Porţia de tăcut şi de învăţat lecţia

Lumea ideilor e o falsă lume la vedere. Locul ei este în bibliotecă, ascunsă, tăcută, printre file-ngălbenite. Lumea n-are nevoie de idei, deşi spune că are. Doar spune.
Lumea se sprijină pe oameni ascultători, care dau din cap, mai mult muţi. Ei asigură intrarea şi ieşirea din scenă. Ca scena să nu rămână goală. Ei cântă, dansează, îngână. Şi, poate, când se duc acasă, plâng, le pare rău.
Cu cât taci mai bine, eşti chemat la apel. În jurii, în comisii, la cursuri, în programe, toate profitabile – adevărate ciuperci comestibile, crescute peste noapte. De pe urma lor vin onorarii, credite, beneficii. Prosperă deodată te miri cine, până mai ieri nu ştia să se îmbrace, să vorbească, să se poarte.
Recompensa pentru omul bun vine încet şi sigur, pentru că ce-i al lui e pus deoparte. Şi când ceilalţi se caină că nu le ajunge şi că nu-i destul, ei tac şi se duc în vacanţe, în concedii, aşa modeste, cum susţin, dar tot mai bine decât deloc.
Şi cine seamănă se adună. Şi ţin unii la alţii ca într-o sectă, ca într-un trib.
La ce bun ideile când stomacul chiorăie de foame, ratele se umflă din dobânzi, hainele se demodează şi traiul devine de azi pe azi, că mâinele e deja departe.
Aşa cum vin bagajele pe bandă la aeroport, aşa se împarte porţia de tăcut, la fiecare, şi se învaţă lecţia că ... tăcerea e de aur.