Un însemn luminos: Au venit și la Bistrița americanii!

Așezat  în ˮcalea tuturor răutăților“, cum zicea cronicarul, neamul nostru românesc a fost nevoit pe parcursul devenirii și afirmării sale istorice să suporte și înfrunte vicisitudinile vremurilor. Așa s-au petrecut lucrurile și la sfârșitul celei de a doua mari conflagrații mondiale, când în pofida contribuției de sânge și aportului de necontestat la încheierea cu aproape o jumătate de an mai devreme a operațiunilor militare, cuvântul nostru n-a fost ascultat, doleanțele noastre n-au contat, iar puternicii zilei au decis că trebuie înlocuită o ocupație străină cu alta.  

Problema a devenit subiect de preocupare atât pentru cei mari cât și pe noi cei mici, toți trăind cu speranța că: ˮ vor  veni americanii și ne vor ajuta ca lucrurile să intre în țară pe făgașul lor normal ! “.

Prin clasa a V-a, Petru Axente, fostul coleg și consătean, cu care parcurgeam zilnic la pas cei trei km de acasă de la Suseni până la școala de la Prund și ciorovoiam vrute și nevrute, mi-a prezentat într-o zi chiar un fluturaș cu un scris olograf în care era desenat un avion și se dădeau asigurări de către ˮo echipă fulger anglo-americană că acționează în favoarea noastră, iar momentul 0 e aproape !“. ( Mi-a zis că l-a găsit tatăl său la Ciosa, unde lucra la pădure și de unde revenea acasă doar la marile sărbători, respectiv de Nașterea Domnului și Sfintele Paști - n.n).

În pofida naivității și vârstei fragede, am înțeles că dacă vrem să nu avem neplăceri trebuie să ne lepădăm cât mai repede de el. Petrică n-a mai stat deloc pe gânduri, l-a aruncat imediat peste un palant într-o grădină. I-am reproșat că n-a ales deloc bine  locația întrucât grădina cu pricina era proprietatea fostului avocat Tudor Dan, care după război a îndeplinit funcția de șef al Poliției județului Năsăud și că putea să mai aștepte un pic până ajugeam la podul de pester râul Bistrița, unde îl puteam face bucăți, iar pentru siguranța noastră, da în seama apei. (Fostul pod fusese dinamitat și aruncat în aer, în 9 octombrie 1944, de trupele de ocupație cantonate la Colibița pentru a-și putea asigura retragerea iar pentru preluarea traficului se construise alăturat un pod provizoriu din lemn – n.n.). Îngerul păzitor se pare că a vegheat și ne-a apărat de eventuale probleme. Totuși, subiectul a continuat să ne preocupe și oricând vedeam un avion sau un balon îl puneam pe seama acțiunilor despre care se făcea vorbire în acel înscris. Am fost decepționați de fiecare dată deoarece constatam că fie era vorba de un balon cu aparatură meteo recuperat de vreun pădurar, fie de un avion în misiune, ce străbătea zona. Așteptarea noastră și a altora s-a tot prelungit decenii în șir.

Recent, am constatat că totuși au venit și la Bistrița americanii ! E adevărat nu sunt chiar așa cum ni i-am închipuit, n-au arme, n-au intenții belicoase, dimpotrivă e vorba de: Mia-Lynn, Eli-Daniel, Marc-Gabriel și Andrei-Yohn, patru îngerași adorabili, iubitori de liniște și pace, cu vârste cuprinse între doi și cinci ani ai familiei Gabriel-Emanuel Holbură și Megan Holbură, care la propunerea bunicilor paterni  au decis să se stabilească în România. În acest scop, s-au stabilit într-o vilă superbă pe Valea Rusului  și răsfățați de dragostea și atenția deosebită a părinților, bunicilor Maria și Andrei precum și a celorlalți aparținători se simt în al nouălea cer. E un insemn luminos și pentru noi ceilalți concitadini pentru că dovedește că în pofida cârtitorilor și a celor ce pedalează pe latura cenușie a lucrurilor, la Bistrița viața a reintrat pe făgașul său normal, iar împreună o putem face tot mai frumoasă, mai bogată și mai prosperă.