Peştera de la Izvorul Tăuşoarelor a fost luată în custodie de Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud

Olga Lucuţa: Părinte Theodorescu, am aflat că, începând cu această săptămână, în judeţul nostru există o arie protejată de interes comunitar luată în custodie în conformitate cu legislaţia europeană. Ne puteţi spune mai multe amănunte?

Crin Theodorescu: Da, e adevărat, am semnat luni, 22 februarie, la Ministerul Mediului şi Pădurilor, în numele Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, o convenţie de custodie pentru situl de importanţă comunitară ROSCI0193, Peştera Tăuşoare, care este bine cunoscută nouă, bistriţenilor, ca una dintre cele mai interesante şi mai valoroase cavernicole, din punct de vedere ştiinţific. Semnarea convenţiei cu Direcţia Generală Protecţia Naturii şi Managementul Ariilor Protejate vine să încununeze mai multe decenii de strădanii din partea comunităţii ştiinţifice bistriţene în slujba protecţiei acestei bijuterii speologice. Peştera a fost în mereu în atenţia şi grija muzeului. Cercetătorul ştiinţific Ioan Chintăuan, care s-a ocupat de partea de ştiinţe ale naturii la Muzeul Bistriţa-Năsăud, a publicat mai multe materiale despre acest sit. Prin implicarea Muzeului s-au realizat, în ultimii ani, mai multe proiecte de reabilitări de trasee, de echipări şi instalări de echipamente de siguranţă a sitului. Ministerul Mediului nu a făcut decât să confere continuitate şi recunoaştere unei atitudini consacrate de protecţie a peşterii. Am găsit în noua conducere, în directorul general Silvius-Ovidiu Chiş şi în geologul Marius Horga, succesorul domnului Chintăuan, buni colaboratori, interesaţi să dea amploare instituţiei muzeale bistriţene, şi, împreună, am reuşit să parcurgem toţi paşii pentru atribuirea custodiei.

O. L.: Ce are atât de spectaculos această peşteră ca să stârnească interesul cercetătorilor?

Crin Theodorescu: Aici e o mare problemă. Multă lume e fascinată de peştera de la Izvorul Tăuşoarelor, imaginându-şi, prin similitudine, un spaţiu concreţionat abundent, cam ca la Peştera Urşilor sau cea a Muierilor, cunoscute prin actul de turism practicat acolo. Din păcate, peştera noastră nu este prea concreţionată calcitic, dar este mult mai valoroasă, din alte puncte de vedere. Aici se află speleoteme (podoabe de peşteră) din categoria sulfaticelor, fără o prea mare valoare peisagistică, dar foarte importante ştiinţific. Despre celebrele „bile de Tăuşoare”….ce să vă zic…nişte bolovani aparent obişnuiţi, plini de lut, semănând izbitor cu oricare altă rocă prelucrată de forţa motrice a apei, pe care o găsim pe malul apelor curgătoare. Pentru oamenii de ştiinţă însă, nodulii calcaroşi de Tăuşoare sunt unici şi foarte valoroşi. Sunt multe astfel de elemente care particularizează peştera de la Tăuşoare, dar care, pentru publicul larg, nu prezintă un factor de atractivitate. Îmi place să spun că peştera aceasta e un laborator ştiinţific subpământean, de aceea trebuie lăsată oamenilor de ştiinţă, în primul rând, şi apoi speologilor, celor care înţeleg limba rocilor, a apelor şi a curenţilor de aer din subteranele calcaroase.

O.L.: Chiar doream să vă întreb, se poate face turism în Tăuşoare?

