Pr. Radu Liviu Roșu: Învierea - chemarea la o nouă viață

De ce Înviere? Învierea din morţi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos rămâne pentru totdeauna minunea minunilor, iar sărbătoarea Învierii rămâne sărbătoarea sărbătorilor noastre bisericeşti. Faptul Învierii este dovada de netăgăduit a puterii Sale dumnezeieşti; prin Înviere, Mântuitorul a biruit moartea. Ucenicii Săi vor binevesti cu bucurie și curaj întregii lumi Evanghelia mântuirii.

Întreaga învăţătură a Bisericii se întemeiază pe Învierea Mântuitorului: ”Dacă Hristos n-a înviat”, scrie Sfântul Apostol Pavel, ”zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră” (I Corinteni 15, 14).

Ea este sărbătoarea vieții prin excelență. ”Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11,25) – ne spune Hristos. Este o chemare la alegerea vieții, a sfințeniei, a nemuririi. Destinul nostru nu este determinat de șanse, ci de alegerile noastre personale, de a-L vrea pe Dumnezeu în viața noatră că izvor al vieții și al nemuririi.

De obicei, noi oamenii, mereu vrem ceva de la Dumnezeu, să ne ajute în vreun fel sau altul, și nu este un lucru rău, dar dacă stăm să ne gândim bine de prea puține ori Îl dorim pe Dumnezeu însuși. De aceea sărbătoarea Învierii Mântuitorului Hristos ne arată, de fapt, care ar trebui să ne fie prima prioritate în viață.

Învierea Domnului reprezintă punctul culminant al întregii spiritualități creștine, centrul în jurul căruia gravitează viața tuturor credincioșilor. În imnografia ortodoxă Învierea Domnului este numită ”sărbătoare a sărbătorilor”, arătându-ne totodată roadele ei duhovniceşti şi bucuria sfintei sărbători: ”Acum toate s-au umplut de lumină şi cerul, şi pământul, şi cele dedesubt... Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul să se bucure; să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută Învierea lui Hristos”!

Importanța Învierii reiese din faptul că privește întreaga omenire. Omul este eliberat din robia păcatului și a morții: ”Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea”. - Ioan 3, 16-17.

Învierea lui Hristos este ca un izvor care iese din străfundurile existenței și se revarsă, ca un balsam, peste tot universul creat, dându-i perspectivă transfiguratoare.

Învierea Lui este învierea noastră, moartea Lui este moartea noastră, dar și paștile nostru, al fiecăruia! În noaptea Paștelui se cântă: ”Azi m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, mâine înviez împreună cu Tine, înviind Tu!“ Fiecare zi din această istorie presupune a muri împreună cu El pentru a învia prin El, într-o altă lume. Sfântul Apostol Pavel ne cere să fim părtași Patimilor și morții Lui pentru ca să-L cunoaștem pe El în puterea și Învierea Lui: ” Ca să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi să fiu primit părtaş la patimile Lui, făcându-mă asemenea cu El în moartea Lui” - Filipeni 3, 10, ca astfel ”să ne înfățișăm lui Dumnezeu ca vii, sculați din morți“ - Romani 6, 13.

Dacă Hristos n-a înviat zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră. Omul nimic nu mai poate face, bâjbâie ca un orb, se rătăcește, se împiedică și cade și de toate-i este frică.

”Dacă nu există înviere, atunci iubirea încetează odată cu moartea şi dragostea lui Dumnezeu nu poate trece dincolo de mormânt. Dacă nu există înviere, toţi cei adormiţi au pierit. Dacă nu ar exista înviere, atunci adevărul, virtutea şi bunătatea ar rămâne pe veci răstignite. Dar Hristos a înviat şi păcatele noastre sunt iertate. Hristos a înviat şi noi primim speranţă. Hristos a înviat şi dreptatea lui Dumnezeu a biruit”, spune ieromonahul Macarie de la Muntele Athos.

Învierea revarsă în sufletele noastre o mulțime de sentimente alese, între care cel mai de seamă este acela al bucuriei: ”Bucurați-vă!” Bucuria este un sentiment de împlinire, de mulțumire, de satisfacție sufletească.

