Pr. prof. Nicolae Feier republică, cu binecuvântarea Mitropolitului Andrei, teza de licenţă în Istoria Bisericii Ortodoxe Române

IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei Andreicuţ a binecuvântat republicarea Tezei de licenţă în Istoria Bisericii Ortodoxe Române a părintelui Prof. Nicolae Feier, lucrare care are ca obiect eforturile uriaşe făcute spre întemeierea episcopiei şi dotarea ei cu cele necesare (Academia Teologică, Palatul Episcopal, Editura Renaşterea, Catedrala mitropolitană din Cluj etc.)  de către Consilierul Episcopului Nicolae Ivan, Dr.  în filologia budapestană şi dr. în istorie, preotul Sebastian Stanca, fin al lui Octavian Goga şi fratele lui Dominic Stanca, întemeietorul Spitalului Stanca din Cluj, al lui Constantin Stanca, întemeietorul Clinicii de Oncologie din Cluj şi tatăl lui Horia, Doina şi Radu Stanca, cel din urmă fiind întemeietorul Teatrului Naţional din Sibiu.

Părintele Feier este, deci, licenţiat în istorie şi şi-a desăvârşit pregătirea universitară în disciplinele Istoriei: Istoria Bisericii Universale, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Istoria Imperiului Roman de Răsărit (Bizantinologia), Istoria Noului şi a Vechiului Testament, Arheologie şi Arheologia Biblică, limba greacă, latină şi ebraică, sub îndrumarea Acad. Mircea Păcurariu, cu care a avut o comunicare laborioasă până cu câteva săptămâni înainte de urcarea acestuia la ceruri, fiind consultat telefonic la întocmirea  fiecărei lucrări de istorie, unele convorbiri telefonice fiind înregistrate cu acordul Marelui Dascăl.

 Reeditarea lucrării ,,SEBASTIAN STANCA, VIAŢA ŞI OPERA" a apărut în anul 2021 la editura Nosa Nostra din Bistriţa, cu un preambul purtând semnătura Decanului Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Univ. „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, părintele prof. univ. habil, Arhimandritul Teofil Tia, analiză şi prezentare pe care v-o punem la dispoziţie.

Pr. Dr. Sebastian Stanca, „cel dintâi sfetnic”

- Spre o aghiografie transilvană omnicomprensivă -

„Avem în faţă o lucrare remarcabilă,

despre un bărbat remarcabil al neamului nostru!”

Academician Mircea Păcurariu

            În constelația de evenimente, simpozioane, mese rotunde, lansări de carte și întruniri de suflet prilejuite de centenarul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, nu se cuvenea să lipsească această apariție editorială de excepție, rod al unei munci intense întinse pe un arc de timp semnificativ, având în obiectiv personalitatea, viața și activitatea unuia dintre „pionii și pilonii discreți” ai reconstrucției eparhiei clujene.

            În general, cu un asemenea prilej, cercetările se focalizează asupra personalităților „macroscopice” care au fost în centrul scenei istorice a unei reconstrucții de marcă (precum eparhia clujeană). Sub acest aspect, întâietatea o are, indiscutabil, episcopul Nicolae Ivan. El însă a știut închega o echipă și a știut coagula un nucleu de lucru compus din personalități discrete, harnice, pasionate, care s-au situat la alt etaj de responsabilitate, cu o vizibilitate publică mai redusă decât cea a titularului scaunului chiriarhal, dar a căror contribuție a fost capitală pentru reușita de ansamblu. În acest profil se înscrie și consilierul eparhial Sebastian Stanca.

            Prezentul volum a beneficiat de validări, acreditări și elogii consistente cu mult înainte de a vedea lumina tiparului, pentru simplul fapt că a fost lecturat de personalități validate ale istoriei. Astfel, distinsul și renumitul istoric și academician Mircea Păcurariu suprindea profilul autorului prezentului volum, spunând: „Aici el îşi arată puterea de muncă remarcabilă în căutarea şi fructificarea «documentului». Dacă îl găseşte, doar îl semnalează, îl rezumă lapidar[1] şi trece la altul şi la altul, lăsând pe seama celor interesaţi plăcerea lecturii. Este incredibil ce operă uitată a redescoperit şi ce orizont de cercetare a deschis.”

În plus, academicianul ne oferă o caracterizare de ansamblu făcută cercetătorului Nicolae Feier:„...nu doar în această lucrare meticuloasă a făcut dovada tenacităţii cercetătorului până în cele mai aparent nesemnificative amănunte, ci şi în alte îndatoriri de cercetare  istorică cu care l-am însărcinat şi pe care le-a dus la bun sfârşit, în bună rânduială. Aici îşi arată puterea de muncă remarcabilă în căutarea şi fructificarea documentului.”

Acest „frison” al cercetării și interpretării documentelor îl are doar istoricul pasionat, cercetătorul implicat emoțional în investigarea trecutului printr-o muncă de dăruire, dornic de a identifica tot ceea ce poate lumina, entuziasma și călăuzi pe cititorul din prezent.

Același academician nu se sfia, în 1981 (într-o zi de 2 iunie), respectiv acum 40 de ani, să-și proclame intențiile și strategiile de viitor: „Laudă autorului, pe care vreau să îl am în atenţia mea ca dascăl în spaţiul postuniversitar”. O poziție foarte demnă și situată la vârful ierarhiei didactice era rezervată autorului prezentului volum.