Crin Theodorescu: În conformitate cu legislaţia în vigoare, turismul este strict interzis în acest sit, care e declarat Natura 2000, dar care, prin decizia forului ştiinţific suprem al ţării, Academia Română, este în clasa de protecţie A, ceea ce rezervă acest spaţiu cercetărilor ştiinţifice, explorărilor speologice şi desfăşurării unor activităţi cu caracter academic (teze de licenţă, master, doctorat). Totuşi, se intră în peşteră. În calitate de custode, organizez echipe de voluntari speologi şi amatori, care, după obţinerea autorizaţiilor prevăzute de lege, desfăşoară operaţiuni de întreţinere de trasee, de echipări, ecologizări, cercetare explorativă, exerciţii de salvaspeo, în scopul asigurării unei complexe activităţi. Fără aceşti speologi amatori, care montează corzi şi scări, care curăţă pereţii, care îndepărtează urmele lăsate de mii de turişti needucaţi şi impertinenţi din jumătate de secol de turism dezorganizat şi empiric, care asigură traseele de pătrundere în cavernicol şi evacuare a unor eventuali accidentaţi, activitatea cercetătorilor ar fi aproape imposibilă. O dată cu aceste acţiuni de voluntariat, participanţii au ocazia să pătrundă în peştera cea mai adâncă din România. E o formă de răsplată.

O. L.: Apropo, care este cea mai frumoasă peşteră din România?

Crin Theodorescu: O spun răspicat: Peştera Izvorul Tăuşoarelor. Asta e opinia mea. E subiectivă, recunosc. Sunt alte peşteri, mai concreţionate, mai împodobite, mai incitante, mai extenuante. Şi cu toate acestea, peştera aceasta e cea mai frumoasă din lume, pentru că o iubesc. Şi unui om care iubeşte nu-i poţi pretinde să fie obiectiv. E capitala speologiei mele, spaţiul propriu mie, căruia mi-am dedicat zece ani din viaţă şi căruia o să-i rămân aproape cât voi trăi. Am cercetat multe alte peşteri, dar nicăieri nu am vibrat sufleteşte ca aici. Pe lângă toate celelalte care mă definesc ca preot şi om, peştera aceasta mi-a pretins iubirea de la prima vedere. Am vizitat-o acum zece ani, când am fost transferat în oraşul Năsăud, şi am avut o adevărată revelaţie. Eu am crescut în Mangalia, şi am „bântuit” mult peştera de la Limanu, un labirint cavenicol fosil pe cinci etaje, dar peştera de la Tăuşoare m-a pretins spontan, şi de atunci mă ocup de ea cu devoţiune şi, sper eu, şi cu eficienţă. A fost dragoste la prima vedere. Principalul meu obiectiv în ceea ce priveşte această peşteră este ca, până când bătrâneţea mă va opri de la escaladă, să termin explorarea verticalelor din această peşteră. Fiind foarte mare (peste 20 de kilometri), ea a fost explorată total pe orizontală şi deloc pe verticală. Am început, împreună cu prietenii speologi din Năsăud, în urmă cu câţiva ani, explorarea verticalelor. La mulţi metri înălţime, în săli şi galerii, se află hornuri neexplorate, la care se ajunge prin alpinism de peşteră, cu riscuri, eforturi şi cheltuieli deloc de neglijat. Prin această tehnică am reuşit să prelungim cu trei kilometri cavernicolului, şi truda noastră este departe de a se fi terminat. Apoi, dacă Dumnezeu îmi va da sănătate, după terminarea acestei aventuri, voi încerca să realizez cartarea integrală a peşterii şi realizarea unei hărţi tridimensionale.

