Prefectul Ovidiu Victor Frenţ, la Colegiul prefectural: Judeţul se află în situaţia de urgenţă

În cadrul şedinţei de Colegiu Prefectural, desfăşurată la Tăşuleasa Social, în 24 august, prefectul judeţului BN, Ovidiu Victor Frenţ, a făcut o pertinentă analiză şi prezentare privind situaţia din judeţul nostru referitor la problema curăţeniei şi reîmpăduririi în munţii noştri, cazul urgent şi alarmant, „Vitalia”, colaborarea deosebită cu „Tăşuleasa Social”, pregătirea noului an şcolar şi planul de securitate în şcoli prin colaborarea cu IJP şi IJJ BN.
În prezenţa subprefectului Terente Ciui, a şefilor instituţiilor descentralizate şi a celor care fac parte din CJSU BN, prefectul Ovidiu Victor Frenţ a precizat faptul că judeţul se află în situaţia de urgenţă, care poate dura maxim 90 de zile, prin încetarea contractului cu firma Vitalia, care nu mai poate presta serviciul de salubrizare în judeţ deoarece nu mai deţine licenţă de operare.
Ca urmare a acestui fapt, s-au instituit măsuri deosebite pentru a nu se produce îmbolnăviri în masă, printr-un sistem de supraveghere permanent de către DSP BN a situaţiei.
Primarii pot achiziţiona servicii de salubrizare, prin comandă fermă, de la firmele din judeţ sau din afara judeţului, care au licenţă, iar Depozitul Integrat de Deşeuri de la Tărpiu funcţionează şi primeşte deşeurile din tot judeţul.
Garda de Mediu BN şi SGA sunt în permanenţă conectate în a supraveghea şi urmări fenomenul crizei gunoiului.
La nivel de municipiu, se colectează deşeurile de o altă firmă, care face şi curăţenie şi situaţia se află, deocamdată, sub control.
Prefectul face un apel la cetăţeni să colecteze numai deşeurile strict necesare din gospodărie şi să le depună în locurile destinate acestora, în pungi, şi selectate conform normativelor.
Situaţia fondului forestier şi a colaborării cu Tăşuleasa Social privind împăduririle a fost prezentată de Istrate Şteţco, inspector şef la Garda Forestieră Cluj şi inspector la Garda Forestieră Judeţeană Bistriţa-Năsăud, care a scos în evidenţă faptul că se taie foarte mult din fondul forestier şi din afara fondului forestier, 6500 de ha de fond forestier aparţin persoanelor fizice.
Istoricul, acţiunile întreprinse, modul cum s-a colaborat şi lucrat cu instituţiile din judeţ, proiectele, mobilizarea miilor de persoane pe bază de voluntariat, numărul mare de voluntari şi numeroasele solicitări de a participa la activităţi, cât şi volumul şi suprafaţa mare de împăduriri au fost expuse, cu argumente şi proiecţii de către omul care este sufletul şi fondatorul acestei asociaţii deosebite, Tăşuleasa Social- Alin Uşeriu, un om care ştie să se sacrifice pentru natură şi oameni.
Vizita în „Pădurea pedagogică” a fost un un moment de reflecţie a ceea ce înseamnă muntele, ecologia şi model de educaţie pentru tineri.
Inspectorul şcolar general al IŞJ BN, prof. Camelia Tabără, a punctat faptul că pregătirile pentru noul an şcolar sunt în grafic, s-au finalizat contractele de achiziţii, manualele şcolare fiind sosite, în proporţie de 80%, inclusiv la ciclul liceal, încadrarea pe catedre este foarte bună şi există planuri de siguranţă în şcoli.
Numai două şcoli, din Salva şi Rebra, sunt în şantiere, dar s-au găsit soluţii pentru deschiderea şi funcţionarea în bune condiţii a desfăşurării noului an de învăţământ.
Reprezentanţii IJP şi IJJ BN au precizat că planul de securitate în şcoli este alcătuit şi discutat cu cei din conducerea instituţiilor de învăţământ şi IŞJ BN.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5