Părintele Cristian Dragoș din Beclean, Doctor în Teologie

În zorii zilei de 26 septembrie 2019, de la ora 8.00, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca a găzduit susţinerea publică a tezei de doctorat cu titlul „Imeneu şi Alexandru, Anania şi Safira. 1 Tim. 1, 19-20; F. Ap. 5, 1-11. O tipologie controversată între pedeapsă şi pedagogie divină?”, teză „apărată” (ca să folosim un termen din limbajul academic) de Pr. Dragoş Cristian în faţa unei comisii prestigioase alcătuite din Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană (care a fost şi coordonatorul lucrării), Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Mihoc, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Coman, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă, Preşedintele Senatului Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Preşedintele comisiei, care a avut şi rolul de a modera discuţiile, a fost Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Stanciu, Decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din aceeaşi urbe.
Părintele Dragoş Cristian, autorul acestei teze, este binecunoscut beclenarilor, dar nu numai. Paroh la Biserica „Bunavestire”, începând cu anul 2015, distinsul şi elegantul părinte a dat dovadă, într-o scurtă perioadă de timp, de calităţi pastorale, misionare, oratorice şi administrative demne de emulat (nu „demne de invidiat”, cum s-ar aştepta orice vorbitor de limba română obişnuit cu expresiile de tot felul). Frumuseţea sufletului său e la vedere: oricine ajunge la biserica în care slujeşte, rămâne uimit de bijuteria arhitectonică şi cromatică ce se oferă privirii, încât primul gând care încolţeşte în orice minte de om credincios este acesta: aici trebuie să slujească un preot vrednic! Gândului îi urmează dorinţa puternică de a intra în locaşul de cult şi de a participa la slujbă, iar din acel moment, sufletul îşi găseşte odihna pe care o caută şi spune, ca Sf. Ap. Petru la Schimbarea la Faţă, „Doamne, ce bine îmi este mie să fiu aici!”.
Cu această teză de doctorat, Părintele Cristian dă la iveală, la o scară mai mare, şi calităţile sale intelectuale incontestabile, pe care orice credincios din parohia sa le cunoştea deja, vizibile fiind în predicile foarte bine pregătite şi retoric articulate la Liturghiile din duminici şi sărbători sau la catehezele obişnuite. Subiectul tezei nu este nici uşor, nici comod: sunt analizate două episoade nou-testamentare, în care protagoniştii (Imeneu şi Alexandru, în primul caz, Anania şi Safira, în cel de-al doilea) sunt pedepsiţi exemplar pentru anumite abateri de la viaţa nouă în Hristos. Au aceste pedepse un rol punitiv (cu alte cuvinte, este Dumnezeu un Dumnezeu răzbunător) sau mai degrabă asistăm la o pedagogie divină pe care, încă, nu o putem înţelege în resorturile ei cele mai intime, dar care este, totuşi, salvatoare, mântuitoare? Dacă cea dintâi abatere a unor oameni care de-abia intraseră în viaţa comunităţii creştine primare – ne referim la Anania şi Safira, care mor unul după altul pentru vina de a fi tăinuit o parte din banii rezultaţi în urma unei vânzări – este pedepsită atât de crunt, unde mai este rolul pocăinţei? Cum ne mai putem raporta la Dumnezeu ca la un Tată iubitor, care este dispus să ierte iar şi iar, de vreme ce textul revelat, cel puţin la nivel literal, ne arată o faţă atât de crudă a Acestuia? Sunt doar câteva întrebări la care teza părintelui Cristian încearcă să dea un răspuns în acord cu viaţa Bisericii şi cu Tradiţia Părinţilor.
Nu este locul aici de a detalia subiectul tezei, însă una din concluziile la care a ajuns Părintele Dragoş Cristian în cercetarea sa este ilustrativă şi merită redată în citat: „Intervenția lui Dumnezeu în istoria umanității, chiar și prin intermediul unor măsuri extreme ce presupun experiențe traumatizate pentru cei implicați în mod direct sau indirect, reprezintă o ultimă soluție la care El recurge pentru a asigura continuitatea planului veșnic de mântuire a lumii. Disciplina divină are întotdeauna valențe pedagogice, chiar și în situațiile în care ea are nuanțe punitive, totuși poate fi înțeleasă în cheia unui gest proniator față de cei ce nu au fost contaminați de păcat”.
Aştept cu nerăbdare publicarea în volum a acestei teze şi îl felicit cu toată sinceritatea şi din toată inima pe Părintele Doctor în Teologie Cristian Dragoş! Şi îmi face o nespusă bucurie faptul de a-l şti pe Părintele Cristian paroh al bisericii în care eu am crescut şi m-am format, de la primele Liturghii la care am asistat, ţinându-mă de poala bunicii, până la Liturghiile pe care le-am cântat din strană, ca seminarist şi apoi student la Teologie.