O altfel de iubire

OMUL, cea mai complexă dar şi ciudată fiinţă, dotată cu suflare divină, dar şi cu neputinţă! Se zbate pentru realizări mari, pentru a cuceri culmi neatinse, dar uneori nu-şi poate realiza cele mai elementare dorinţe, pe care şi le permite un simplu muritor.

Mă gândesc la o fiinţă cu statut superior, care prin multă jertfă a realizat opere de o rigurozitate ştiinţifică, dar care într-o revărsare de deschidere şi-a scos la iveală o latură necunoscută a sufletului: iubirea.

Tinereţea – un drum deschis în faţa noastră, o cale plină de mister, dar uneori şi întortocheată, ne promite fascinant o deschidere spre taina vieţii, prin iubire. Fugim după ea, o adorăm, o chemăm, cu patimă. Dar o prindem?

Da! Ea ne duce în rai, sau devine o himeră care ne chinuieşte viaţa toată şi fuge, lăsându-ne cu mâna întinsă. E aici, lângă noi, şi ni se oferă, dar nu o putem prinde! Căci unii oameni sunt predestinaţi sacrificiului.

Spirit riguros ştiinţific, realizator al unui „Dicţionar de pronunţare a limbii române” pentru germanii-englezii care doresc s-o înveţe, doamna dr. dr. Ana Tătar îşi deschide sufletul plin de sensibilitate în preajma Anului Nou, într-o convorbire telefonică cu o prietenă: „Am visa poetic, am scris şi eu poezii în tinereţe, dar eşecul în căsnicie mi-a direcţionat calea vieţii înspre ştiinţă. Iar azi, oricând doresc să mă relaxez prin lectură, aleg din bibliotecă un volum de opere ştiinţifice”.

Dar, iată, că în preajma vârstei a treia ne dezvăluie povestea unei iubiri de neacceptat în concepţia tinerilor moderni. O iubire platonică, începută în adolescenţă, dar care se prelungeşte ca o himeră în maturitate – zguduitor, fascinant, dar şi zburător, în volumul „Maiorul”, un episod din serialul „Oameni şi umbre” în care autoarea îşi povesteşte viaţa.

Povestea Nuţei şi a lui Nicolai, două suflete ce se atrag puternic, dar cărora viaţa le refuză categoric realizarea dragostei, devine zguduitoare prin tragismul ambelor părţi, care le urmăreşte toată viaţa, lăsând răni adânci.

Convenienţe sociale, reguli învăţate, istorie, care te face să urăşti o partidă adversă, face din romanul autobiografic „Maiorul”, o altă poveste a lui Romeo şi Julieta. Ea nu sfârşeşte cu sinucideri, adică prin curmarea vieţii, ci prin sacrificarea ei pe altarul convenienţelor sociale.

E ceea ce doamna Jeniţa Naidin ne spune într-un paragraf al volumului „Vindecarea” şi anume, că învăţarea şi cimentarea în conştiinţa tinerelor fete a unor reguli de convenienţe sociale le pot fi uneori duşmănoase, dacă nu chiar fatale.

Nuţa, adolescentă, apoi o tânără foarte frumoasă, renunţă la o iubire pătimaşă pentru un „alt erou sacrificat” din cauza convenienţelor sociale.

O dragoste platonică poate străpunge ca un fir roşu o viaţă de om, şi-l poate determina să-şi aleagă calea sacrificiului, pentru binele societăţii din care fac parte. Un preot greco-catolic nu poate admite ca fiica lui să-l urmeze în viaţă pe un „erou comunist”, deşi acesta părea a dori să renunţe la aureola de erou, pentru o dragoste sinceră!

Incredibil, dar adevărat! Romanul unei iubiri adolescentine, plină de patimă tinerească, de renunţări, devine atractiv şi nu te lasă până nu ajungi la ultima pagină!

O carte pentru tineretul de azi, care pătruns de atâta „spirit practic” (carpe diem), poate descoperi că există şi „o altfel de iubire!” O temă care ar putea fi luată în discuţie de psihologii din şcoli cu tineretul!

„Maiorul”, o carte fascinantă, paradoxală, scris de o doamnă a cuvântului şi o luptătoare pe tărâm social: doamna dr. dr. Ana Livia Tătaru!