Conflictul din Gaza nu poate fi soluţionat pe calea armelor

Agenţiile de presă transmit din Fâşia Gaza că de la începutul conflictului au fost ucişi aproape 1000 de oameni, în special femei şi copii şi s-au înregistrat aproape 2000 de răniţi. Pe acest teritoriu trăiesc circa 2 milioane de locuitori, cei mai mulţi veniţi din ţările foste socialiste, printre care şi din România - 1000 de persoane. Cine sunt aceşti oameni şi cum au ajuns acolo?

Se ştie că în timpul regimului Ceauşescu foarte mulţi tineri din ţările arabe au venit în România la studii, printre care şi mulţi palestinieni. Azi, aceştia sunt medici, profesori, avocaţi şi în Fâşia Gaza, căsătoriţi cu femei românce şi având, conform obiceiului de acolo, câte patru sau cinci copii. În Gaza populaţia este foarte densă.

Anul trecut, în Fâşia Gaza au avut loc alegeri, câştigate de organizaţia Hamas, care în timpul campaniei electorale a făcut populaţiei promisiuni de esenţă social democrată, aşa câştigând electoratul cu un „scor” de circa 70%. Acest „scor” ar fi putut asigura o guvernare comodă faţă de Autoritatea Palestiniană, care a pierdut alegerile. Se putea trăi bine, în pace şi îmbelşugat. Dar n-a fost să fie aşa…

În decembrie, Hamasul, aşa, din senin, fără a fi provocat de nimeni, a început să atace cu rachete artizanale Israelul, lansând rachetele sale la „trozneală”, fără nicio ţintă, spre Israel. Lucrul părea de neînţeles, aşa că l-am întrebat pe dl. Deac Fredi, preşedintele Comunităţii Evreilor din judeţul Bistriţa-Năsăud, cum se explică acest atac perfid care începuse să facă deja victime în rândul populaţiei civile.

Ni s-a explicat faptul că Hamas a luat fiinţă prin anii ’80 ca o formaţiune politică de natură social-democrată, dar având ca obiective majore distrugerea Israelului, ştergerea lui de pe hartă. Astfel, Hamasul a devenit o organizaţie politico-teroristă susţinută de Iran, Siria, Egipt etc., ţări cu conducători islamişti care au acelaşi ţel ca Hamasul.

De ce Hamasul a atacat Israelul doar în luna decembrie, are şi asta un răspuns: Hamasul, în urma altui conflict cu Israelul, avea semnat un armistiţiu de încetare a focului a cărui valabilitate expirase în decembrie, aşa că acum Hamasul e „liber” de orice angajament internaţional şi refuză să accepte încetarea focului, precum şi orice tratative de pace cu Israelul, cerute printr-o Rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU.

Culmea ironiei este că în Fâşia Gaza se luptă un „şoricel cu un elefant”. Cu toată susţinerea politică şi materială din partea unor ţări islamice, Hamasul are în dotarea sa două arme de bază: Bătrânul Kalaşnicov şi rachete artizanale, precum şi unele de fabricaţie rusă, dar rudimentare, fără o ghidare precisă, care însă fac şi aşa destule victime, mai ales în rândul copiilor şi femeilor, în general în rândul populaţiei civile nevinovate. De ce procedează aşa? Pentru că Israelul, cu o forţă militară net superioară şi de neegalat, vânează militanţii Hamas ce se ascuns, fără uniforme, în rândul populaţiei civile din şcoli, grădiniţe sau spitale. În unele din aceste instituţii îşi au şi comandamentele de luptă, sub acoperire.

Israelul, nemaisuportând situaţia, a trecut la contra-ofensivă, atacând Hamasul, oriunde s-ar afla. Susţinut, după cum spuneam, de unele ţări islamiste, Hamasul a săpat între 250 şi 300 de tunele între Fâşia Haza şi ţările ce îl susţin şi prin care se tranzitează armament şi muniţie, ba mai nou chiar şi „trupe” sau mai exact comandouri islamiste din ţările amintite. Ce este mai straniu, că mulţi dintre conducătorii principali ai Hamasului trăiesc în „exil” în Iran, Egipt, Siria, unde sunt cazaţi în vile şi trataţi domneşte numai pentru a întreţine o atmosferă continuă de conflict.

Israelul dispune de cele mai perfecţionate avioane cu reacţie, de rachete ultra-moderne cu un ghidaj de extremă fineţe şi precizie, de nave de război echipate după ultima modă, duce un război cu nişte fantome ce se ascuns prin tunelele săpate, sau printre civili, în spitale, şcoli, grădiniţe, ce sunt lovite cu cea mai mare precizie când acolo se semnalează prezenţe ale unor lideri Hamas, sau concentrări masive de combatanţi, de unde şi numărul mare de morţi şi răniţi. Populaţia este lipsită de apă potabilă, de rezerve de hrană, de curent electric sau gaze, de care liderii Hamas nu se interesează. În aceste condiţii, este Israelul obligat să lupte cu Hamasul!

Şi în această bătălie absurdă şi nejustificată prin nimic, Israelul mai dispune de o armă extrem de periculoasă şi de eficienţă: Mossadul. Care şi el are infiltraţi agenţii săi ce transmit la comandamentele din Israel toate informaţiile necesare ducerii unui război ciudat ce nu are sorţi de izbândă, astfel că pe calea armelor succesul Hamasului este zero. Singura cale spre pace este masa tratativelor în jurul căreia se vor aşeza foarte curând mai marii Hamasului, dar şi ai Israelului, pentru a semna o nouă pace.

Titus Zăgrean