Pr. Vasile Beni: Cele 12 Evanghelii ne prezintă un Dumnezeu Bun şi Îndelung-răbdător

Dragii noştri credincioşi!

Aşa după cum ştim în seara zilei de joi din săptămâna Mare este rânduit ca la slujba Deniei de seară să se citească cele 12 Evanghelii şi două evenimente marchează slujbele acestei zile: Cea din urmă Cină a lui Hristos cu ucenicii Săi și trădarea lui Iuda.

La Cina cea de Taină, Mântuitorul instituie Taina Euharistiei prin cuvintele: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu; Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor și Aceasta să o faceţi spre pomenirea Mea”. 

În cele ce urmează aş dori foarte pe scurt să ne oprim la mesajul pe care ni-l transmit Evangheliile care se citesc în această seară, dar şi la o întâmplare legată de realizarea picturii Cinei de Taină.

      Toate cele 12 Evanghelii ce se citesc în Joia Mare, seara, de la cei patru evangheliști ne prezintă un Dumnezeu Bun şi Îndelung-răbdător.

     Se ştie faptul că prima Evanghelie, cea mai lungă repetă mereu un sfat al Mântuitorului : „Cel ce mă iubește păzește poruncile” ceea ce înseamnă că e o strânsă legătură între păzirea poruncilor și iubire. 

  Cee ce ne impresionează este şi faptul că atunci când a fost lovit peste față Mântuitorul, stăpânit de o blândețe mai presus de minte și cuvânt, într-o seninătate dumnezeiască a zis: „Dacă am grăit rău, spune-mi ce am grăit rău, dacă nu, de ce mă lovești?”

              În aceste Evanghelii sunt prezentate în modul cel mai realist diferite feluri de a fi a oamenilor pe care le găsim chiar și în zilele noastre: Un Iuda ce-L vinde, din apostol devine un trădător; un Petru categoric și apoi lepădându-se; un Iosif din Arimateea care-i străin de ceata Apostolilor dovedește suflet mare dăruind mormântul său Mântuitorului Iisus Hristos, un Nicodim care nu-i apostol și îi ia apărarea în plin sinedriu, suferind ocare celor din sinedriu apărându-l pe Mântuitorul; un conducător politic, Pilat din Pont, plin de sine, arogant, pretențios, făcând caz de stăpânirea lui, greu înțelegător al adevărului, fapt pentru care Mântuitorul nu-i răspunde când e întrebat ce-i adevărul despre care se spune că mustrat de conștiință se spăla pe mâini la orice izvor ce-l întâlnea în cale zicând: „Nevinovat sunt de sângele neamului acestuia”, cuvinte rostite la țărmul unui lac după care s-a aruncat în lac și s-a înecat.

         O femeie străină de legea creștină, femeia lui Pilat care cere soțului să nu-i facă niciun rău dreptului acestuia. Deși păgână a avut o revelație dumnezeiască în vis.

            Un soldat ce se convertește văzând cutremurul și soarele întunecându-se dând mărturie despre Mântuitorul: „Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost acesta”.

          Leonardo da Vinci este artistul care a pictat „Cina cea de Taină“. Şi în cele ce urmează vreau să vă spun o întâmplare legată de realizarea acestei celebre picturi. Întâmplare care se poate constitui într-o pildă despre devenire şi transformare, despre ce am fost şi ce putem ajunge noi, ca oameni.

      Leonardo da Vinci căuta un model pentru Iisus Hristos, model care să exprime iubire, blândeţe, înţelepciune, frumuseţe şi credinţă. După multe căutări găseşte omul potrivit şi îl roagă să-i pozeze pe bani, fireşte. Omul acceptă. Era un bărbat tânăr, virtuos, blând, radiind de dragoste, plăcut la înfăţişare, imaginea desăvârşită pentru personajul Iisus. Toată lumea din jur admira şi iubea modelul lui Iisus ales şi pictat de Leonardo. Personajul Iisus din tablou a ieşit nemaipomenit, pictorul a fost foarte mulţumit de realizarea lui.                                                                                                          

      După doisprezece ani de lucru efectiv, lui Leonardo i-a mai rămas de pictat doar pe apostolul trădător, pe Iuda. Îi trebuia însă un model care să aibă în el trăsături ale păcatului, veninul invidiei, ale necredinţei, egoismului, răutăţii, şi trădării.

      Într-o zi marele pictor vede în oraş, întins într-un şanţ un tânăr îmbătrânit prematur, zdrenţăros, beat, cu o faţă vulgară, plin de răutate. „E perfect ca model pentru Iuda“, şi-a spus Leonardo. Pune ca beţivul să fie adus la locul lucrării, adică Biserica Dominicană „Santa Maria delle Grazie“ din Milano. Timp de câteva luni artistul pictează la personajul lui Iuda din grupul care compune „Cina cea de Taină“. 

După ce termină de pictat, Leonardo da Vinci cere să-i fie adus modelul ca să-i mulţumească şi să-i plătească. Atunci, beţivul-model ajuns în faţa pictorului izbucni în plâns şi-i zise lui Leonardo: „Da Vinci, nu mă mai recunoşti? Eu sunt acelaşi om pe care l-ai pictat acum 12 ani, ca model pentru Domnul Iisus!“.

Este o întâmplare despre devenire şi transformare, care ne arată ce poate să facă păcatul din om, despre ce am fost şi ce putem ajunge noi, ca oameni. Închei cu versurile pricesnei care ne descrie cele petrecute în joia mare şi care spun aşa:

Era seară liniștită/ Cu cerul senin,                                                          

Când fu cina pregătită/Fiului divin.                                                                   

El veni cu-ai Lui la masă,/În locul gătit.                                                     

Și-apoi cu vocea miloasă/ Astfel a vorbit:

„Frații Mei, sosit-a ceasul, /Să ne despărțim.

Voi să nu pierdeți curajul/ Că iară am să vin.

Trebuie să vină toate/ Cele ce s-au scris

Voi fi judecat la moarte/ Și pe Cruce-ntins.

Dar vă spun mai dinainte/ Pentru ca să știți,

Că din voi, unul Mă vinde/ Pe treizeci de-arginți.

Atunci toți se îndreptară/ Către-Învățător,

Și pe rând Îl întrebară/ Care-i trădător?

Când veni rândul lui Iuda,/ Întrebă și el:

„Nu cumva voi fi eu, Doamne, /Fiul cel mișel?"

„Tu ești, Iudo!" - zise Domnul,/ Du-te mai curând,

Iată-acum sosit-a ceasul,/ Să faci ce-ai de gând".

El atunci îndată merse /Către-acel sobor,

Unde se-aștepta cu sete/ Al Domnului omor.

Acolo-și vându Stăpânul,/Iuda, cel mișel,

Și printr-un sărut fățarnic/ Îl predă pe El.

Ei L-au dus la judecată,/ Și L-au osândit,

Ca pe Cruce, cu ocară,/ Să fie răstignit.

Amin!

 Pr. Vasile Beni