CE ESTE RĂUL

Dacă toate tind spre izvorul cel unul al binelui, cum au căzut demonii din dorinţa binelui şi se fac cauza tuturor relelor? Demonii rămân în existenţă, care este un bine, atunci ei au şi binele şi răul în ei?
Răul nu este din bine pentru că firea binelui aduce la existenţă şi mântuieşte, iar firea răului strică. Răul, având ca suport existenţa, atunci răul are ceva din bine, însă răul nu este de sine şi nu ţine de existenţă. Răul duce lupta împotriva existenţei ca bine, însă nu poate desfiinţa cu totul, pentru că dacă ar fi aşa, n-ar mai exista nici el. Răul îşi ia seva de putere din existnţă sau din bine, ca să lupte contra acestora, răul este contrar existenţei şi totuşi are nevoie de această existenţă, ca suport. Răul nu este din Dumnezeu şi nici pentru Dumnezeu, el nu poate fi explicat prin panteism, pentru că nu s-ar mai putea face deosebirea reală între bine şi rău. În faţa lui Dumnezeu apare prin creaţie o existenţă care are libertatea să folosească existenţa şi contrar existenţei, adică să lupte contra adevăratului izvor al ei, aşadar al binelui. Răul nu are o existenţă proprie, el apare din existenţa dată de Dumnezeu, însă folosită ca existenţă care nu vine de la Dumnezeu. Dacă făpturile create n-ar avea libertate, răul n-ar putea să existe. Răul nu există ca o fiinţă proprie, cum există toate formele de existenţă, nici ca ipostas propriu. Răul ca rău nu are fiinţă proprie, el doar dezbină şi corupe substanţa celor care sunt, se mişcă şi el pentu a corupe. Răul n-are nici fiinţă nici putere a lui, el se foloseşte de puterea fiinţelor concretizate în ipostasuri pentru a le corupe, fără însă să le poată distruge, pentru că Dumnezeu nu permite aceasta, ci le slăbeşte.
Făpturile au primit de la Dumnezeu fiinţa şi puterea lor, aşadar le-a dat şi puterea de a folosi aceste forţe cum doresc. Fiecare făptură conştientă sau unealtă din lumea aceasta este făcută bună pe deplin, adică îşi poate îndeplini rostul ei, iar coruperea ei de către rău echivalează cu o slăbire a binelui reprezentat de ea, în sensul de a fi făcută mai puţin bună. Orice existenţă ia parte la bine prin faptul că există şi aceasta o vedem în însuşirile sale. Dacă pe cineva l-ar copleşi răul în mod total, atunci n-ar mai exista, pentru că răul total care nu doreşte nici propria existenţă, n-ar mai exista. Răul aduce nefericirea în existenţă folosind chiar puterile ei, însă aceste puteri nu sunt din fiinţa necreată a lui Dumnezeu, dacă ar fi aşa, atunci ar însemna că posibilitatea răului ar fi dată chiar de Dumnezeu, ceea ce este inadmisibil. Aceste puteri sunt create din nimic şi însăşi făptura este creată din nimic. Panteismul nu poate explica răul. Prin libertatea sa, făptura creată poate folosi puterile create oferite ei de Dumnezeu, contrar rosturilor, pentru că sunt de esenţă dumnezeiască şi prin această libertate poate să folosească aceste puteri chiar contrar lui Dumnezeu, cu amăgirea că ea însăşi are în sine izvorul existenţei infinite. Răul nu poate fi din Dumnezeu pentru că ar fi o absurditate ca ditntr-un principiu să iasă două puteri cu totul contrare, aşadar nu putem fi de acord nici cu un dualism de esenţe în explicarea răului şi nici că răul ar putea proveni din izvorul existenţei, care izvor nu poate fi împărţit şi nici se poate schimba. Alături de Dumnezeu cel necreat şi Creator, răul se explică prin faptul că există o realitate creată liberă care se poate folosi de existenţa sa creată, mărginită şi liberă.
Diavolii nu sunt răi prin firea lor, în acest caz ar fi răi pentru că Dumnezeu i-a făcut aşa, dacă ar fi răi prin fire şi-ar distruge chiar existenţa lor. Diavolii sunt răi prin lipsirea a ceva din binele existenţei lor şi atât în diavoli cât şi în suflete răul este o lipsă a deplinătăţii binelui. Răul nu vine din trupurile oamenilor, pentru că în acest fel n-ar exista şi duhuri rele şi el nu este totuna cu materia, pentru că şi materia este o raţionalitate şi o frumuseţe. Răul nu este o necesitate iar dacă materia este necesară pentru întregimea lumii, ea nu este rea prin sine, materia naşte şi hrăneşte şi aceasta nu este propriu răului care doar corupe, iar omul a băgat şi în materie, prin propriul păcat, acest rău.
Răul este din lucrarea liberă, nu din fiinţa făpturilor, este contrar firii, strică multe, dar nu poate distruge total nimic, el dezorganizează şi urâţeşte. Răul nu trebuie iertat, chiar dacă este din slăbiciune, însă această slăbiciune arătată în rău nu este lipsită de voinţă, iar cel care face răul se împacă cu aceasta slăbiciune cu care îl face, şi nu luptă contra ei.

Dan Popescu