Olimpiu Nuşfelean: Revista „Mișcarea Literară” împlineşte 20 de ani. Literatura este o soluţie dacă vrei să-ţi regăseşti stabilitatea ameninţată de pandemie

    Rep.: - Dacă în aceste vremuri s-a vorbit foarte mult de această pandemie, în presă sunt prezenţi medicii, dar şi alţii care se pricep mai mult sau mai puţin la „rădăcinile” acestui virus de ce să nu fie şi scriitorii prezenţi, să-şi spună şi ei părerea.
    Olimpiu Nuşfelean: - Scriitori care, poate, totuşi, se pricep la literatură.
    Rep.: - Poţi avea succes literar de casă sau succes într-o anumită conjunctură fără a fi talentat?
    Olimpiu Nuşfelean: - Este foarte greu să răspunzi la o asemenea întrebare. Să ai succes fără talent? Nu ştiu ce succes este acela. Poţi avea un tiraj mare la o carte, de-a lungul timpului au fost atâtea exemple, dar care nu sunt, totuşi, cărţi de succes sau cărţi care să conteze literar. Este un mare amestec în producţia de carte, în scrierea de cărţi, în publicarea de cărţi, iar anumite conjuncturi pot facilita o carte sau alta. De exemplu, înainte de 1989, o carte dedicată cuiva putea avea un tiraj mai mare, dar, fără talent nu poţi avea succes.
    Rep.: - Adică, nu poţi rămâne în istoria literaturii...
    Olimpiu Nuşfelean: - Dar poţi avea talent şi să nu ai neapărat succesul de public pe care am putea să ni-l imaginăm. La fel şi cu vocea. Zilele trecute, un cântăreţ recunoştea la o televiziune că el nu consideră că are voce dar este un cântăreţ de succes.
    Rep.: - Da, scriitorul poate nu are glasul cu care să „strălucească” pe scenă, dar ... are condei.
    Olimpiu Nuşfelean: - Are condei, prin care se exprimă, poate avea nişte caracteristici stilistice, dar e greu de măsurat talentul. Timpul, totuşi, măsoară şi cerne lucrurile.  Adică, un scriitor fără talent nu poate rămâne în istoria literaturii decât, poate, în poveştile altor scriitori.
    Rep.: - În amintirile scriitorilor, în anecdotele scriitorilor. Groşan avea o carte - Amintiri cu scriitori - în care au rămas foarte mulţi colegi ai generaţiei lui, de care s-a auzit mai mult sau mai puţin apoi, dar au sunt personaje în cartea lui. În ciuda pandemiei, a fost un an literar bogat...
    Olimpiu Nuşfelean: - Dacă pandemia a venit în valuri, dacă vaccinarea se face în valuri, totuşi, şi literatura poate să propună nişte valuri de contrapondere şi să vină cu o tonifiere a vieţii culturale, a vieţii, în general.
    Rep.: - S-a constat că desenele animate ”Pisicile aristocrate”, ”Dumbo” și ”Peter Pan” nu mai sunt potrivite copiilor sub șapte ani, din cauza unor scene cu tentă presupus rasistă.
    Olimpiu     Nuşfelean: - Acum a apărut o discuţie controversată şi ciudată legată până şi de pisici, legată şi de unele personalităţi istorice. Literatura este o expresie a libertăţii umane, am putea spune a libertăţii umane absolute, în sensul că literatura are şi o constantă critică, o constantă care echilibrează lucrurile prin ea însăşi, prin evoluţia interioară. Nu putem să venim aşa, să modificăm mari realizări literare.
    Rep.: - „Extraordinara măiestrie a versurilor pe care orice mare poet ar putea fi gelos şi mă mărginesc la a pofti pe oricine să găsească ceva asemănător în tot folclorul popoarelor lumii”, spunea Bartolomeu Anania în „Cartea deschisă a Împărăţiei”, apărută la Editura Polirom, despre lirica noastră tradiţională, despre poetul anonim. Pornind de aici, proiectele revistei „Mişcarea Literară” vor fi ample şi în acest an, primul număr avut un dosar Valeriu Anania – 100 de ani de la naştere şi zece ani de la trecea în veşnicie. „Eternul Dumnezeu s-a hotărât să intre de-a dreptul în istorie strâmtorându-se la dimensiunea umană numai de dragul unei făpturi pe care a creat-o”, spune Bartolomeu Anania.
    Olimpiu Nuşfelean: - Dosarele „Mişcării literare” sunt alcătuite şi dedicate unor personalităţi care au o anumită tangenţă cu judeţul nostru, fie că sunt născuţi aici sau că au trăit la Bistriţa ori au trăit în alte părţi ale ţării. Valeriu Anania, poetul şi clericul, a fost foarte legat de acest judeţ, a avut aici prieteni şi, oarecum a contribuit la îmbogăţirea culturală şi de credinţă a oamenilor care trăiesc aici. Legat de prezenţa Mitropolitului în viaţa noastră religioasă, eu îmi amintesc că, cu ocazia sărbătorilor de obicei mergeam sau merg la biserica de acasă, de la Şieu Sfântu, iar Pastoralele Înaltului se deosebeau prin eleganţă, prin informaţie, prin modul de a fi elaborate la un standard cultural foarte înalt dar, în acelaşi timp, mergând la inima fiecărui creştin. Acesta este motivul pentru care ne-am gândit să dedicăm un dosar personalităţii sale şi deja vin texte despre viaţa şi activitatea Înaltului. A fost o personalitate complexă, a avut o activitate culturală şi religioasă aparte, iar textele dau măsura acestei activităţi.  A avut o viaţă tumultoasă,  şi lumească, de reacţie civică, dar având întotdeauna acest suport al credinţei care, mai ales în secolul acesta, vorba lui Malraux – dacă nu e credinţă, nu va fi nimic. Deocamdată, secolul nostru se anunţă unul religios.
    Rep.: - Un alt număr al „Mişcării literare” este dedicat dosarul bistriţeanului Andrei Marga.
    Olimpiu Nuşfelean: - După cum pot observa cititorii ziarului „Răsunetul”, Andrei Marga a revenit constat, prin scrisul său, între noi. A fost un dosar la care am ţinut şi, cu ajutorul redacţiei, al colaboratorilor, cred că au ieşit nişte pagini interesante. Cine răsfoieşte revista vede că paginile de bibliografie acordate personalităţii profesorului, rectorului şi filozofului Andrei Marga este foarte-foarte, bogat, este impresionant. Am depăşit oarecum obişnuinţa  - este întins pe câteva pagini -, poate unii o să-l şi critice ori se vor întreba de ce atât de multe, dar are o activitate foarte bogată şi ea se reflectă şi în paginile de CV. Legat de acest număr şi de faptul că suntem în pandemie, o nenorocire venită pe neaşteptate,  lumea, orgolioasă ştiinţific, nu credea că poate să trăiască aşa ceva. Se pune întrebarea, cum vom ieşi din ea. Bineînţeles că, până la urmă, ştiinţa şi credinţa o să ne ajute să ieşim. Cum va lumea după această pandemie? Se va schimba? Pandemia a produs o schimbare, a afectat mentalităţile noastre dar, literatura, poate înaintea realităţii, şi-a pus asemenea întrebări, despre cum va fi lumea în continuare. Şi-au pus nişte întrebări efectiv înainte de a fi această pandemie. Lumea, de-a lungul istoriei ei, a trecut prin mai multe nenorociri pe care, totuşi, le-a învins. În acest număr, dedicat şi lui Andrei Marga, avem o anchetă cu titlul „Literatura, într-o lume care se schimbă continuu”. Lumea se schimbă continuu, dar, se pare că, în ultima perioadă se schimbă mult mai rapid. Iar scriitorii au observat acest lucru. Am formulat un fel de întrebare adresată mai multor scriitori despre cum percep ei această schimbare a lumii şi a literaturii. Pornind de la ideile lui Salman Rushdie, un scriitor controversat care, într-un interviu de acum vreo doi ani în presa franceză, spunea că lumea e schimbată şi literatura nu ştie dacă mai poate ţine pasul cu această lume, adică, îţi propui o temă, îţi propui un fel de a scrie, şi te trezeşti că tema respectivă devine repede caducă şi că nu poţi să percepi mersul lumii analizând-o aşa, pe etape. Lumea se schimbă foarte repede, iar el îşi punea problema dacă literatura poate să ţină pasul cu o asemenea schimbare. De aici şi întrebarea legată oarecum de această temă, de care se leagă şi editorialul meu – „Literatura durabilă între universalitate şi globalizare”, adică, vedem că lumea într-o fel se globalizează, cu acest sentiment al globalizării cartea - şi vorbeam la început de talent - unii scriitorii vor să aibă tiraje mari, dar sunt tiraje care, totuşi, nu câştigă universalitatea, nu se înscriu – şi aş forţa puţin termenii – nu se înscriu într-un ethos al universalităţii. Literatura este globală dar nu universală. Are tiraje mari dar nu afectează sau nu exprimă exact lumea, mai ales prin cărţile de mare tiraj. Scriitorii care au răspuns la întrebarea propusă de anchetă, scriitori precum Irina Petraş, Alexandru Cistelecan, Leo Butnaru de la Chişinău, Liviu Antonesei, Liviu Ioan Stoiciu, Andreea Hedeş, Horia Gârbea, Icu Crăciun, Adrian Lesenciuc, Lucian Vasiliu, Menuţ Maximinian, deci, scriitori din diverse zone ale ţării, spun că, totuşi, literatura îşi păstrează constantele, că literatura, de la Homer sau mai de demult, îşi vede de esenţele ei, dar sunt în consonanţă cu esenţele fiinţei şi atunci putem spune că, până la urmă, literatura este o soluţie dacă vrei să-ţi regăseşti stabilitatea ameninţată de pandemie, ameninţată de tot felul de urgii. Trebuie să revii la literatură, la meditaţii, la filozofie şi o să vezi cum poţi să te regăseşti şi cum poţi merge mai departe. Şi acest lucru îl fac continuu scriitorii, îl fac filozofii, artiştii, care încearcă să surprindă natura umană şi să-i dea temei, temeiul de a rezista în existenţa generală.
