Pr. prof. Adrian Cherhaț: Un post binecuvântat, cu iertare, bucurie și generozitate

Duminica izgonirii lui Adam din rai... ultima duminică și ultima zi înainte de intrarea în Sfântul și Marele Post... ne aduce aminte de motivul pentru care postim. Plecarea lui Adam de lângă Dumnezeu prin neascultare este cea mai mare tragedie a istoriei omului. În fapt este impropriu spus „izgonire” a lui Adam... Adam n-a fost izgonit, deși așa se exprimă textul biblic, ci a plecat de bunăvoie prin respingerea vieții de comuniune cu Dumnezeu și alegerea căii nefirești de viețuire. Cuvântul Scripturii se referă la faptul că această alegere a fost făcută de către primul om nu chiar din proprie inițiativă, ci printr-o ispită exterioară, fiind absolut împotriva naturii sale.
Adam prin neascultare a ales desfătările lumii create în locul bucuriilor Creatorului; s-a lipit de lume și s-a dezlipit de Dumnezeu. A fost o cădere din condiția sa naturală, iar urmările acesteia le-a exprimat Dumnezeu în următoarele cuvinte: „Pentru că ai ascultat vorba femeii tale și ai mâncat din pomul din care ți-am poruncit să nu mănânci, blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrănești din el în toate zilele vieții tale! Spini și pălămidă îți va rodi el și te vei hrăni cu iarba câmpului! În sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care ești luat: căci pământ ești și în pământ te vei întoarce” (Facerea 3, 17-19).
Postirea noastră nu este decât o reîntoarcere spre Dumnezeu. Dacă Adam a plecat de la El și s-a lipit de lume, prin post noi ne dezlipim de lume și ne întoarcem la El. În fond, acesta este postul: o mutare a atenției și a intențiilor noastre de la lume, înțeleasă ca mediu al necesităților personale sau individuale, spre Dumnezeu, ca viață edenică deplină de comuniune. Imaginea acestei mișcări este întoarcerea fiului risipitor, care „a fost mort și a înviat” prin „venirea în sine”. Pe de altă parte, prin postire ne întoarcem la o viață a postirii, înțeleasă ca echilibru și cumpătare, în care nu folosești mai mult decât ai efectiv nevoie. În Eden, Adam postea, căci avea o limită a dorințelor, care îi aducea echilibru („din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci”: Facerea 2, 17), iar modul de hrănire era exclusiv vegetal („vă dau toată iarba ce face sămânță, de pe toată fața pământului, și tot pomul ce are rod cu sămânță într-însul; acestea vor fi hrana voastră”: Facerea 1, 29).
Evanghelia citită în această Duminică este din Matei 6, 14-21 și cuprinde trei teme principale: „De veți ierta oamenilor greșelile lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc”; „Când postiți, nu fiți triști, ca fățarnicii”; „Nu vă adunați comori pe pământ... ci adunați-vă comori în cer”. Așadar, iertarea, bucuria și generozitatea sunt cele trei coordonate ale postirii sau ale întoarcerii noastre la Dumnezeu.
Dumnezeu ne iartă apriori, adică fără să aștepte ceva de la noi, dar iertarea lui nu va avea efect în sufletul nostru decât dacă o experimentăm în relația cu semenii noștri. Nu putem experimenta iertarea dacă nu ne întoarcem prin pocăință la condiția noastră umană, fapt care provoacă pentru fiecare o mare bucurie. Iar în momentul întoarcerii, atașamentul față de semeni va fi rațiunea vieții noastre. Dacă privim cu atenție, iertarea semenilor, bucuria pocăinței și milostenia generoasă sunt temele evanghelice ale Duminicilor trecute, care ne-au pregătit pentru momentul de acum: pășirea în Sfântul și Marele Post al Paștilor, adică al „trecerii” noastre de la întuneric la lumină și de la moarte la viață. Cuvântul „Paști” vine de la termenul ebraic „pesah”, care înseamnă „trecere”.
Vă doresc tuturor un post binecuvântat, o postire cu iertare, bucurie și generozitate, „căci unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta” (Matei 6, 21).
Pr. Adrian Cherhaț