Părintele Alin Cîndea: Credința, între scepticism și revelație

În pericopa evanghelică din Ioan 1,43-51, suntem martori ai uneia dintre primele chemări personale la ucenicie, o chemare care trece dincolo de cuvinte și raționamente, conducându-ne la întâlnirea directă cu Cristos. Filip, chemat de Isus, devine la rândul său mesager al întâlnirii, invitându-l pe Natanael să-L cunoască pe Învățătorul din Nazaret. Inițial sceptic, Natanael va face una dintre cele mai mari mărturisiri de credință din Evanghelii: „Rabi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești regele lui Israel” (Io 1,49).

Această scenă este profundă și actuală, fiind o chemare perpetuă adresată fiecăruia dintre noi: „Vino și vezi” (Io 1,46). În această frază simplă, dar plină de mister, găsim esența credinței: nu o demonstrație teoretică, ci o experiență vie.

Reacția lui Natanael – „Din Nazaret poate fi ceva bun?” (Io 1,46) – este una tipic umană. Ea reflectă barierele mentale pe care ni le impunem atunci când judecăm după aparențe. De multe ori, și noi suntem tentați să excludem posibilitatea ca Dumnezeu să acționeze în moduri neașteptate.

Teologul francez Henri de Lubac observa că „Dumnezeu surprinde întotdeauna, pentru că El nu acționează conform așteptărilor noastre, ci conform iubirii Sale.” Natanael era un om drept și sincer, dar mintea sa era limitată de prejudecăți. Totuși, în fața lui Isus, această logică se dizolvă. Atunci când Domnul îi revelează că îl „cunoștea” înainte ca Filip să-l cheme, Natanael înțelege că se află în fața unui mister infinit mai mare decât orice argument.

Aici intervine ”logica transcendenței” – deoarece rațiunea umană, oricât de riguroasă ar fi, trebuie să accepte că este depășită de întâlnirea cu Dumnezeu. Credința nu este doar concluzia unei gândiri corecte, ci, în primul rând, un dar al revelației divine.

Isus nu se oprește la mărturisirea lui Natanael, ci îi promite ceva mai mare: „De acum veți vedea cerul deschizându-se și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul Omului” (Io 1,51). Această imagine ne trimite la viziunea scării lui Iacob (Gen 28,12), dar cu o noutate radicală: Isus Însuși este puntea dintre cer și pământ.

Jean Daniélou, teolog și cardinal francez, sublinia că „În Isus Cristos, transcendentul a devenit accesibil, iar omul nu mai este condamnat să privească spre cer ca spre un mister inaccesibil, ci este invitat să pășească în el.” Astfel, chemarea la credință nu este doar acceptarea unui adevăr, ci o invitație la o viață transfigurată.

Invitația „Vino și vezi” rămâne deschisă și astăzi. Dar cum răspundem noi? Suntem ca Natanael, înclinați să punem întrebări și să rămânem în logica noastră? Sau suntem ca Filip, gata să chemăm pe alții spre Cristos, fără să le oferim o demonstrație, ci doar experiența întâlnirii?

Cum spunea Paul Claudel, marele poet și dramaturg francez: „Dumnezeu nu vine ca să umple golurile rațiunii noastre, ci ca să ne dea o viață nouă.”