În an centenar, șapte personalități marcante vor primi titlul de Cetățean de Onoare al județului Bistrița-Năsăud!

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud va acorda, în An Centenar, titlul de Cetățean de Onoare al Județului Bistrița-Năsăud pentru șapte personalități marcante care și-au pus amprenta asupra vieții culturale, economice, sociale a județului nostru. Proiectele de hotărâre vor fi dezbătute în ședința ordinară de astăzi, urmând să fie programat un eveniment festiv pentru înmânarea acestor distincții.

Prima nominalizare pentru acordarea Titlului de ”Cetăţean de Onoare al Judeţului Bistriţa-Năsăud”  este academicianul prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop.   În anul 2001, prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop ajunge membru corespondent al Academiei Române, membru titular în anul 2010, iar, în anul 2018, devine Preşedinte al acestei prestigioase instituţii. Are o carieră impresionantă de dascăl,  cercetător ştiinţific, dar şi autor a peste 70 de cărţi, tratate şi manuale universitare, a peste 500 de studii, articole,  publicaţii de cultură. A dobândit numeroase ordine şi distincţii atât la nivel naţional cât şi internațional, precum: Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler din partea Preşedintelui României – 2010, Ordinul de Onoare din partea Preşedintelui Republicii Moldova – 2010, Ordinul "Palmes Academiques"  în grad de Cavaler din partea Republicii Franceze – 2016, Ordinul "Steaua Italiei" în grad de Comandor din partea Republicii Italiene – 2016.

         Titlul de Cetăţean de Onoare al Judeţului Bistriţa-Năsăud va fi acordat Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicuț, implicat în nenumărate manifestări, conferinţe, prelegeri cu caracter religios, social, cultural şi filantropic, precum și în activități misionare și sociale desfășurate în rândul credincioșilor din județul Bistrița-Năsăud. De asemenea, la inițiativa sa, a fost înființat Centrul Misionar pentru Tineret ”Ioan Bunea” din Sângeorz-Băi. Pentru activitatea depusă în slujba Bisericii şi a ţării, la 1 Decembrie 2002, Preşedintele României i-a conferit Ordinul Naţional "Pentru Merit" în gradul de "Mare Ofiţer". De asemenea, pentru remarcarea meritelor sale deosebite a obţinut titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca în anul 2012.

Cea de a treia nominalizare este general-maior (rz.) doctor Ioan Manci, originar din Beudiucare își onorează cu cinste județul. De-a lungul carierei militare a îndeplinit numai funcții de comandă, începând de la cea de comandant de pluton, la cea de comandant al Diviziei 4 Infanterie “Gemina” Cluj-Napoca. Prin conștiinciozitate, muncă susținută, pregătire de specialitate în țară și străinătate, Generalul-maior (rz.) doctor Ioan Manci este una dintre personalitățile militare de bază care și-a pus amprenta pe operaționalizarea structurilor militare din zona de responsabilitate a Transilvaniei, contribuind prin aceasta la integrarea în cadrul Alianței Nord Atlantice. Începând cu anul 2010 a desfășurat și desfășoară o activitate didactică prestigioasă, fiind lector universitar la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde predă cursuri din domeniul securității naționale.

Titlul de Cetăţean de Onoare al Judeţului Bistriţa-Năsăud va fi acordat prof. univ. dr. Liviu Petru Zăpârțan, originar din comuna Şieu-Odorhei.  A absolvit Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, din Cluj-Napoca, în anul 1970, începând cariera ca asistent universitar în cadrul aceleiași universităţi. A publicat peste 60 de lucrări de specialitate în ţară şi străinătate. Pentru meritele sale de excepţie, în perioada 1995 – 2000 a fost numit Ambasadorul României la Luxembourg, iar la încheierea misiunii în această ţară a primit Ordinul "Marea Cruce de Merit a Marelui Ducat de Luxembourg". Din anul 2016 este Ambasador al României la Vatican, fiind numit Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al României pe lângă Sfântul Scaun şi Ordinul Suveran de Malta.

Ioan Repede va primi titlul de Cetățean de onoare al județului Bistrița-Năsăud,  fiind o personalitate marcantă care și-a pus amprenta asupra vieții economice și sociale a judeţului Bistriţa-Năsăud.  Din 1995, este director general al Rombat, sub conducerea sa, compania devenind una de succes, lider de piaţă în România, cunoscând rate de creştere greu de egalat. Un domeniu încurajat de domnul Ioan Repede este cel al sportului. Astfel, sub conducerea sa, societatea ROMBAT S.A. Bistriţa este unul dintre cei mai activi sponsori în plan sportiv din judeţ, implicându-se financiar în susţinerea imaginii judeţului Bistriţa-Năsăud prin sport.  A dedicat resurse necesare pentru diverse proiecte ale comunității, cum sunt amenajarea a 4 saloane la Secția maternitate a Spitalului Județean de Urgență Bistrița, acțiuni de curățare parcuri, împăduriri împreună cu Asociația ”Tășuleasa Social”, construcția și renovarea unor biserici și mănăstiri din județ, asigurarea hranei pentru copii cu cerințe educative speciale/ handicap alături de Fundația ”Bucuria” etc.

         Cea de a șasea nominalizare este Ștefan-Vasile Dărăbuș, director regional pentru Europa Centrală și de Sud al Hope and Homes for Children, care coordonează proiecte în sprijinul protecției  copilului. Alături de echipa Fundației Hope and Homes for Children România, domnul Ștefan-Vasile Dărăbuș a contribuit la dezvoltarea serviciilor de îngrijire și protecție a copiilor lipsiți temporar sau definitiv de ocrotirea părinților prin construirea a 5 Case de tip familial în județul Bistrița-Năsăud, respectiv 2 în comuna Teaca, 2 în orașul Năsăud și o casă în municipiul Bistrița. Ca urmare a construirii acestor case a fost închis Centrul de plasament Teaca și Centrul de plasament de tip familial din cadrul Centrului pentru Protecția Copilului Năsăud, fiind dezinstituționalizați peste 114 copii și tineri. Ștefan-Vasile Dărăbuș a fost decorat de către Președintele României cu Ordinul Național Serviciu Credincios în grad de Cavaler, prin Decretul nr. 416/2018.

         Nu în ultimul rând, aceasta distincție va fi conferită lui Cristian Bodnar, un tânăr cercetător masterand la Universitatea Cambridge din Regatul Unit al Marii Britanii, care a obținut rezultate remarcabile în domeniul Tehnologiei Informației. Născut în Bistrița, absolvent al “Colegiului Național Liviu Rebreanu”, s-a remarcat în domeniul informatică, matematică și fizică, obținând rezultate deosebite la Olimpiadele Naționale de Informatică și Matematică și la Concursul Național “Universul Einstein”. Este licențiat în Computer Science la University of Manchester, unde a făcut cercetare în modele generative condiționale aplicate la generația de imagini din text. În calitate de cercetător masterand la Universitatea Cambridge din Regatul Unit al Marii Britanii, în cadrul grupului de Inteligență Artificială și Biologie Computațională, cercetează algoritmi genetici pentru roboți autonomi capabili de a învăța singuri cum să performeze în diverse medii. Marea performanță intelectual-cognitivă și de cercetare a fost recunoscută și răsplătită prin conferirea celei mai importante distincții care poate fi cucerită de studenți,  și anume “The Undergraduate Awards 2018 premiul cunoscut și drept  „Premiul Nobel Junior”.

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5