O nouă carte editată la Biblioteca Județeană „George Coșbuc”

Fazekas István şi-a început activitatea literară târziu, pe cărarea spre odihnă, înainte de asfinţit, cum reiese din primul volum de poezii. Scrisul a devenit sensul vieţii lui de pensionar, cuvântul care erupe ca un izvor nesecat din sufletul său, din amintirile sale, din însăşi viaţa sa. Cuvintele au devenit poezii şi întâmplări, pe care le-a furnizat, le-a produs chiar viaţa, soarta.
Primul volum de poezii, intitulat „Alkony előtt”( Înainte de asfinţit) a apărut în 1998, în acelaşi an cu volumul de poezii pentru copii „Nahát” (Ei na). Acestea au fost urmate în 2005 de cartea „Hetedíziglen” (Până la a şaptea speţă) - cronica familiei secuieşti din Bucovina, în 2006 de „Útjaim – Amíg a csillag feljön” (Căile mele – până răsare steaua), în 2009 volumul de poezii „A lélek ösvényein” (Pe cărările sufletului), în 2010 „Békés zátonyon”(Pe bancul liniştit), în 2011 „Amikor szólítanak” (Când mă strigă), iar în 2013 „Rekviem egy szál margarétáért” ( Recviem pentru un fir de margaretă). A fost o toamnă bogată şi roditoare.
Antologia alcătuită din aceste cărți pe care o poate ține în mână acum autorul trece de la Moștenire prin Semne la Succesiune. Că ce înseamnă pentru autor moștenirea, putem citi : ”Familia mea pe ambele ramuri, provine din Felcsík din Secuime. Citându-l pe scriitorul Tamási Áron, și eu sunt maghiar pe ramură secuiască. – O identitae frumoasă, plină, poate tocmai de accea mi-o asum cu atâta plăcere, o port cu atâta mândrie” (Hetedíziglen)
Poeziile alese și fragmentele de proză scurtă care revocă trecutul, lumea de neuitat a copilăriei, sunt pline de culori și trăiri minunate.
Umbrele trecutului înprejmuiesc obsesiv casa părintească, îmbrățișând într-o mare liniște prezentul, iar sufletul proiectează spre lumea exterioară, ca pe un mare ecran de cinema, părinții decedați demult, lumea satului ascunsă pe malul Mureșului, copii desculți plini de griji...
Scrierile lui poartă și semnele furtunilor istorice ale secolului XX. Cele două războaie mondiale, marea criză economică mondială, soarta amară a victimelor colectivizării, anii întunecați ai comunismului au dus la naufragiul multor popoare, au distrus multe vieți omenești. Personajele întâmplărilor sunt oameni de naționalitate maghiară și română de pe meleagurile transilvane, care sunt surprinși de schimbările istorice și obligați la conviețuire, dar care știu trăi împreună într-un spirit pașnic și tolerant. (Békés zátonyon, Bőjtfő Gerendáséknál)
În poezii asfințitul, îmbătrânirea, trecerea în neființă, este o împăcare când ludică când stoică cu inevitabilul. Dar și ”așa bătrân” zice:
”Condeiul și ciocanul stau aproape de mine./ V-aș aduce înaite din nou/ ce am de zis,/ și aș chema încă o dată muza la dans,/ până când îmi mai rezistă spatele și picioarele/ și aș cânta, să nu-mi fie inima și să nu-mi fie buzele mormântul cuvintelor.”
Viaţa şi activitatea scriitorului , viaţa pământească a „menestrelului” Fazekas István, nu a fost inutilă, el se va îndepărta lăsînd semne, urme ale trecerii, când „trenul va fi tras pe linia de plecare”. (Értesítés)

Traducere de Molnar Gabriela