Textul Evangheliei la Duminica a patra din Postul Mare: „În vremea aceea mulţimi multe mergeau după Iisus, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan. Văzând mulţimile, Iisus S-a suit pe munte şi, aşezându-Se, ucenicii Lui au venit lângă Dânsul; iar El, deschizându-Şi gura, Îi învăţa zicând: Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia Cerurilor. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este Împărăţia Cerurilor. Fericiţi veţi fi când, din pricina Mea, vă vor ocări şi vă vor prigoni şi, minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri”(Ev. Matei 4, 25; 5, 1-12).                                                                                                                                                            Dragii noştri credincioşi!

    Pentru început cred că este bine de ştiut că în Duminica a patra din Postul Mare este rânduit ca în cadrul Sfintei Liturghii să se citească două texte din Sfânta Evanghelie, iar în cadrul meditaţiei de la această Duminică aş dori să mă opresc doar la unul dintre ele.

Nu înainte însă de a spune că această călătorie duhovnicească prin Post este marcată de Duminicile care au o semnificaţie precisă:

 În prima Duminică, am sărbătorit biruinţa credinţei ortodoxe asupra ereziilor la anul 843, biruinţă exprimată prin restabilirea cultului icoanelor.             Apoi, l-am cinstit pe Sfântul Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, cel care a apărat dreapta învăţătură privind diferenţa dintre natura de necuprins a lui Dumnezeu şi energiile Lui necreate care se revarsă peste lume.

În duminica a III-a din Post, la mijlocul Postului, Biserica a aşezat cinstirea sfintei şi de viaţă dătătoare Cruci a Mântuitorului ca şi întărire şi îndemn la elan duhovnicesc pentru împlinirea Postului.

În duminica a IV-a din Postul Mare îl cinstim pe autorul unei scrieri foarte cunoscute în spiritualitatea ortodoxă, “Scara dumnezeiescului urcuş”, pe Sfântul Ioan Scărarul. Iar simbolul scării este de fapt viaţa fiecăruia dintre noi, iar treptele sunt manifestarea conştiinţei prin curăţirea de păcate. Orice urcuş presupune efort, echilibru şi forţă. Din punct de vedere duhovnicesc, forţa care ne ajută să urcăm pe scara care duce la cer sunt virtuţile.

Să ne oprim în cele ce urmează la textul Evangheliei şi să vedem în ce constă de fapt adevărata fericire. Nu înainte de a spune că fiecare dintre noi ne dorim să fim fericiţi, iar fericirea  nu vine de la bunurile şi banii acumulaţi, ci din inima omului. Trebuie să fim doar buni, să trăim curat  să facem fapte bune, să facem bine şi să gândim bine unii despre alţii. Şi fiecare “Fericire” ne transmite un mesaj:

1. “Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia Cerurilor”. Sfântul Grigore de Nyssa spune că cei săraci cu duhul sunt de fapt cei cu un suflet mare, un suflet bogat în virtuţi.

2. “Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia”. Noi trebuie să ne căim pentru păcatele noastre şi să plângem pentru că nu L-am cunoscut cu adevărat pe Dumnezeu şi nu am cunoscut bucuria vieţii veşnice.

3.  “Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul”. Pentru a fi blânzi, trebuie să ne autodisciplinăm, să punem frâu patimilor şi să rămânem calmi în faţa unei situaţii tulburătoare.       

4. “Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura”. Dreptatea după care trebuie să ne fie foame este mântuirea noastră, care este disponibilă tuturor. Noi, fiind creştini ortodocşi, trebuie să flămânzim şi să însetăm după virtuţi.

5.  “Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui”. Pentru a fi milostiv trebuie să ne îngrijim şi trebuie să ne pese de suferinţa celor din jurul nostru. Iar propria noastră milostivire va veni la Judecata de Apoi.

6. “Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Când suntem curaţi cu inima, suntem capabili să vedem diferenţa între bine şi rău, între virtute şi păcat şi devenim astfel exemple de bunătate.

7. “Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”. Făcătorul de pace este cel care oferă linişte celor din jurul lui. Făcătorul de pace este curat cu inima şi este împăcat cu el însuşi.

8. “Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este Împărăţia Cerurilor”. Să îndurăm durere şi suferinţă din partea celor care ne prigonesc pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Sfinţii Martiri ai Bisericii Ortodoxe sunt exemple vii de oameni prigoniţi pentru dreptate şi care au dobândit Împărăţia Cerurilor.

