ILVA MARE - JERTFA ÎNTREGIRII
Într-o zi frumoasă de toamnă la sfârşit de octombrie 2018, un grup de scriitori năsăudeni, membri ai Ligii Scriitorilor Români, Filiala Năsăud şi membri activi ai Astrei, Ioan Seni, Ioan şi Lucreţia Mititean, Romulus Berceni, Rodica şi Mircea Daroşi, Ovidiu Maghiar şi Ioan Boţan, ne-am deplasat “Cu cartea pe roţi” pe Valea Ilvelor, o vale binecuvântată de Dumnezeu spre a naşte inteligenţă şi cultură.
Am poposit puţin la Ilva Mare, am vizitat Muzeul din pod, ne-am împărtăşit gândurile cu cărturarii locali şi împreună, ne-am luat lumea în cap, urcând spre Poiana Cătunenilor, în poiana deasupra lumii, unde ne-a întâmpinat fata muntelui, poeta Viorica Cătună cu cartea “Drum cosit”, ce s-a unit cu cartea lui Ioan Mititean, “Valea Ilvelor, izvor de spiritualitate românească”, cu cartea lui Ioan Seni dedicată Unirii şi cartea la ordinea zilei, semnată de Ieronim Someşan, “Ilva Mare - Jertfa întregirii”. Deci năsăudenii şi ilvenii şi-au dat mâna la sărbătorirea cărţii, dedicată marelui eveniment a anului – CENTENARUL UNIRII, sub tutela primarului, a Astrei Ilvene, preşedinte Pavel Berengea, biblioteca din comună, prin doamna Sabina Gălan şi Şcoala Generală “Ion Creangă”, director Maria Văsieş.
Cartea “Ilva Mare - jertfa întregirii”, autor Ieronim Someşan, are la bază îmbinarea de mare profunzime a povestirii cu istoria şi filosofia, cu sentimente şi stări ce pătrund adânc în istorie prin oceanul cuvintelor. Ne duce într-o lume de dincolo de lume, unde se poate ajunge numai printr-o cercetare amănunţită şi vaste cunoştinţe în domeniul istoriei. Autorul este un dascăl ilvean, cu o largă diversitate a gândirii. Scrie povestiri din istoria locală cu iscusinţa minţii şi căldura inimii, fiind un om al cuvântului. Mesajele lui călătoresc spre nemărginire, dând profunzime fiecărui element din istoria locală, reordonează evenimentele spre a avea o poveste nouă, edificatoare.
Cartea cu format de revistă, are în jur de 100 de pagini, cu 150 de poze color ce întregesc povestirile istorice, o carte cu noutăţi, apărută ca un omagiu adus ilvenilor trimişi în veşnicie, pe care nu-i plângem, ci îi cinstim, iar memoria lor să ne fie întărire şi merinde duhovnicească şi să nu-i dăm în colbul uitării pe iluştrii noştri înaintaşi. Să ne rugăm în ieslea inimii noastre pentru aceşti eroi, spre a trezi memoria unei naţii, preţuind jertfa şi Steagul unităţii noastre naţionale.
Cartea de la Ilva Mare semnifică tradiţia eroismului popular, valoroase dovezi ale continuităţii noastre pe aceste locuri, de pe vremurile grănicereşti din Ţara Năsăudului, unde cătanele negre s-au remarcat prin tactic, curaj şi măiestrie ostăşească, ce se mândreau cu vorbele de laudă a lui Napoleon şi a lui Iosif al-II-lea. În cei 90 de ani, cât a durat regimul militar de graniţă, ilvenii au participat la 133 bătălii cu un efectiv de 338 de ostaşi, dintre care un număr de 62 au căzut pe câmpurile de luptă.
De pe aceste locuri au plecat în bejenie spre Moldova, descendenţii familiei marelui povestitor, Ion Creangă, respectiv grănicerii Ştefan Creangă cu fratele său Toader Creangă, având în compania lor pe preotul Nicolae Boca, împreună cu fiul său Grigoraş, participanţi şi la răscoala din 1763 condusă de Tănase Tudoran.
Şi paşii luceafărului poeziei româneşti, Mihai Eminescu, au bătătorit aceste plaiuri ilvene, mergând spre inima Ardealului, fiind adăpostit la Ilva Mare, în casa din Obcina Siminicului, la grănicerul Iosif Doboş, un povestitor hâtru. Aceste locuri au fost străbătute şi de Coşbuc şi Rebreanu ce mergeau în vizită la prietenii lor din Ilva Mare şi Lunca Ilvei.
Cercetând cu migală documentele de arhivă şi presa vremii, autorul a consemnat numele ilvenilor căzuţi în diferite confruntări şi frământările satelor ilvene în preajma evenimentului de la 1918 precum adunarea populară din Ilva Mare, care a delegat pe preotul Iuliu Ciorceriu pentru a participa la Marea Adunare de la Alba Iulia.
Cartea tratează şi episoade din primul război mondial, la care au participat un număr de 400 soldaţi, dintre care au pierit în focul luptelor un număr de 160 ilveni. Se remarcă actele de vitejie a ofiţerilor locali Solovăstru Ureche şi Pavel Boca, ce au condus un grup de voluntari ilveni din lagărele de lângă Kiev, spre ţară, înrolându-se în luptele de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz.
Cartea se închide cu un album foto şi două povestiri, “Strâmboaica” şi “Mama Ioana din Ciroaia”, în care se îmbină faptele reale cu fantasticul, dând glas adevărului istoric specific ilvean. Pe ultima copertă, prof. Ieronim Ureche semnează un mesaj de stimă şi preţuire pentru autor, care s-a născut şi trăieşte pe un pământ sfânt, carte în care găsim răspunsuri la următoarele întrebări: – Cine suntem? De unde venim? Încotro ne îndreptăm? Suntem noi la înălţimea înaintaşilor?...
Citiţi şi:
- De Crăciun pe Valea Ilvelor
- „Dăscălițe de onoare, dascăli de prestigiu”. 195 de ani de ȘCOALĂ la Ilva Mare, sub semnul onoarei și al recunoștinței! Cinste lor!
- Festivalul ilvean de colinde, ajuns la ediţia a 23-a, găzduit de Ilva Mică
- Sărbătoarea cărții la Ilva Mare
- Ediţie jubiliară a Festivalului ilvean de colinde, tradiţii şi port popular
Adaugă comentariu nou