O carte de referinţă

Pavel Dan nu (mai!) poate fi considerat un scriitor „nedreptăţit”. Textele sale s-au bucurat de atenţia tot mai largă şi tot mai serioasă a criticii literare, ele fiind reeditate în cele peste şapte decenii de la dispariţia prematură a scriitorului în numeroase rânduri. Printre criticii de seamă care s-au aplecat asupra operei scriitorului din Triteni îi amintim pe I. Chinezu (cel care se va ocupa de apariţia primului volum, apărut postum), M. Sebastian, G. Călinescu, O. Şuluţiu, E. Ionesco (care s-a ocupat de traducerea volumului de nuvele în limba franceză alături de Gabrielle Cabrini), C. Regman, N. Manolescu, Florian Potra, Sergiu Pavel Dan, I. Negoiţescu. Şi lista ar putea continua. Amintim de asemenea monografia Monicăi Lazăr (1967), eseul critic al profesorului Alexandru Vlad (1986) şi studiul Gabrielei Chiciudean (2007) consacrat operei lui Pavel Dan din perspectiva teoriei imaginarului.
Cu toate acestea, nu am putea susţine cu fermitate nici ideea că Pavel Dan ar fi un scriitor „canonizat” pe deplin… Există varii motive care ar putea justifica o vagă marginalizare a operei acestuia, un oarecare echivoc în ceea ce priveşte statutul său de scriitor de prim rang în istoria literaturii. Să nu uităm că vorbim despre un scriitor a cărui soartă potrivnică şi dispariţie înainte de vreme l-au împiedicat să-şi desăvârşească opera. Iată ce spunea George Călinescu: „moartea a curmat în fiinţa lui Pavel Dan cariera unui probabil puternic scriitor”. Atât destinul, cât şi opera sa par să fi stat sub semnul potrivnicului, aşadar.
În lumina celor spuse mai sus, volumul a cărui apariţie ne propunem să o semnalăm aici este cu atât mai important şi binevenit. Este vorba despre Ediţia critică, în 3 volume, a operei complete Pavel Dan, ediţie realizată de Aurel Podaru (Pavel Dan, „Opere”, Ediţie critică de Aurel Podaru, Studiu introductiv de Andrei Moldovan, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2012). Volumul I cuprinde nuvelele şi schiţele incluse de autor în ediţia din 1938, Addenda (Prezentarea semnată de I. Chinezu) şi aparatul critic: Note şi variante (cu post bibliografic pentru fiecare nuvelă), Tabloul ediţiilor, Ediţii în limbi străine, Monografii, studii, evocări în volume. Volumul II conţine Nuvele, schiţe, povestiri, fragmente. Sunt texte mai puţin cunoscute ale autorului, întrucât ele nu au fost incluse în volumul menţionat mai sus. Fireşte, nu lipsesc Notele şi variantele unora dintre texte. În Volumul III sunt cuprinse Jurnal, Corespondenţă, Literatură populară , Studii, articole şi recenzii, Varia, Glosar şi Indici (pentru toate cele trei volume), Note şi comentarii.
Este notoriu faptul că munca celui care se ocupă de îngrijirea unei ediţii critice este trudnică şi aproape niciodată răsplătită. De cele mai multe ori eforturile sale sunt trecute cu vederea sau de-a dreptul nebăgate în seamă. Există o listă consistentă de astfel de apariţii care au fost întrerupte sau chiar anulate. Şi nu întotdeauna din cauza greutăţilor întâmpinate la documentare sau a lipsei de sprijin financiar. Ion Simuţ atrage atenţia chiar asupra faptului că astfel de cazuri devin un simptom cultural. Se pune chiar problema dacă mai este nevoie de ediţii critice…? De aceea dorim să insistăm aici asupra importanţei volumului îngrijit de Aurel Podaru. Cu atât mai mult cu cât ediţia este cât se poate de riguros întocmită din punct de vedere filologic, ea îndeplinind toate criteriile necesare unui astfel de opere!
Cartea este înainte de toate spuneam, oportună din mai multe puncte de vedere. Mai întâi, ea oferă lectorului o imagine completă atât a textelor propriu-zise, cât şi a vieţii lui Pavel Dan; ne referim aici la diversele note biobibliografice, minuţios întocmite, dar şi la corespondenţa autorului, edificatoare din mai multe puncte de vedere în ceea ce priveşte viaţa şi activitatea literară a scriitorului. Apariţia ediţiei critice a operei unui scriitor prezintă cel puţin două aspecte esenţiale: acest lucru întăreşte în mod definitiv importanţa scriitorului în peisajul literaturii (şi fireşte, a valorii operei acestuia) şi constituie o treaptă, un punct de plecare pentru exegeza literară. Nu încape vorbă că întocmai astfel stau lucrurile cu volumul îngrijit de Aurel Podaru. Cu un aparat critic de peste 270 de pagini, atent şi scrupulos elaborat, „Operele” lui Pavel Dan ne propune aşadar nu doar integralitatea scrierilor autorului, ci şi un important document de istorie literară, întocmit după toate regulile ştiinţifice.
