Olimpiu Nuşfelean, din nou în „România literară”

După o vară fierbinte (şi la propriu, şi la figurat), hălăduind prin câteva reviste de prim rang ale culturii româneşti („Familia”, bunăoară, „Apostrof”-ul Martei Petreu, „România literară” a lui Nicolae Manolescu (cu un eseu de două pagini, despre Jurnalul lui Radu Petrescu (dacă nu mă înşel, că nu-s chiar sigur). Că dacă nu scrie el (poetul, prozatorul, eseistul), scriu alţii despre el! Olimpiu Nuşfelean, căci despre el (nu despre Altul) este vorba, revine în forţă (forţă creatoare, fireşte!) cu o pagină întreagă de POEME. (Cu majuscule!). În „România literară”, nr. 39 din 19 septembrie 2014, p. 8. Lungi-lungi, şi unul foarte scurt. Poemele respective. În nici un caz mai mult de 5. După cum urmează: „El, care nu poate fi Altul”, „Eva pozând pentru un tablou”, „Întrebare retorică”, „Euridice” şi „Mamele poeţilor”. Lungi-lungi, cum spuneam, dar pline de miez. De culoare. De arome. Aluzii şi mesaje cu bătaie lungă. Proiecţii neliniştitoare într-un timp nedefinit. A fost greu să aleg câteva versuri pe care să le ofer cititorilor noştri. Pentru că toate sunt, valoric vorbind, cam la acelaşi nivel. Înalt. Până la urmă, tot am găsit eu ceva, Opt versuri din poemul „Eva pozând pentru un tablou”. Iată-le: „Poate regretată de Rai,/ împărţind păcatul cărnii ei ignorate…// Scribi de mai târziu/ nu vor şti niciodată/ că ea de fapt alegea/ nu patima/ ci arta!” Nimic de adăugat!