Se vor scula voievozii români din morminte dacă noi dormim...

Vestea că în capitala Valahiei şi a tuturor românilor se va construi nu o moschee oarecare şi un centru cultural, ci şi cea mai mare construcţie de acest fel din Europa, e de natură să întristeze pe marii bărbaţi care au luptat pentru credinţă şi penru păstrarea limbii naţionale secole fără capăt. Muşatinii şi Ştefan, Corvinii, Mihai Bravul şi Brâncovenii se vor fi uitând din cer la noi, bicisnicii, care n-am luptat în nicio luptă şi care de bunăvoie deschidem porţile casei noastre nu doar islamului intolerant şi azi, ci terorismului care dă atâta bătaie de cap celor sănătoşi la minte.
State ca Norvegia, Cehia, Slovacia, Spania au refuzat o asemenea construcţie megalitică, fiindcă o asociază cu cele mai mari primejdii. Oare un astfel de centru universitar islamic, împreună cu gigantica moschee nu au loc suficient în Orientul Mijlociu, ori din Turcia până-n Indonezia şi trebuie să-şi afle loc într-o ţară creştină în proporţie de 99%? Nu sunt întâmplătoare astfel de planuri, căci cei ce au ochi de văzut îşi dau seama că islamul ar distruge efectiv ţările emisferei nordice, ţări creştine, dacă ar avea şi mijloacele să o facă. Timp de o mie şi mai bine de ani nu au reuşit prin mijloace militatre, iar azi suntem martori la islamizarea Europei occidentale cu deosebire prin inavzii imigraţioniste, pe fondul intensei secularizări la care creştinii sunt martori neputincioşi.
Dacă în urmă cu un mileniu şi jumătate, barbarii ne-au copleşit din punct de vedere militar, prin creştinare, ei au devenit -în mare parte- popoarele de azi ale continentului. Astăzi însă, islamul se vădeşte ostil integrării în democraţii, formând „insule” tot mai mari pe întregul continent. În Londra şi alte oraşe britanice, în sudul Franţei sau în Germania, procesul de islamizare a atins cote incredibile, impunându-şi legile proprii, legi barbare şi discriminatorii (Sharia). În numele democraţiei, a trâmbiţatei toleranţe faţă de orice (bine sau rău), Occidentul îşi semnează lenta sinucidere spirituală, în urma căreia va urma cea statală. Dornici să beneficieze pe de o parte de nivelul tehnologic occidental şi de nivelul de viaţă adiacent acestuia, este evidentă pe de altă parte repulsia jihadismului faţă de modelul de societate care a generat astfel de performanţe economice şi social-culturale.
Erdogan -fost prim-ministru şi actual preşedinte al Republicii turce- n-a făcut niciodată un secret din ambiţţile sale de a reînvia otomanismul, care să recuprindă teritorii din Siria până în Bosnia şi în vechile hotare ce ne-ar include şi pe noi, ca foste state vasale, autonome, e drept, dar vasale. Mai deunăzi planifica o rememorare a 700 de ani de la o mare biruinţă otomană în urma căreia sultanii puneau piciorul pe gâtul câtorva regi creştini. Oricum,visele lui Erdogan -„noul sultan”- sunt deşarte, căci nu se cunoaşte vreun imperiu care să se fi ridicat iarăşi din pulberea istoriei.
În vizita de acu câţiva ani la Istambul, actualul nostru prim-ministru a pus o placă de marmură la locul întemniţării martirilor Brâncoveni, placă ce aduce aminte de...”istoria noastră comună”, adică româno-otomană. Te miri că a răbdat marmura să fie scrisă asemenea nerozie, fiindcă ce legătură memorabilă „comună” poate fi între călăi şi victime, între cei care ne furau copiii spre a-i face ieniceri şi noi care plângeam, între cei care plăteau biruri (luându-li-se vaca din ogradă) şi zapciii turci?
Pomeneam de vechii noştri voievozi care ar fi plătitit orice haraciu vrăşmaşilor, cu condiţia de a-şi păstra limba strămoşească, credinţa (Legea-cum spuneau ei) şi libertatea la ei acasă. Dacă ar vedea ceele ce se întâmplă azi, cred că nu şi-ar mai pierde timpul certându-ne, ci grabnic ar scoate sabia împotrivă-ne, Merită a fi certat cel ce are şansa îndreptării, dar...