„O narcisă frântă”

În cadrul Festivalului de Haiku din Constanţa, o prezenţă deosebit de luminoasă, care a făcut sala înlăcrimată să aplaude la scenă deschisă a fost aceea a unei domnişoare ce se numeşte Cidem Narcis Brăslaşu, care şi-a lansat cel de-al doisprezecelea volum. Nu lansarea a constituit o provocare ci faptul că această fată ce face parte dintr-o familie de profesori, a trăit o experienţă aproape unică. Imobilizată într-un scaun cu rotile, încă de la naştere, a avut şi un frate care a murit. Disperaţi, părinţii au reuşit să adune sume uriaşe iar Cidem a suferit două intervenţii cu celule stem în China şi a urmat o recuperare costisitoare în Ucraina. A suportat paisprezece operaţii chirurgicale. Este cunoscută prin nostalgia, duioşia, exemplul de dăruire, de instruire, de luptă cu viaţa, prin educaţia şi orizontul cultural excepţional în care a găsit sprijin şi a făcut ca talentul ei poetic să fie descoperit. De o capacitate intelectuală ieşită din comun. Nu s-a lăsat înfrântă de dureri, mâhniri, nemulţumiri, revolte ori depresii. Chiar dacă are tetrapareză şi este imobilizată în scaun cu rotile şi de multe ori şi-a pus întrebarea „De ce eu?” Cidem – Narcis, fata cu ochii negri, de origine tătară, cu chip de copil, la cei 29 de ani nu şi-a pierdut speranţa, iar credinţa în Dumnezeu n-a părăsit-o niciodată. În cartea sa „Povestiri autobiografice”, lansată la Festivalul de Haiku Constanţa 2011, povesteşte stările emoţionale, umilinţele prin care a trebui să treacă, mai ales când, în China, a fost obligată să renunţe la podoaba sa capilară. Sesizează cu tristeţe că numărul de prieteni îi este din ce în ce mai mic şi uneori se află în impas.

Membră a Uniunii Scriitorilor din Crimeea încă din 2009, oferă cititorilor săi, şi celor ce au răbdarea să o asculte (pentru că face eforturi deosebite pentru a vorbi cursiv şi coerent) că viziunea ei asupra armoniei dintre suflet şi trup este doar prin autocunoaştere şi o îmbinare a binelui cu frumosul şi dreptatea. S-a născut la Medgidia şi nu poate scrie cu propriile mâini, dictează şi mama este cea care scrie. Transformă, după propriile spuse, neputinţa în virtute.

Diagnostic ul ei se numeşte „Diplegie spastică”. Nu se consideră o persoană cultă şi adaugă ironic: „Dacă aş fi cultă, ce folos aş aduce societăţii sau ştiinţei, din nimic, rămâne tot nimic!” Apoi spune:

„În prezent îmi rămâne regretul că nu-s cineva, însă având cultură aş cunoaşte şi mai mult răul şi poate atunci m-aş simţi şi mai zdrobită decât sunt!” A primit „Diploma de onoare pentru cea mai tânără poetă de etnie tătară” din ţara noastră. „Scrie” deopotrivă versuri şi proză. La fiecare lansare de carte este însoţită de deputatul minorităţilor tătare din România, Aledin Amet, care o consideră „creatoare de artă şi sublim cu sufletul”.

Cidem a avut privilegiul de a face parte dintr-o familie de oameni instruiţi şi a fost educată cu principii divine, după cum mărturiseşte:

„Nu întorc răul pentru rău, nu sunt înfumurată, nu mint, nu fur, nu păcătuiesc, îi privesc pe toţi semenii mei cu căldură şi înţelepciune”.

„Trăiesc împăcată cu mine însumi. Sunt loială lui Dumnezeu care m-a determinat să fiu un Om adevărat!” Mama este de credinţă musulmană, tatăl este creştin. Cidem spine:

- Eu nu-mi permit să analizez cele două credinţe, apreciez pozitiv ambele religii. Valoarea constă în faptul că am reuşit să cunosc în profunzime ambele religii. Astfel am avantajul de a lupta împotriva prejudecăţilor. Cea mai puternică armă este educaţia. Dumnezeu nu este părtinitor, în orice naţiune omul credincios, care practică dreptatea, este acceptat de El. Am vorbit pentru prima oară la cinci ani.

Pe holul unui spital din Bucureşti, fiind întrebată de o asistentă zâmbitoare, cum se numeşte, Cidem, care nu scosese un singur cuvinţel până atunci, a răspuns „Ketty”.

Bucurie magnifică a mamei care era să o scape din braţe, a făcut ca acestei tinere să i se adauge un al treilea nume.

Motoul ei în viaţă este scris de Socrate: „Nu moartea e tristă ci viaţa trăită fără o motivaţie superioară”.

Ed. Marilena Toxin

Foto: Gh. Toxin