Scriitor în descendenţa lui Agârbiceanu şi Rebreanu, aşa cum s-a mai spus, Pavel Dan pare să se simtă cel mai în largul său atunci când obiectul observaţiei sale îl constituie lumea rurală. Dar ţăranul din nuvelele prozatorului nu este idilizat în vreun fel. Încărcat de un realism mai degrabă subiectiv, textul emană un suflu nou, modernist pe alocuri, ţesându-se în jurul nevoii de înavuţire şi putere a omului ( temă altfel comună în proza transilvăneană interbelică…) într-o manieră frustă, brutală chiar.
Semnalăm de asemenea un element pe care îl considerăm important în receptarea operei lui Pavel Dan. Este vorba de spiritul critic care emană din textele acestuia. Ele sunt străbătute de un soi de încrâncenare cu care scriitorul demască nedreptatea, degradarea omului din toate punctele de vedere, meschinăria acestuia în setea sa de avere şi putere. Ţăranul spuneam, nu este idealizat sau idilizat în vreun fel. Dimpotrivă, îndrăznim a spune. În lupta sa pentru agonisire, ţăranul apare cumva degradat, alienat de tot ceea ce credeam că este definitoriu pentru existenţa sa în lume: tradiţie, credinţă, rituri, etc. Elocventă din acest punct de vedere este nuvela „Înmormântarea lui Urcan Bătrânul” (p. 94). Dar nici intelectualii nu sunt ocoliţi de oglinda aceasta critică, acidă uneori. În nuvela „Intelectualii” (p. 156),bunăoară, aceştia par mai degrabă o şleahtă de beţivani puşi pe şotii, lipsiţi de orice formă de respect pentru slujba de vecernie din ziua de Paşti.
Întrucât spaţiul nu ne permite, vom nota doar în treacăt potenţialul fragmentelor şi schiţelor din volumul II al ediţiei. Fie că este vorba de schiţe care ar fi putut fi dezvoltate ulterior, sau simple crâmpeie de texte, toate exprimă o forţă narativă latentă, o operă virtuală cert conturată. Este neîndoios faptul că dacă nu se stingea atât de devreme, Pavel Dan ar fi reprezentat un punct de reper indiscutabil în literatura română din perioada interbelică.
Fireşte, nu putem să omitem corespondenţa minuţios şi edificator adnotată de către îngrijitor. Tribulaţiile scriitorului sunt elocvente atât pentru legăturile cu bibliografia acestuia, cât şi pentru fapte ce ţin în mod exclusiv de domeniul istoriei literaturii. Apoi, pentru a întregi imaginea lui Pavel Dan ca om de litere, menţionăm interesul (ştiinţific, profesionist, aşa cum remarcă Andrei Moldovan în Studiul introductiv) acestuia pentru folclor. Textele din Volumul III redau un viu interes al scriitorului pentru tradiţie, acest fapt reieşind în primul rând din acurateţea culegerii textelor şi redării fonetice a acestora, aşa cum au fost preluate şi în a căror formă îngrijitorul în mod meritoriu nu a intervenit în vreun fel.
În final, dorim să ne exprimăm încrederea că acest volum va fi întâmpinat aşa cum se cuvine. Şi nu doar la nivel local. Pentru că vorbim de o ediţie critică care face dreptate în ceea ce priveşte opera unui scriitor important în literatura română, mai ales în condiţiile în care ediţiile de acest fel sunt tot mai rare, sau uneori neriguros elaborate. Un astfel de proiect, în ciuda muncii istovitoare (şi, subliniem, de cele mai multe ori insuficient recunoscute…), nu poate să aducă decât beneficii literaturii. Comparabil în anumite privinţe cu demersul lui N. Gheran în ceea ce priveşte opera lui Rebreanu, volumul îngrijit de Aurel Podaru reprezintă înainte de toate un omagiu adus operei lui Pavel Dan. (Ca o paranteză, menţionăm faptul că îngrijitorul ediţiei s-a născut şi a copilărit în satul Tritenii de Sus, satul natal al scriitorului.) Nu în ultimul rând, ediţia va constitui o statornicire definitivă, credem noi, a poziţiei acestuia între numele scriitorilor de referinţă ai literaturii române.