O profesiune de credință – cartea generalului în rezervă Dragoș Iacob - Căutând printre visuri și realități!!

Căutând printre visuri și realități!! Un îndemn, o posibilă semnalare a unei preocupări demne de atenție, însă și un enunț care ne duce cu gândul la bucuriile noastre(din păcate nu cele de toate zilele) care ne fac de-a dreptul fericiți! Însă, surpriză, căutând printre visuri și realități este un...titlu de carte! Un titlu de carte care incită, care ne face curioși și care ne îndeamnă să urmăm firul nerăbdător al curiozității! Văzând cine a scris acest titlu, Generalul de brigadă Dragoș Iacob, suntem cu atât mai curioși, noi cei care îl cunoaștem și, sper, mulți care nu îl cunosc pe acest om, să răsfoim paginile unei cărți cu acest titlu inedit și...incitant!

         Eu îl cunosc pe acest om, pe acest cuget, pe acest ofițer al armatei române ajuns general prin merite proprii, de pe vremea în care, căpitan fiind în Brigada 1 Vânători de munte General Grigore Bălan din Bistrița, mi-a fost comandant! Ce-i drept l-am cunoscut din vremea în care era ...doar comandantul, legendarului Batalion de Vânători de Munte din Vatra Dornei – pe numele lui militar BATALIONUL 17 VÂNĂTORI DE MUNTE DRAGOȘ VODĂ! Că l-am cunoscut este doar o expresie comună. Nu l-am cunoscut  îndeaproape, eu eram un simplu ofițer în Consiliul Politic al Brigăzii 1 Vânători de Munte din Bistrița și mergeam la Vatra Dornei pentru ai...admira pe acești bravi apărători ai crestelor carpatine, deja vestiți în toată armata prin hărnicia, destoinicia și vrednicia lor întru ale armelor! Iar maiorul de atunci Dragoș Iacob  le era în fruntea lor! Apoi, ne-am cunoscut la Bistrița, acolo unde deja colonelul Iacob Dragoș devenise comandantul brigăzii, al vestitei Brigăzi 1 Vânători de Munte GENERAL GRIGORE BĂLAN DESFIINȚATĂ CU MÂNIE...CAPITALISTĂ NU PROLETARĂ, PRIN ANI 2000 de noii, vremelnicii și nevolnicii conducători ai României din acele vremuri. Despre comandantul Iacob Dragoș de atunci și despre omul Iacob Dragoș de acum nu am decât cuvinte normale, de apreciere sinceră și curată. Omul acesta, cu toate performanțele lui și chiar cu toate lipsurile lui( care vor fi fost, poate) a avut și mai are, ca rezervist, o calitate excepțională – a iubit oamenii, și-a iubit, respectat și instruit competent subordonații, cu o onestitate, cu sârguință, cu un respect și cu o devoțiune unică, demnă de un fiu de țăran neaoș de pe meleagurile noastre, însă demnă și de un ofițer al armatei române! Și să fie clar pe ce poziție sunt și eu scriind aceste rânduri – ofițerii armatei române de ieri, de alaltăieri, de azi și cred eu că și de mâine și din veacul veacurilor, și-au servit, își servesc și își vor servi doar TARA și deloc, absolut deloc, vremelnicele ei conduceri.

          Omul acesta, generalul acesta în rezervă de acum, a scris o carte!  A doua după inspirata monografie a satului natal, Figa. Aceasta a doua  carte este o adevărată profesie de credință! O declarație, un angajament  de credință față de satul natal, față de oamenii locului, față de oamenii țării și față de Tara însăși! Căutând printre visurile și realitățile din sufletul său scriitorul, sau mai degrabă Cronicarul ademenit de dragostea de meleagul străbun, și-a scormonit în suflet, în sipetul cu amintiri și cu convingeri temeinice pentru a ne prezenta și nouă cititorilor vise și realități care ne seamănă și nouă bucurii în suflet! Caracterizând întreaga sa zbatere in viață scriitorul, sau cronicarul, începe cu un titlu sugestiv MULTĂ MUNCĂ ȘI PUȚIN NOROC relatând succint și fermecător drumul de la...școala elementară, trecând pe la cea militară, până la Universitatea Babeș Bolyai, cele mai emoționante rememorări fiind de la comanda Batalionului 17 Vânători de Munte din Vatra Dornei, de la comanda Brigăzii 1 Vânători de Munte și din statul major al Corpului 7 Armată din Cluj Napoca! Mereu și mereu în aceste pagini, mama, tata și satul natal Figa fiind o prezență care forjează parcă sufletul naratorului...Un capitol special care definește existențial personalitatea generalului este cel în care, copleșit de eveniment și de impresii ne relatează întâlnirea cu Țara Sfântă, cu Israelul de azi și cu cel de 2000 de ani încoace! Ochiul de militar, obsesiile de care nu poate scăpa nici un ostaș adevărat, care își iubește țara și meseria, sunt mereu prezente în relatările din Ierusalim și din alte locuri pe  care Mântuitorul nostru le-a făcut nemuritoare în Sufletul Creștinului și întreaga istorie a omenirii creștine!

          După relatarea fascinantă a călătoriei în Țara Sfântă, cartea se întoarce mereu și mereu la îndeletnicirile practice ale cronicarului – la anii în care a condus, în rezervă fiind, centrul municipal Bistrița de servicii sociale pe care l-a revitalizat după rețeta...militară, apoi la activitățile în calitate de Locțiitor al Comandantului Armatei a 4-a Transilvania. Cartea este fascinantă și prin firul ei roșu care revine mereu și mereu în pagini de o nostalgie emoționantă însă și de o sinceritate, de o precizie și de o corectitudine remarcabile – zilele în care a construit temeinic și durabil în conștiințe la B. 17 V.M...

         Desigur că nu sunt eu vreun critic literar ci doar un cititor atent și pasionat al cărților! Semnalez cartea aceasta în ziarul meu de suflet Răsunetul, pentru militarii activi( sperând că citindu-o vor urma exemplul militarului adevărat) și militarilor rezerviști(sperând că rândurile cărții vor sădi în sufletele lor, pe lângă nostalgii binefăcătoare, bucuria de a-l descoperi pe camaradul lor și...în alt anotimp!).

               Așadar, sper eu, că dacă vom căuta printre visuri și realități vom găsi normalitatea și ne vom regăsi pe noi înșine! Doamne ajuta!