M. Chioreanu. Şi şcoala era alta. Lângă biserica veche, o clădire de vreun secol, cu o sală mare neaerisită, cu geamuri făcute de un meşter local, era toată averea învăţământului din Măluţ. După 57 de ani am intrat în sala în care astăzi, preşcolarii satului învaţă. Nu sunt mulţi. Prezenţi vreo 10, câţiva au gripă şi sunt acasă – ne spune educatoarea Bindea. Şi şcoala este alta. O construcţie ridicată pe vremea când inspector şcolar era profesorul de română, Vasile Săsărman. Astăzi, aici învaţă în ciclul primar doar câţiva elevi. Satul Măluţ încet-încet îşi pierde din identitatea proprie, îmbătrâneşte. În urmă cu mai mulţi ani erau înregistrate 178 de familii, din care 290 de săteni locuiesc în afara Măluţului, prin Australia, Germania, Spania ori prin ţară. La Arad vieţuieşte de mulţi ani profesorul de muzică Gavrilă Câmpan, în Bucureşti îşi cântă dorul de sat poetul Pop Pompei. Vorbind de poeţi, de scriitori în general, Măluţul a dat nu numai un sobor de preoţi, ci şi mulţi pricepuţi în ale condeiului, amintindu-i aici pe regretatul dr. Gavril Mureşan ori pe cei de astăzi Ioan Mărgineanu, Mircea Măluţ, Traian Parva Săsărman, pe folchistul Florin Săsărman. Acum, satul pare mai degrabă pustiu. Case părăsite, încuiate nu ştim pentru câtă vreme. Lângă şcoală, pe ulicioară, la marginea aşezării vieţuirea abia mai pâlpâie. Fie că bătrânii ai plecat către Bărăciuni (cimitir), ori cei rămaşi şi-au găsit rosturile prin alte părţi. Pe Vale, în preajma Grădinii lui Matei, trăiesc bătrânii cei mai mulţi ai satului. Afară, pe o lăiţucă, Rozalia Marton (91 ani), Rafila Săsărman (90 ani), Vasile Oprea (91 ani), Maria Mureşan (88 ani), Leontina Bindea (87 ani) fac şi desfac, ca la o Poiană a lui Iocan, mersul lumii acesteia.

Pentru prima dată după o jumătate de veac Măluţul a dat un primar. Tânărul Cornel Săsărman a fost ales pentru spiritul lui deschis, de om întreprinzător, serios şi fără frazeologia politicianului. Spune verde-n faţă ce are pe suflet. Pentru Măluţ a repartizat, cu avizul consilierilor, bani din bugetul local în funcţie de numărul populaţiei, adică 19%. Dacă atâţia trăiesc aici! A făcut din şcoală şi căminul de odinioară o bijuterie. Oamenii sunt mulţumiţi. Se poate mai mult, zice primarul, dar cu ce? Poate altă dată. Se construieşte destul de mult. Dacă unele sunt părăsite, alte case cu iz occidental se ridică. La fel ca şi biserica, un locaş de rugăciune ce prinde contur prin jertfelnicia unui alt măluţan, ing. Gavrilă Mureşan, întru pomenirea celor dinaintea lui şi pentru cei de după. Măluţul este, fără a forţa comparaţia, un dar al Someşului. Someşul a dat Râpa, iar această graniţă, altădată de netrecut, este sinonimă cu Măluţul, mal abrupt, cum s-ar putea traduce. Dincolo de Râpă sunt oamenii, în număr de fix 512, cu vârsta de peste 18 ani. La care se adaugă copiii şi tinerii, câţi s-or mai învrednici să nu uite de singurul sat din România care are un imn.