Vorbind despre Părintele Nicolae Feier, Mitropolitul de pioasă aducere aminte, Bartolomeu Anania, a ținut să sublinieze raportul de ucenicie și „transfer de mandat didactic” dintre academicianul Mircea Păcurariu și autorul prezentei cercetări, invocând în cazul acesta, concret, „...adeverirea  locului comun că «un adevărat dascăl continuă să trăiască în studenţii săi»”, fapt ce dă consistență și autoritate întreprinderilor lor ulterioare. Același mitropolit ne creionează portretul interior, profilul de istoric și programarea lăuntrică spre un anumit tip de analiză lăuntrică și spre o abordare de anatomie a faptului istoric avut în atenție: „Părintele Feier e un iscusit cercetător care nu se mulţumeşte să cunoască trunchiul copacului - oricât ar fi de impunător -, ci îi caută rădăcinile cele mai adânci şi roadele cele mai îndepărtate, pentru o imagine completă a ceea ce-şi propune să-i ofere aghiografiei noastre naţionale...”

Linia pe care se înscrie Părintele Feier în reflecția și cercetarea sa istoriografică este circumcisă unui perimetru anume, evitat de mulți istorici axați pe dimensiunea imanentă a trecutului; e vorba de „aghiografia noastră națională”, adică de o lectură subtilă, fluidă și deschisă a Sacrului ce a fertilizat conștiințele, mentalitățile, reflecțiile și comportamentul tuturor celor care au plămădit istoria pe care o studiem astăzi la școală. Părintele este exponentul unui demers istoric deschis, flexibil, neîncrâncenat, ci prietenos, permanent dispus la a poleniza cu o picătură de transcendent alte abordări istorice mai puțin atente la verticala mistică a sacrului și a sacramentalului ce a fertilizat evenimentele trecutului.

Dacă am văzut creditarea pe care o are Părintele Feier Nicolae din partea celui mai vizibil istoric bisericesc al contemporaneității, se cuvine să împletim această perspectivă cu cea gingaș creionată de Mitropolitul actual al Transilvaniei Superioare, care îl definește astfel pe autor: „Părintele Prof. Nicolae Feier este un om profund, un intelectual rafinat[2], preocupat de multe lucruri frumoase. Îl pasionează Istoria Bisericii Române şi multe aspecte ale zbuciumatei vieţi transilvane din veacurile trecute. Cercetările pe care le întreprinde sunt interesante şi ne oferă lecturi plăcute.”

Pentru Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, gânditorii de mare ținută ai Bistriței fac corp comun cu elitele universitare clujene în atingerea țintei nobile de a răspândi dragostea între oameni, pe întreg ținutul nord-transilvan, respectiv în vertebrarea unei aghiografii contemporane consistente, garant al armoniei și deplinei înțelegeri în societatea postmodernă. Drept urmare, și prezentul volum este un pas înainte spre o aghiografie transilvană omnicomprensivă.

Părintele Nicolae Feier pune în volumul său, analizând și reflectând critic asupra realității contemporane, în simetrie cu momente relevante ale trecutului, problema străveche din Ortodoxie a raportului dintre Stat și Biserică, respectiv a sensibilităților religioase ale liderilor societății românești contemporane, în oglindă cu simțul transcendenței demonstrat de antecesori. „Scriu toate acestea ca să amintim tinerimii că episcopul Nicolae Ivan şi colaboratorii săi, deşi au venit la Cluj „cu un geamantan, fără casă, fără masă” (Sebastian Stanca), au beneficiat atunci de o atmosferă prielnică la nivel naţional, de sprijin consistent şi necondiţionat din partea Statului Român, stat care observa nemijlocit rolul uriaş al preoţimii ardelene în înfăptuirea „Visului neîmplinit, / Copil al suferinţii  / De-al cărui dor ne-au răposat / Şi moşii şi părinţii”, expus aşa de  impresionant de un fiu de preot, Octavian Goga,  naşul consilierului eparhial al Eparhiei Clujului, pr. dr. Sebastian Stanca, cel dintâi „sfetnic” al episcopului Nicolae Ivan.”

Părintele constată cu mult realism că astăzi „zelul national este la limite de avarie”, că „credința cârmuitorilor a scăzut și s-a răcit”; tocmai de aceea, de pe tărâmuri bistrițene, Părintele simte nevoia să aducă o „cinstire cârmuitorilor care au rămas trup şi suflet legaţi de sfintele altare”, și să aprecieze că mare este meritul celor care, chiar în vremuri ostile, au pus suflet pentru realizări deosebite[3], care pot fi puse chiar în balanță cu cele ale primului eparhiot al reînviatului scaun chiriarhal. Comparând realitățile diferitelor epoci, ne facem o imagine mai obiectivă despre prezent și despre prioritățile momentului. Istoria rămâne o „magistra vitae”.

La o astfel de lectură plăcută, fortificantă și îmbogățitoare, ne invită Părintele Feier Nicolae, fapt pentru care-i mulțumim și stăm în dialog prolific tainic cu Preacucernicia pe măsură ce, pagină, cu pagină, parcurgem prezentul volum. Este o incursiune în universul psiho-emoțional și socio-cultural al unei alte epoci, cu farmecul ei, cu dificultățile ei, cu focalizare pe o personalitate de reper, poliedrică și complexă.

Îl felicităm și îi dorim mult succes în activitatea publicistică!

Arhim. Prof. univ. Dr. Abil. Teofil Tia,

Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca