Pr. Vasile Beni: Să nu ne pierdem Nădejdea

Textul Evangheliei Duminicii a patra de după Paşti: „În vremea aceea, fiind sărbătoare, S-a suit Iisus în Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare care se numea pe evreieşte Vitezda şi care avea cinci pridvoare. În aceste pridvoare zăcea mulţime multă de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei, căci un înger al Domnului se pogora din când în când în scăldătoare şi tulbura apa; şi cel care intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos, de orice boală era cuprins. Atunci era acolo un om care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Pe acesta văzându-l zăcând, şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, l-a întrebat Iisus: voieşti să te faci sănătos? Răspuns-a Lui bolnavul: Doamne, nu am pe nimeni ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa; aşa că, până când merg eu, altul se pogoară înaintea mea. Iisus a zis către el: scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi în clipa aceea s-a făcut omul sănătos şi şi-a luat patul său şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci, ziceau iudeii către cel vindecat: este zi de sâmbătă şi nu-ţi este iertat să iei patul. El le-a răspuns: Cel Care m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: ia-ţi patul tău şi umblă. Ei l-au întrebat: cine este Omul Care ţi-a zis: ia-ţi patul tău şi umblă? Dar cel vindecat nu ştia Cine este, căci Iisus Se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceea Iisus l-a găsit în templu şi i-a zis: iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple şi mai rău. Atunci omul s-a dus şi a spus iudeilor că Iisus este Cel Care l-a făcut pe el sănătos. (Ev. In 5, 1-15).

Dragii noştri credincioşi! 

Hristos a Înviat 

Viața noastră, a fiecăruia, se desfășoară între cele două mari taine - naștere și moarte. Pe parcursul acestei călătorii, fiecare dintre noi avem parte de bucurii, dar și de încercări ale acestei vieți. Atunci când ne merge bine nu uităm să-i mulțumim sau poate că uităm să fim recunoscători față de Dumnezeu, iar când necazurile se abat asupra noastră, ne rugăm și așteptăm ca Bunul Dumnezeu să facă o minune. În Evanghelia Duminicii, evanghelistul Ioan ne descrie cum omul bolnav de treizeci şi opt de ani a fost vindecat de Iisus, care L-a văzut, I-a cunoscut necazul, răbdarea, dar și nădejdea sau speranța că se va face sănătos. Şi pentru că în titlu am spus ,,Să nu ne pierdem Nădejdea’’ care este şi un sfat, haideţi să ne oprim la câteva învăţături legate de această mare şi sfântă virtute.

1.Ce este Nădejdea? Potrivit Dicționarului Noului Testament, este așteptarea temeinică a împlinirii unor dorințe sau a unor făgăduințe. Nădejdea este unul din atributele omului credincios și una dintre virtuțile teologice, alături de credință și dragoste. Nădejdea sau speranța este un dar cu care ne naștem ,un dar al Duhului Sfânt, o forță spirituală  pe care o dobândim  prin credință și o întărim  prin iubire. Este o ancoră a sufletului care îl face tare și puternic în fața necazurilor și greutăților acestei vieți. Nădejdea în Dumnezeu este ancora tare în Cel care nu ne va dezamăgi niciodată. Nădejdea în Dumnezeu este, precum spune Sfântul apostol Pavel, ca o ancoră tare. Fără de nădejde ne putem scufunda în marea acestei vieţi din cauza valurilor provocate de furtuna păcatelor, a suferinţelor şi a tristeţilor. Vânturile vieții, adică grijile cumplite, necazurile de tot felul, ne fac să ne temem, să avem mai puțină credință și îndrăzneală la Dumnezeu și ne fac să ne scufundăm în apa … disperării. Ca să nu fim înghiţiţi de valuri trebuie să aruncăm această ancoră tare şi să ne salvăm sufletele. Precum ancora păzeşte corabia ca să nu se scufunde, aşa şi nădejdea fereşte sufletul de înecare, cu deosebirea că ancora se agaţă de fundul mării iar nădejdea se agaţă de porţile cele cereşti. Cine nădăjduiește așteaptă cu răbdare împlinirea tuturor făgăduințelor. Prin nădejde sau sperantă  ne hrănim cu gândul că avem de trăit o viață pe care să o trăim în cinste și omenie.

2.Unde întâlnim  Nădejdea? Nădejdea sau speranța o întâlnim pretutindeni în lumea aceasta. Milton, în Paradisul pierdut, spune că toate caută speranță afară de iad. Nădejdea sau speranța o întâlnim mai întâi lângă leagănul copiilor în ochii mamei care așteaptă să crească mare și să fie sănătos. O întâlnim în inimile tinerilor care se avântă în viață, dar şi lângă patul bolnavului care așteaptă să se facă sănătos. Nădejdea o întâlnim în celula întemnițatului care se gândește și se mângâie în sufletul său că într-o zi va primi poate iertare și eliberare. Nădejdea sau Speranţa o întâlnim în inimile martirilor care își văd răsplata la Dumnezeu, dar şi în rugăciunile înălțate și îndreptate către cer. Peste tot am putea spune că ne întâlnim cu virtutea sfântă a nădejdii. Iar dacă ar fi să analizăm modul în care se naște în noi această virtute teologică numită „Nădejde”, am spune că nădejdea o naște în suflet harul divin și ne ajută să așteptăm cu încredere promisiunile lui Dumnezeu. La un moment dat, Fericitul  Augustin s-a întâlnit cu un creștin care era foarte necăjit, foarte deprimat, aproape căzut în deznădejde. A stat de vorbă cu el și i-a spus un cuvânt care rămâne valabil pentru toți creștinii „cântă și mergi înainte, pentru că la capătul drumului te așteaptă Dumnezeu” (ÎPS Andrei, Spritutalitate creștină –pe înțelesul tuturor, Alba Iulia, 2002, pag.127)