Învierea lui Hristos este învierea omului. Iar învierea omului este intrarea în viața veșnică. Învierea lui Hristos, deși fapt istoric, nu aparține unui trecut, nu este o amintire pioasă, ci un eveniment ce ”astăzi” are loc și ”mâine” este prezent și viitor. Este un eveniment care se trăiește neîncetat ”acum” pentru fiecare suflet care vine pe lume.

De asemenea, Învierea lui Hristos descoperă valoarea vieții umane prin faptul că prin înviere El arată că nu vrea să moară definitiv nici un om. Dar nu ar vrea aceasta dacă nu i-ar iubi pe toți oamenii și dacă nu ar vedea în fiecare om o valoare unică. Învierea omului este intrarea în nemurire.

Învierea Domnului ne cheamă pe fiecare în parte: ”Să ne curățim simțirile şi să-L vedem pe Hristos strălucind cu neapropiata lumină a Învierii!” Ne cheamă să ne legăm viața de Dumnezeu: ”Căutaţi pe Domnul cât Îl puteţi găsi, strigaţi către Dânsul cât El este aproape de voi”. – Isaia 55, 6.

Pentru persoanele dependente, intrarea în procesul de recuperare este ca și o înviere din capcana dependenței. Învierea în recuperare începe prin renunțarea la propriul EGO, continuînd cu recunoașterea neputinței în fața drogului sau comportamentului adictiv.

Recuperarea este practic o chemare la o nouă viață. Odată cu intrarea în recuperare persoana dependentă își ia angajamentul de a-și schimba radical viața. Una dintre rugăciunile întâlnite în programul de recuperare spune așa: ”Doamne, dă-mi Seninătatea să accept ceea ce nu pot schimba, Curajul să schimb ceea ce pot și Înțelepciunea să fac diferența!”

Dacă este să facem o paralelă cu imnografia bisercii legată de sărbătoarea Învierii, putem observa că și în recuperare dependentul este chemat să-I ceară lui Dumnezeu seninătate sau discernământ să-și poată găsi echilibrul sufletesc în a lua decizii importante pe drumul recuperării. Apoi este chemat să-I ceară lui Dumnezeu Curaj de a face schimbările necesare care îl privesc doar pe el, iar apoi este chemat la conlucrare împreună cu Dumnezeu, o conlucrare în care dependentul – omul – să nu mai intervină în acțiunile lui Dumnezeu, dar să-și facă partea lui cu râvnă și înredere totală în Dumnezeu.

Fără a ne menaja sau ascunde în vreun fel, Îi dăm voie lui Dumnezeu să Se aplece până la cele mai de jos ale noastre, să ne despovăreze de păcat, de boală, având încrederea că nu eu mă pot schimba, ci Dumnezeu este Cel care mă schimbă.

Apropierea de Dumnezeu face posibilă orice schimbare a noastră în bine. ”Fiecare dintre noi este atât de aproape de Dumnezeu, cât alege să fie!” – J. Oswald Sanders. Punctul de plecare în relația cu El este chiar locul în care ne aflăm, spiritual sau moral vorbind.

Faptul că El ne schimbă nu înseamnă că El poate face asta împotriva voinței noastre sau că schimbarea se petrece în chip magic, peste noapte. Comuniunea cu Dumnezeu ne aduce schimbările dorite, care vin cumva în chip firesc, pe măsură ce noi ne deschidem către El.

Avem nevoie să fim credincioși în puținul care ne este la îndemână, ca să putem crește duhovnicește. Fiind credincioși Lui în cele mai mici, ușor, ușor, vom putea fi și în cele ce acum ne par greu de împlinit. ”Drept aceea, să prăznuim nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutății și al vicleșugului, ci cu azimile curăției și ale adevărului!” - I Cor. 5,8

Într-o lume atât de întunecată, fie ca lumina Sfintei Învieri să vă aducă bucurie, iubire și o minune care să vă schimbe  viața în cel mai frumos mod posibil!

Hristos a Înviat!

Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți.

Cu Har și Bucurie, al vostru umil prieten, Pr. Roșu Radu Liviu!