Omul care era fericit nu avea nici măcar o cămaşă. Se spune într-o pildă că, odată, un împărat s-a îmbolnăvit grav. A fost consultat de o mulţime de medici, dar niciunul nu a reuşit să-i dea vreo şansă de vindecare. Văzând că medicii nu-i găsesc leacul, în cele din urmă a apelat la un vraci, iar acesta i-a spus că, dacă va reuşi să îmbrace cămaşa unui om cu adevărat fericit, se va face sănătos.  Imediat câţiva slujitori au fost trimişi în toată lumea să caute un om fericit, să-i ceară cămaşa şi să i-o aducă împăratului.

 Aceşti slujitori au bătut la poarta unui alt împărat şi i-au spus:

 - Măria ta, nu eşti tu cel mai fericit om? Eşti doar un împărat puternic. Am vrea să ne dai cămaşa ta să o ducem împăratului nostru.

 - Eu fericit? Nu am fost niciodată. Mereu sunt îngrijorat că voi fi atacat, că voi avea războaie. Sunt neliniştit şi nu am niciodată somnul tihnit. Să ştiţi că nu sunt deloc mulţumit şi fericit.

Auzind aşa, slujitorii au plecat trişti mai departe şi au bătut la poarta unui om foarte bogat, a unui bancher, şi i-au zis:

- Domnule, noi credem că având de toate şi fiind foarte bogat, dumneata eşti tare fericit. Nu-i aşa? Am vrea să ne dai cămaşa ta să o ducem stăpânului nostru.

- Vă înşelaţi amarnic dacă voi credeţi că eu sunt fericit. Cum aş putea fi fericit de vreme ce mereu mă tem că voi pierde banii sau cineva mi i-ar putea fura. Mereu mă neliniştesc gândindu-mă cum să-i investesc cât mai bine, cum să-i fac să sporească mai repede. Mă gândesc apoi cui să-i las ca moştenire pentru a nu se risipi.... Şi mai am multe alte temeri. Vă spun că nu sunt şi nu am fost niciodată fericit.

Slujitorii merg mai departe şi bat la poarta unui om învăţat.

- Domnule, dumneata, care ai o faimă de om învăţat, cu siguranţă, trebuie să fii şi tare fericit. Cunoşti atâtea lucruri, ai dezlegat atâtea mistere! Nu se poate să nu fii fericit. Am vrea să ne dai cămaşa ta să o ducem stăpânului nostru.       

- N-am găsit încă fericirea. Aşa credeţi voi că eu sunt fericit? Vă înşelaţi. Cum descopăr un adevăr, o noutate, mintea mea devine iar neliniştită. Ea vrea altceva, vrea mai mult. Nu am fost niciodată fericit. Credeţi-mă!

Acei slujitori începeau să fie descurajaţi. Nu mai ştiau la ce poartă să bată. Dar le era ruşine să se întoarcă acasă fără această cămaşă, fără să împlinească această misiune. De aceea, abătuţi şi obosiţi s-au retras într-o pădure. S-au aciuat lângă o colibă, la rădăcina unui copac bătrân. Cum stăteau ei lângă copac, gata să adoarmă de obosiţi ce erau, aud din colibă, pe cineva rostind următoarele cuvinte:

“Doamne, ce fericit sunt că şi azi am avut cele de trebuinţă vieţii mele! Doamne, ce fericit sunt că şi azi am întâlnit oameni binevoitori care m-au ajutat! Doamne, ce fericit sunt....." Când au auzit, acei slujitori au năvălit în colibă să vadă cine rostise aşa cuvinte. Intră înăuntru şi găsesc un om în genunchi, cu mâinile ridicate către cer, care se ruga. Îl întreabă imediat:

- Omule, e adevărat că eşti fericit, aşa cum spui?

- Da, sunt foarte fericit fiindcă azi Dumnezeu m-a ajutat şi l-am simţit alături. Iar acum mă culc liniştit. Sunt foarte fericit că a venit primăvara, că au înflorit pomii, a răsărit iarba, au început găinuşele să se ouă. Ce vreţi mai multă bucurie ca asta?!    

- Am vrea să te rugăm ceva: noi îţi plătim cât vrei dumneata, dar dă-ne cămaşa dumitale. Dacă împăratul nostru o va îmbrăca, se va face sănătos. La care omul din colibă le răspunde:

- Dar eu sunt aşa de sărac încât nici nu am cămaşă...! 

          Pr.  Vasile Beni