    Rep.: - În cetate– şi să numim cetate în general ţara -, în zgomotul care este astăzi, se mai aude vocea scriitorului?
    Olimpiu Nuşfelean: - Vocea scriitorului, dacă facem nişte comparaţii cu felul în care se auzea acum zece ani sau acum treizeci de ani, poate că nu se aude chiar aşa de bine. De ce? Pentru că e un zgomot artificial care strică toate sensurile, toate semnificaţii, iar omul este, totuşi, în căutarea unor semnificaţii şi nu le găseşte. Putem spune dacă la ora actuală se citeşte sau nu? Cărţi poate că citesc mai puţini, dar în lume se publică foarte multe cărţi. De exemplu, în Statele Unite ale Americii, se publică titluri, romane, de ordinul miilor, sunt 3000-5000 de titluri într-un an.
    Rep.: - Şi atunci receptarea critică - chiar am citit un articol al doamnei Irina Petraş în „România literară”-, criticul nici nu mai trebuie să-şi propună să...
    Olimpiu Nuşfelean: - Criticul are o anumită intuiţie dată de cultură, un anumit simţ al lui, şi, până la urmă, alege. Ceea ce ne pune pe gânduri este că vocea criticului nu se prea aude, nu face şcoală, nu face educaţie pentru lectură, indirect într-un fel, pentru a cultiva interesul pentru scris. Eu spun că este o perioadă, o sincopă, dar dacă ne uităm peste istoria literaturii, peste secolele trecute, peste milenii, literatura nu dispare. Nu dispar aceste mituri literare, nu dispare meditaţia filozofică, nu dispare arta. Noi suntem admiratori ai ştiinţei dar, până la urmă, descifrăm istoria umanităţii din nişte desene oarecare dintr-o peşteră.
    Rep.: - Să ne spuneţi şi despre dezbaterea avută la sfârşitul anului trecut la „Mişcarea literară” şi despre premiile acordate de revistă.
    Olimpiu Nuşfelean: - În fiecare an, revista are un colocviu care, în ultimul timp, a fost mai restrâns. Se acordă şi nişte premii unor colaboratori ai revistei care s-au remarcat mai ales în anul în curs. Am acordat trei premii - unul pentru poezie, pentru critică literară şi eseu - pentru poetul David Dorian, eseistului Mircea Moţ şi criticului şi istoricului literar Iacob Naroş. În acest an, revista împlineşte 20 de ani de existenţă. Va trebui să pregătim un colocviu al revistei, sperăm că şi decidenţii locali ne vor ajuta să putem face o manifestare care să marcheze această vârstă.
    Rep.: - Încheiem cu acest gând, cu speranţa că anul acesta ne vom reveni, că vor fi bani şi pentru cultură, pentru că nu putem trăi fără cultură. Un gând pentru cititori...
    Olimpiu Nuşfelean: - Să citim, să citim, să citim. Într-o zi am intrat într-o librărie, am vrut să cumpăr o traducere, am răsfoit-o. Era o carte de beletristică dar scrisă sub forma unui jurnal. Am lăsat-o. Nu mai vreau jurnal, nu mai vreau informaţie. Vreau ficţiune! Vreau ficţiune pură! Să sperăm că nu o să ne pierdem gustul pentru ficţiune literară.
    Rep.: - Vă mulţumim.