Pr. prof. Nicolae Feier. Poezii de Crăciun
A VENIT CRĂCIUNUL
A venit Crăciunu-n poartă
Cu o stea şi cu trei magi
Şi la cei bătuţi de soartă
Şi la pruncii noştri dragi
Să aducă bucurii
Şi-nviere şi lumină
Pe la case cu copii.
A venit şi o să vină
An de an din casă-n casă
Şi-n biserica bătrână
În cojoc păcurăresc
Chiar dacă pruncuţii cresc,
Le va da mănuşi de lână
Şi va sta cu ei la masă
Să-i întrebe dacă ştiu
Rugăciuni la Preacurata
Şi la Veşnicul ei Fiu
Pentru mama, pentru tata.
A venit Crăciunu-n poartă
Şi la cei bătuţi de soartă
Să-i întrebe dacă-i doare,
Dacă au sau nu mâncare
Şi-ncălţări, că-i frig pe-afară
Şi se face iarăşi seară;
Dacă au unde-nnopta
Dacă foame nu le este
`n seara asta de poveste
Şi în serile ce vin
Când se face iar senin
Şi e ger şi cade nea.
El în braţe-i va lua
Din desaga lui cea mare
Le va face sărbătoare.
A venit Crăciunu-n poartă
La bogaţi ce nu-l primesc
Fiii lor au altă soartă
În odăi luxoase cresc
N-au nevoi, că au prea multe
Bunătăţi şi scumpe daruri,
Nu le place să asculte
De-un Moşneag ce-mparte haruri.
Moşul pleacă necăjit
Către cei ce L-au primit
Să le-mpartă bucuria
Că azi s-a născut Mesia
Ce va da la toţi lumină
Şi-i va face-n Înviere
Ca o harnică albină
Flori în fagure e miere.
COPILUL DIN BETLEEM
Eu m-am pierdut pe drum iară şi iară
În lanul unui vis mereu albastru
Fără să fiu eu vre-un străvechi sihastru
În peşteri căutat-am primăvară,
Cu flori de măr purtate-n mâini de îngeri
Şi-un dar adus de blânzii ciobănei
Mieluţ din marea Sa turmă de miei
Cântând de pace-n lumea cea de plângeri.
Departe de dezlănţuita lume
Prin stele care picură cu rouă
Eu căutam o lume veşnic nouă
Prin zări ce încă nu aveau un nume
O lume săturată de lumină
De flori de măr nebănuit de multe
De fluturi care ştiu să te asculte
Senină lume sfântă ce-o să-mi vină
O lume-n care blânzii noştri miei
Vor fi păziţi în turmele lor albe
Umbrite în amurg cu flori prea dalbe
Chiar de către cruzii şi temuţii lei
Un rai mai sideral decât o rouă
Să-mi curgă-n vine veşnic şi în minte
Că n-am fost totdeauna fiu cuminte
Şi nu m-am potrivit cu lumea Ta cea nouă
Pe care ai zidit-o când în palmă
Bătut-au cui şi spini pe cap Ţi-au pus
Pe fruntea ta, Prea Blândul meu Iisus
Şi pălmi ţi-au dat şi ură şi sudalmă
Şi Te durea doar lipsa de-omenie,
Că îi orbea prea marea Ta iertare
Când Tu duceai pe căi nemuritoare
Şi crucea lor şi-acelor ce-o să vie.
Şi-i primăvară-n Peşteri începând
O lume nouă-n vechiul Betleem
Ne naştem ori de vrem ori de nu vrem
Cu moarte Sa pe moartea mea călcând.
OCHIUL LUI DUMNEZEU
Când picură noaptea cu stele pământul
Când scânteie-n în cer şi-n genuni vechi luceferi
Mă vindeci de mine şi-mi faci ochii teferi
Cu flori de lumină zidind cu Cuvântul
Lumină mai nouă decât tot seninul
Din lumea de vise pierdută-n abisuri
Sub irisul lor rezidind cristalinul
Din Ochiul Etern ce-a creat Paradisul.
