Pr. Vasile Beni: Buna Vestire, ziua când Dumnezeu devine OM!

Sărbătorită în fiecare în la data de 25 martie, Buna Vestire conţine în sine în mod virtual toate praznicele creştine. Odată cu acest eveniment se inaugurează “plinirea vremii” şi se descoperă ”taina” cea din veci ascunsă. Buna Vestire este socotită o sărbătoare a Maicii Domnului, dar ea este şi praznicul Întrupării Domnului din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu prin “umbrirea” Duhului Sfânt şi, în acest sens, începutul iconomiei mântuirii realizate de Fiul lui Dumnezeu Întrupat.

Buna Vestire  este una dintre cele mai vechi sărbători şi este singurul praznic din ciclul mariologic care are un temei biblic. Potrivit Evanghelistului Luca, Arhanghelul Gavriil a fost trimis la Fecioara Maria, care era logodită cu dreptul Iosif din semintia lui Iuda, în Nazaretul Galileii, pentru a-i vesti Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Felul în care arhanghelul îi vesteşte acest lucru este inedit. Mai întâi o întâmpină pe Fecioara Maria prin cuvintele: “Bucură-te ceea ce eşti plinã de har! Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!” (Lc. 1, 28). Mesajul pe care îngerul îl transmite în continuare îi vesteşte că felul adresării iniţiale îşi are temeiul în faptul că ea a aflat bunăvoinţă (har) înaintea lui Dumnezeu si că a fost aleasă să zămislească pe Fiul lui Dumnezeu, pe Mesia cel asteptat. Dovedind maturitate spiritualã si multă smerenie, Maica Domnului cere explicaţii: “Cum va fi aceasta de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?” (Lc. 1, 34). Atunci i se descoperă faptul că zămislirea va fi prin pogorârea Duhului Sfânt, iar ca semn îi vesteşte zămislirea Elisabetei, care era stearpă. În urma acestui dialog, Maica Domnului se supune alegerii divine rostind: “Iată roaba Domnului. Fie mie dupã cuvântul tău!” (Lc. 1, 38).

Buna Vestire este începutul mântuirii şi arătarea Tainei celei din veac

Deoarece acum Fiul lui Dumnezeu se pogoară în pântecele Fecioarei Maria prin Duhul Sfânt pentru a Se înomeni, Buna Vestire este rădăcina sau temeiul tuturor praznicelor, întrucât toate celelalte momente importante ale iconomiei mântuirii sărbătorite în cadrul anului bisericesc derivă din ea. În acest sens, putem afirma că toate celelalte praznice sunt cuprinse virtual în praznicul Bunei Vestiri sau că praznicul de astăzi este “început” al tuturor celorlalte. Acum “taina cea din veci ascunsă” cum o numeşte Sfântul Apostol Pavel, adică felul în care Dumnezeu va răscumpăra pe omul căzut în păcat, nu numai se descoperă, ci şi începe să se înfăptuiască prin zămislirea dumnezeiescului Prunc. Dacă ar trebui să facem o sinteză a celor spuse mai sus cu referire la această dumnezeiască, minunată şi frumoasă sărbătoare am putea spune că Tatăl a ales-o, Fiul S-a Întrupat , iar Duhul Sfânt a adumbrit-o.

Spre final m-aş referi la un îndemn de a ne ruga celei ce l-a purtat în pântece pe Fiul lui Dumnezeu, celei care a mijlocit la nunta din Cana Galileii, pentru că asemenea unei mame ne poartă de grijă fiecăruia dintre noi şi mă opresc la un exemplu din viaţa marelui poet Eminescu.

Ce a crezut şi cum s-a rugat Eminescu la Maica Domnului  Înțelegând neputința omului de a se ridica întru Lumină și Adevăr fără ajutor ceresc, Eminescu a cerut sprijin de Sus prin Născătoarea de Dumnezeu, pe care a purtat-o în suflet toată viața și căreia i s-a rugat în vremuri de încercare, așa cum reiese din arhicunoscuta-i Rugăciune adresată Împărătesei Cerurilor: „Îngenunchem rugându-te,/ Înalță-ne, ne mântuie/ Din valul ce ne bântuie/ Fii scut de întărire/ Și zid de mântuire…” Însă în continuare m-aş opri la o poezie pe care a scris-o în anul 1879, atunci când evenimentele din familie l-au determinat să-şi reevalueze priorităţile în viaţă, atunci când poetul făgăduieşte s-o adore pe Sfânta Fecioară nu doar „acum”, în viața pământeană, ci „pe veci”, în veșnicie. Vom observa că întâlnim, în poezie, cele trei virtuți teologice: credința, nădejdea și dragostea, exprimate în construcții poetice alese: „…redă-mi credința”; „speranța mea tu n-o lăsa să moară”; „ca să te-ador de-acum pe veci, Marie”. Şi iată ce spune poezia şi cu aceasta şi închei:

Răsai asupra mea…

Răsari asupra mea, lumină lină,    

Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;  

O, maică sfântă, pururea fecioară,  

În noaptea gândurilor mele vină.

Speranţa mea tu n-o lăsa să moară      

Deşi al meu e un noian de vină;  

Privirea ta de milă caldă, plină,  

  Îndurătoare-asupra mea coboară.

Străin de toţi, pierdut în suferinţa  

Adâncă a nimicniciei mele,    

Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie.  

  Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa   

Şi reapari din cerul tău de stele;  

Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!  

Amin  !

pr. Vasile Beni