O. L.: Care sunt beneficiile practicării speologiei?

Crin Theodorescu: Materiale, în nici un caz, nu sunt. Speologia înseamnă cheltuieli multe, pentru echipamente performante, dintre care multe sunt consumtibile, pentru expediţii, hrană, transport. Sunt două feluri de satisfacţii în această meserie. Cele intelectuale, căci speologia e singurul sport care face atingere intimă cu ştiinţa. Te întorci cu coatele şi genunchii vineţi din peşteră şi dai fuga la bibliotecă, să citeşti carstologie, hidrologie sau cristalografie, pentru ca să înţelegi ceea ce ai văzut şi te-a cutremurat sub pământuri. Încet-încet, devii interesat de multe alte ştiinţe conexe speologiei explorative. Apoi sunt satisfacţiile spirituale. Nu vă puteţi imagina ce bucurii te cuprind atunci când pătrunzi pe o galerie pe unde n-a mai călcat niciodată picior de om, de la facerea lumii încoace, când aproape că auzi mâna Domnului cioplind la orfevrăriile subpământene. E o senzaţie pe care, după încetarea selenizărilor, nici cosmonauţii nu o mai au. Speologii sunt ultimii cuceritori ai spaţiului, ultimii descoperitori. Speologia te apropie de Dumnezeu şi de măreţia lucrărilor Sale. Există, sub pământuri, lucruri atât de minunate şi frumoase…îmi amintesc că prima dată când am pătruns în Sistemul Elevilor m-am trezit că exclam cu psalmistul „Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrările Tale, şi nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale!” Aventura sub pământ te face mai smerit, mai răbdător şi mai tolerant. Te apropie, până la urmă, de un sine pe care, în tumultul vieţii de la suprafaţă, îl ignori, de cele mai multe ori. Peştera e ca o mănăstire, în care, paradoxal, cu cât cobori mai mult cu trupul, cu atât urci cu sufletul. Marcian Bleahu, cel mai mare geolog pe care l-a avut această ţară, spunea undeva că „intri în peşteră crezând că o descoperi, dar de fapt, te descoperi pe tine însuţi!” Şi asta, în iconimia vieţii unui speolog, contează nespus!

O. L.: Revenind la Peştera Tăuşoarelor, ce înseamnă, practic, custodia acestei peşteri?

Crin Theodorescu: Foarte multă muncă. Alinierea la standardele europene de protecţie a mediului înseamnă îndeplinirea unor cerinţe nu tocmai uşoare, de la elaborări de regulamente şi planuri de management de arie protejată, până la proiecte de finanţare pentru diverse acţiuni, toate acestea gravitând în jurul principalului scop, şi anume protecţia sitului şi a ariilor care influenţează carstificarea peşterii. Am în vedere realizarea de parteneriate cu comunitatea locală rebrişoreană, cu şcoala şi cu administraţia locală, în scopul promovării protecţiei naturii şi valorilor acesteia, dar şi pentru elaborarea unor materiale despre această arie care nu poate fi vizitată, dar care, prin editarea unor albume foto şi a unor filme, poate fi cunoscută de publicul larg, pentru că, în definitiv, cunoaşterea înseamnă înţelepciune. Mă mai bate gândul obţinerii, în rigorile legii, a unei mărci a peşterii, care să ajute la recunoaşterea acestui sit de mare importanţă. Am multe proiecte şi multe gânduri…Mai am ceva de adăugat…Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud este singura entitate care a aplicat, în această sesiune, un dosar de preluare în custodie a unei arii protejate din Bistriţa-Năsăud. Specialiştii de aici au considerat că este de datoria lor morală să ia în protecţie acest sit. Din păcate, alte arii au rămas de izbelişte. Discutăm aici de situri naturale consacrate, de mare reverberaţie în viaţa noastră, a bistriţenilor. Ele aparţin nouă, tuturor, şi au nevoie de ajutorul comunităţii pentru conservarea şi beneficiul tuturor. Sper ca următoarele sesiuni de atribuire de arii protejate să însemne mai multe aplicaţii din partea celor interesaţi de protecţia mediului, de exploatarea lui în parametrii dezvoltării durabile. Instituţii de stat sau persoane fizice, ONG-uri, instituţii private, oricine iubeşte natura şi crede că se poate implica cu responsabilitate în conservarea şi eficientizarea actului turistic, toţi, în definitiv, suntem chemaţi să mişcăm ceva în această direcţie. România este certată de Uniunea Europeană pentru că nu se ocupă de ariile protejate în conformitate cu rigorile angajamentelor pe care le-a semnat la aderare, dar asta, înainte de a fi vina actului de guvernare, e vina comunităţii locale. Nu ne pasă suficient. E timpul să înţelegem că toate aceste minuni ale naturii, pe care ni le-a lăsat Dumnezeu în poală, sunt ale noastre, deci trebuie să le luăm în stăpânire şi să le protejăm.