Pupilă cerească ce creşte în valuri
Ca valul de cer zdrobindu-se-n maluri
De ape ce cad fremătând. Şi creşte şi scade,
Salută lumina ce vine în cascade
Lumină ce picură noaptea din stele
În fete morgane-n lumini boreale
Prelinse-n supinul din buzele tale
Pierdut în fantasme din jocuri de iele
Şi cum să mai ieşi de acolo-n lumină
Când viaţa e umbră şi vis şi se duce
De nu ar fi Cel care poartă o Cruce
Golgota urcând spre o zare senină?
Priveşte şi vezi şi te uită, nu plânge
Că El ţi-a spălat tot păcatul în Sânge
Şi stele de lacrimi ţi-a pus El sub geană
El Ochiul de veghe-n Triungi din icoană.
COLINDĂ
Te rog să-mi vii din nou măcar în vis
Că-n nopţi târzii
Ţi-am scris
Vreo zece cărţi de rugăciune
Şi m-am trezit cu-o tainică minune:
Cum vii printre colinzi şi nea albastră
Şi Te cobori Lumină în abis
Şi luminezi cu-o stea iubirea noastră.
Cum Te-ai născut printre mieluţi în stână
Şi m-ai luat apoi în sfânta-Ţi mână
Şi m-ai zidit din rouă şi ţărână,
Mi-ai dat un colţ de cer dintr-o colindă
Cântată lângă scara cea din tindă
În casa unde moşu` şi cu tâna
Torceau şi depănau în gheme lâna
Atâtor oi ce s-au adus jertfire
Şi hrană pentru-ntreaga omenire.
Cum ,,Miel spre junghiere Te-ai adus”
Să-mi uşurezi şi să-mi plăteşti durerea
Să mă ridici pe scara Crucii Tale
Încât să nu mai cânt colind de jale
Ci ca albina care strânge mierea
Să mă îmbraci în harul cel de sus.
Cum m-ai luat – copil sărman de ţară
Şi m-ai crescut muncind din greu la plug
M-ai netezit cu grapa pe un rug
Şi-ai semănat în mine grâu de vară
Ce-a răsărit mai des ca cel de toamnă
Mi l-a plouat Măicuţa noastră Doamnă
A Cerului cu stele-n cerul gurii
Să-Ţi cânt cântări de slavă-n Liturghii
Să Te invoc ca în Agneţ să vii
Ca să mă-nveţi să dau iubire urii.
Te rog să-mi vii din nou măcar în vis
Că-n nopţi târzii
Ţi-am colindat la geamul îngheţat
Cu floare de lumină-ncoronat
Ti-am scris din flori de gheaţă, ce minune,
Mai mult de zece cărţi de rugăciune !
Şi să mă urci cu-ai mei în Paradis!
Nu vreau prea sus, ci să mă laşi la poartă
Ca să slujesc, iar când portaru-i dus
La slujbă la jertfelnicul de sus,
De va veni câte-un bătut de soartă
Să-l las să intre, că-i prea frig afară
Să se-ncălzească-n blânda primăvară
A dragostei ce-atinge şi-un tâlhar
Ce se ruga la Crucea Ta – Altar
Al Mielului ce-n ieslea-ntunecată
Ca Stea de Sus în peşteră s-arată.























Comentarii
Frumoase toate, cu deosebire ultima,culme apolinică de inimă smerită („Nu voi palate, Doamne, voiesc doar o colibă,/ Iar de acolo, Sfinte, să te zăresc pe Tine.”)
Trebuie să-i mulțumim părintelui că ne face părtaș prin harul său la aspirația creștinilor, la înțelegerea sensului profund al creștinismului ce ne poate influența viața și activitatea, ne poate da o speranță exprimată simplu și convingător în versuri de o rară sensibilitate.
Cu stimă și respect, Rus Augustin
Adaugă comentariu nou