Poveștile vânătorești au prins viață în jurul ceaunului ochit la Figa

Unsprezece echipe din județele Cluj, Maramureș, Suceava, Sibiu, Harghita, Alba și Bistrița-Năsăud au făcut sâmbătă spectacol culinar pe platoul “Râtul Bivolilor” din imediata apropiere a Băilor Figa, în cadrul celei de-a cincea ediții a Festivalului gastronomic “Vânătoarea la ceaun”, manifestare organizată de către Sorin Gîrjan, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Beclean. Pe lângă secțiunea dedicată gurmanzilor, evenimentul cu ecouri de promovare a culturii vânătorești a avut și alte secțiuni cu specific cinegetic, precum ademenirea cerbilor în perioada bocănitului, concursul de mașini de teren, expoziții de trofee și prezentarea unora dintre cele mai apreciate rase de câini de vânătoare, Limierul Bavarez și Bracul German cu Păr Sârmos.
Rețetele unice, gătite cu suflet, din carne de vânat (mistreț, căprioară, cerb), asezonate cu gălbiori sau hribi, tocănițele, gulașul, cârnații, chiftelele, toate au făcut deliciul juriului, al invitaților și al publicului (din care au făcut parte primul gospodar al orașului aflat acum în sărbătoare, Nicolae Moldovan, și secundul său, Mathe Ștefan), adunat să admire și - de ce nu? – să “fure” câte o idee bună cine știe când de pus în practică pentru a impresiona când situația le-o cere. Atmosfera a fost întreținută inedit, pe ritmuri africane, de grupul „Mbunda” venit tocmai din Congo pentru a participa la ediția din acest an a Zilelor orașului Beclean.
În final, au fost evidențiați cei mai buni, deși câștigători au fost toți, pentru că bucuria aflării împreună a fost a tuturor. Pentru unii au contat, însă, lucrurile mici (vorba unuia dintre concurenți, Dragos Hârjoabă, câștigătorul premiului pentru cel mai bine dotată și inspirat pregătită mașină a vânătorului): “un mic iaht, o mică vilă, o cupă mică”, nu de alta, dar în “toți doarme în geniu, în fiecare zi, tot mai adânc”. Alții, s-au ales cu celelalte premii puse la bătaie: trofeul „Polonicul ăl mai ăl” a plecat către “Lupul Alb” din Săpânța, echipa pentru prima data prezentă la acest festival; “Polonicul cel mai cel” a fost adjudecat de “Ursul Brun” din Anieș; “Polonicul cel mai vânătoresc” a fost câștigat de Asociația de Vânătoare “Vlădeasa” din Cluj; „Polonicul cel mai gustos” a încununat eforturile celor de la “Făgețel Mortonca”; trofeul “Muget de cerb” s-a dus la Ciprian Dârlă, care folosește scoica pentru provocarea taurului de cerb aflat în perioada băcănitului.
Și cățeii au primit premii venite chiar de la Federația Vânătorilor din România, care a trimis un stimulant financiar în ideea promovării chinologiei din România.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5