Personalitatea copilului şi adolescentului

Există date ce susţin că noi născuţii sunt diferiţi unul de celălalt. Diferenţele interindividuale se manifestă încă de la această vârstă. Putem identifica două categorii de influenţe în diferenţierea interindividuală:

a. cele care ţin de temperament şi care par a fi în cea mai mare parte înnăscute;

b. cele ce ţin de influenţele mediului.

Temperamentul se referă la trăsături cu o anumită genetică ce modulează gradul de activism, energie, emoţionalitate, reactivitate şi sociabilitate al copilului. Aceste trăsături manifestate indirect după naştere pot rămâne relativ stabile de-a lungul vieţii, dar pot fi şi puternic influenţate de factorii de mediu. Dintre ele amintim:

- Nivelul de activism şi energie;

- Adaptabilitatea la schimbare;

- Reactivitate emoţională;

- Orientare spre lume sau spre sine.

Cu toate că factorii ereditari pot determina temperamentul iniţial al copilului, totuşi, mulţi copii, pe parcursul dezvoltării lor, cunosc schimbări ale stilului de comportament. Aceste schimbări se datorează evenimentelor de viaţă (pozitive sau negative, favorizate sau defavorizante dezvoltării), implicării speciale a părinţilor în munca cu copilul (expunerea copilului la stimuli diferiţi, interacţiuni multiple, comunicare activă), experienţelor şcolare (bogate/sărace) şi a celor sociale (recompensatorii/restrictive). Rezultă că temperamentul nu apare ca o programare prestabilită ce determină în mod mecanicist personalitatea, ci este un program deschis care suportă influenţele factorilor de mediu. Unul din procesele cu impact semnificativ în dezvoltarea personalităţii copilului îl constituie procesul de identificare. Identificarea constă în adoptarea de către copil a caracteristicilor, convingerilor, atitudinilor şi comportamentelor unor persoane semnificative. Cel mai frecvent model îl constituie părintele, dar poate fi şi unul dintre bunici, un frate mai mare, un profesor sau o personalitate TV.

Un alt moment important în dezvoltarea personalităţii îl constituie dobândirea identităţii. Procesul de formare a identităţii este frecvent asociat cu perioada unor interogaţii ale adolescentului de genul: „Cine sunt de fapt eu?”, „Încotro merg?” etc. Acest tip de experienţe pot fi regăsite în încercările adolescentului de a adopta diferite roluri ale eului. Astfel se explică modalităţile impredictibile de comportament ale adolescenţilor şi implicit inconsistenţa comportamentelor de la o zi la alta. Ceea ce la prima vedere poate semnifica aspecte negative de comportament nu sunt decât etape fireşti de căutare şi consolidare a identităţii de sine. Pentru unii adolescenţi procesul dobândirii identităţii se desfăşoară relativ calm, cu tensiuni şi conflicte minore. Pentru alţii însă, adolescenţa este o perioadă de mare confuzie, acompaniată de crize existenţiale,. De conflicte puternice şi de încercarea de subminare a autorităţii (părinţi, profesori, şcoală etc.). În concluzie, vorbim de personalitate ca un proces continuu, a cărui formă, conţinut şi expresie nu se finalizează la sfârşitul adolescenţei, aşa cum se tindea să se creadă.

prof. Codruţa Liliana Pop

Şcoala Generală „Florian Porcius” Rodna