Părintele Alin Cîndea: Dacă tu nu răspunzi…

„A fi chemat nu e un privilegiu pentru câțiva, ci o responsabilitate pentru fiecare.” (Henri de Lubac)
Marea Galileii, cu apele ei liniștite și țărmurile marcate de pașii celor dintâi ucenici, nu este doar un cadru istoric. Este o icoană vie a chemării personale pe care Dumnezeu o adresează fiecărei generații, fiecărui suflet. Evanghelia după Matei (4,18-23) nu este o simplă cronică a începuturilor misiunii apostolice, ci o punte între chemarea adresată lui Petru și Andrei și chemarea care răsună, discret, dar ferm și pentru credincioșii de astăzi.
Cristos nu cheamă niște profesioniști ăn ai religiei, ci oameni simpli, obișnuiți — pescari, cu mâinile crăpate de sfoară și vânt. Dar în acel veniți după Mine este cuprinsă o transformare: din oameni ai apelor în pescari de suflete, din truditori ai lumii materiale în martori ai Împărăției. Chemarea nu este despre ceea ce ești, ci despre ceea ce poți deveni în Cristos.
În economia lui Dumnezeu, nimeni nu e de rezervă. Aceasta este o realitate care ar trebui să ne responsabilizeze. Dacă Apostolul Andrei ar fi refuzat chemarea, poate că Evanghelia n-ar fi ajuns niciodată la poporul grec, căci nimeni nu ar fi putut prelua exact drumul și cuvintele lui. Dacă Petru ar fi ales să rămână pescar, poate că Biserica n-ar fi avut niciodată acel punct de sprijin — mărturisirea fermă că „Tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu.” Iar dacă Ioan nu L-ar fi urmat pe Isus, poate că n-am fi primit Evanghelia iubirii, acel text de o frumusețe inegalabilă care a luminat secole de credință. Fiecare dintre ei a fost esențial. Și fiecare dintre noi este, la rândul nostru, chemat să joace un rol care nu poate fi delegat. Dacă nu vom răspunde, ceva din ceea ce Dumnezeu voia să facă prin noi va rămâne nespus, netrăit, neluminat.
Și dacă tu nu vei răspunde, nu o va face nimeni în locul tău.
Într-un secol în care vocația pare un cuvânt prăfuit și misiunea — o povară a altora, Cristos nu încetează să treacă „pe lângă țărmurile” vieților noastre. Nu vine cu reproșuri, nici cu promisiuni de confort. Vine cu o invitație: „Vino după Mine și te voi face ceea ce nici tu nu știi că poți fi.”
Astăzi, Cristos continuă să meargă de-a lungul „mării” moderne — pe străzi, în școli, în spitale, pe internet — și să cheme. Nu-i mai vedem chipul, dar îi simțim chemarea: discretă, dar stăruitoare. Nu mai auzim vocea Lui în limba aramaică, ci în limbajul conștiinței, al cuvântului Său, al suferințelor celor din jur.
Și dacă astăzi te cheamă pe tine? Dacă marea ta Galileii e tocmai locul unde ești acum — la muncă, în familie, în necaz, în îndoială?
Nu aștepta o chemare spectaculoasă. Adevărata chemare este una interioară și irevocabilă: „Vino după Mine.”
Nu amâna. Dacă tu nu vei răspunde, nu o va face nimeni în locul tău.
.