Ministrul Ioan Deneş: În Bistriţa-Năsăud, Ministerul Apelor şi Pădurilor are investiţii de 214 milioane lei în lucrări hidrotehnice. Vezi proiectele care se vor derula în acest an
Ministerul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că anul 2019 este unul dedicat investiţiilor, bugetul alocat fiind în creştere cu 150% faţă de anul precedent. Astfel, în 2019, numai pentru lucrări hidrotehnice bugetul de investiţii este de 200 milioane lei faţă de 80 milioane lei în 2018, la care se adaugă 300 milioane lei din surse proprii ale Administraţiei Naţionale „Apele Române". Ministrul Deneş a anunţat că valoarea totală a lucrărilor în domeniul apelor, derulate prin Ministerul Apelor şi Pădurilor, în judeţul Bistriţa-Năsăud, este de 214 milioane lei.
Astfel, în domeniul gospodăririi apelor, în 2019, vor fi alocate 24,42 milioane lei, din care de la bugetul de stat şi surse proprii ANAR - 15,42 milioane lei, iar din fonduri europene prin Programul Operaţional Infrastructură Mare – 9 milioane lei. „În 2019 vom recepţiona 5,2 km consolidare de mal, 2,67 km de reprofilare albie şi 12 praguri de fund", a declarat ministrul Deneş.
Potrivit acestuia, în 2019 se va finaliza proiectul „Amenajare râul Someşul Mare în zona localităţii Nimigea de Jos", care a avut o valoare totală de 9,5 milioane lei. Proiectul a debutat în 2007, iar până la finele anului trecut fuseseră realizate lucrări de 8,65 milioane lei, rămânând o diferenţă de 850.000 lei. Au fost efectuate lucrări reprezentând 3,8 km consolidări de mal şi 1,2 km reprofilare albie, anul acesta urmând să se execute apărări de mal şi zidării de piatră pe afluentul din localitatea Mocod.
Un alt obiectiv de investiţii, dar care are termen de finalizare 2020 este „Amenajarea râului Someşul Mare şi afluenţi între Valea Mare şi Leleşti, sector oraş Năsăud, aval pod rutier DN 17C". Investiţia a pornit în 2015, la nivel de procedură, urmând ca lucrările efective să debuteze în acest an. „Valoarea totală este de 19,7 milioane lei. Până la finele anului trecut s-a făcut proiectarea în valoare de 0,7 milioane lei. În această zonă se vor realiza 2,5 km de regularizare albie şi 1,3 km apărare de mal. Pentru acest an, valoarea alocată este de 11,13 milioane lei. (...) Procedura de achiziţie este în derulare, fiind în contestare la CNSC, dar este în curs de rezolvare până cel târziu 28 februarie. Din luna martie se vor începe lucrările la această investiţie din zona Năsăudului", a declarat ministrul Deneş.
Proiecte propuse spre finanţare în zone critice, cu finanţare din bugetul de stat şi resurse proprii
1.Amenajarea râul Someşul Mare şi afluenţi, în localităţile Rodna şi Maieru, cu o valoare de 525 mii lei – recalibrare albie pe 250 m, protecţie de mal – 250 m – două praguri de fund
2.Amenajare râul Someşul Mare şi afluenţi în localitatea Beclean, 525 mii lei, recalibrare albie 250 m, protecţie de mal – 250 m, două praguri de fund
3.Amenajare şi stabilizare albie Valea Meleş, amonte de Beclean până la Nuşeni, 525 mii lei, recalibrare albie 250 m, protecţie maluri – 250 m şi două praguri de fund
4.Apărare mal râu Şieu la Şieu Odorhei, 525 mii lei, consolidare mal pe 230 m, reprofilare albie pe 240 m şi două praguri de fund
5.Reabilitare apărare mal Valea Sărată, la Beclean, 450 mii lei, recalibrare albie – 180 m, protecţie de mal – 180 m, un prag de fund
6.Amenajarea Valea Ghinzii Bistriţa, 525 mii lei, consolidare de mal – 250 m, reprofilare albie – 300 m, trei praguri de fund.
***
Nu în ultimul rând, pe lista de investiţii sunt şi lucrări în regie proprie, prinse în planul tehnic, a căror valoare este de 312.000 lei, care vor fi realizate cu formaţii proprii, respectiv amenajări de albie (5 lucrări pe o lungime de 6 km), consolidări şi apărări de mal (4 lucrări de 335 m), un astfel de exemplu fiind la Monor, pe pârâul Luţ, în zona podului.
***
La aceste investiţii deja în implemnetare, cu finanţare de la Ministerul Apelor şi Pădurilor, se adaugă cea finanţată din fonduri europene, prin POIM 2014-2020, respectiv „Mărirea gradului de siguranţă a acumulării Colibiţa", în valoare de 235 milioane lei, din care anul acesta se vor aloca 9 milioane lei.
Tot prin POIM va fi finanţat şi un alt proiect,în etapa a II-a, respectiv „Amenajare Valea Ilişua, aval de confluenţa cu Valea Strâmbă", cu o valoare estimată de 38,5 milioane euro. Necesitatea unei astfel de investiţii vine după situaţia catastrofală din 2006, când 13 oameni şi-au pierdut viaţa. Proiectul prevede lucrări de creştere a capacităţii de atenuare a viiturilor prin realizarea acumulărilor nepermanente de la Molişet, pe Valea Lungă (1,58 milioane metri cubi) şi la Şendroaia, pe râul Ilişua (volum de 1,51 milioane metri cubi), dar şi punerea în siguranţă a lucrărilor de apărare a inundaţiilor existente, lucrări noi de amenajare a râului Ilişua, pe o lungime de 41,3 km, consolidări de mal, traverse etc..
Citiţi şi:
- Lucrări de consolidări de mal şi reprofilare albie, de peste 4 milioane lei, la Tiha Bârgăului
- Ioan Deneş: În Bistriţa-Năsăud, Ministerul Apelor şi Pădurilor are proiecte de 173 milioane lei. Din această toamnă, începe golirea treptată a acumulării Colibiţa
- Lucrările de amenajare a râului Someş, la Năsăud, vor începe în acest an
- Ministrul Ioan Deneş: Proiectul de la Colibiţa are o valoare de 50 milioane euro. Lucrările ar putea începe în luna noiembrie 2019. În lac rămân 500.000 metri cubi de apă
- Guvernul a aprobat investiţii de 235 milioane lei pentru mărirea gradului de siguranţă a Acumulării Colibiţa
Adaugă comentariu nou