3.În cine ne punem Nădejdea sau Speranţa. „Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul, Acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime sfântă slavă Ţie!”. Este o rugăciune pe care o rostim  de fiecare dată atunci când se termină un serviciu religios, după ce rostim rugăciunea Tatăl nostru şi Născătoare de Dumnezeu, dar şi după rugăciunile noastre personale sau particulare atunci când  că ne lăsăm în grija lui Dumnezeu. Credinţa, Nădejdea şi Dragostea sunt cele trei virtuţi teologice, virtuţi care ar trebui să ne călăuzească în viaţă. Şi cu toate acestea, noi ne punem Nădejdea în noi înşine, în puterile, sănătatea, înţelepciunea sau priceperea noastră. Nu este greşit, dar de la o vreme toate ne părăsesc.

Părinţii îşi pun nădejdea în copii, iar copiiii în părinţi. Şi aici am putea spune că, oricât am vrea să ne ajutăm, poate că n-o putem face, pentru că distanţa ne desparte. Ne punem nădejdea în prieteni, care ne pot ajuta, dar şi care ne pot încurca sau să ne vorbească de rău.Unii ne Punem nădejdea în bani. E drept că banul în zilele noastre este un paşaport universal. Dar cu toate acestea nu putem cumpăra sănătate şi linişte sufletească. Şi atunci în cine să ne punem nădejdea? În Dumnezeu, care nu ne părăseşte niciodată!

4.Ce ar fi viața noastră fără Nădejde? Mai cumplită este deznădejdea decât păcatul. Cel care și-a pierdut nădejdea sau speranța și-a pierdut totul. Și Iuda și Petru au păcătuit, iar cel dintâi a căzut în deznădejde curmându-și viața, cel de-al doilea a căzut în deznădejde ,dar s-a ridicat prin speranță, iar căința i-a adus iertarea lui Dumnezeu” (Ioan Carpatinul). „Cel ce își pierde speranța în Dumnezeu, acela face cel mai mare păcat tăgăduind că Dumnezeu este iubire, milă și putere (Fericitul  Augustin). Floarea Nădejdii sau a speranței crește întodeauna în pământul suferinței și al necazurilor, bineștiind că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce încercare, iar încercarea aduce nădejde.Toate idealurile și bucuriile de azi, de mâine și dintodeauna se încălzesc și se luminează la virtutea sfântă a nădejdii sau speranței. Ce ar fi necazul, mizeria, boala sau viața fără speranță ,umbră, întuneric, moarte. Nădejdea zidește Biserici, deschide școli, ne face să muncim și să ne rugăm, să ne dăruim și să ne jertfim pentru: familie, cultură, patrie, neam și religie. Pierderea Nădejdii sau a speranței este tot una cu pierderea vieții, pentru că deznădejdea ne duce la păcate împotriva Duhului Sfânt. De aceea, în grelele încercări pe care poate trebuie să le trecem, să nu ne pierdem Nădejdea. În toate încercările, momentele sau clipele grele să ne apropiem cu sufletul de Hristos și de Biserică. Să nu ne lăsăm învinși, să stăm puternici cu Nădejdea în Hristos care este stânca, pacea, bucuria, scăparea și mântuirea sufletelor noastre.

5.Nădejdea în viaţa preşedintelui Abraham Lincoln. Ceea ce face diferenţa majoră dintre oameni nu este atât felul cum arată fizic sau cum se îmbracă, ci modul în care întâmpină propriile eşecuri, greutăţi, boli sau încercări. În oameni se află şi bucurie şi durere. Oamenii sunt ceea ce ştim că se află în ei. În unii se află bucurie sau durere, în unii se află nădejde sau deznădejde, în unii se află lumină sau întuneric. Încă de la naştere fiecare om are talanţii daţi de Dumnezeu pe care trebuie să-i înmulţească şi pe care la sfârşitul vieţii, Dumnezeu îi va cere înapoi. Ne naştem, creştem şi fiecare trebuie să dea înapoi talanţii înmulţiţi. Trecutul îl ştim, prezentul îl simţim şi trăim cu amintirile trecute. Viitorul îl construim în funcţie de nevoințele pe care le avem în prezent. Nădejdea este cea care uneşte ca o punte prezentul de viitor. Ea aduce ca un binoclu evenimentele viitoare mai aproape de prezent. Fiecare om îşi pune nădejdea în ceva. Unii îşi pun nădejdea în bani şi averi, unii îşi pun nădejdea în oameni, iar unii şi-o pun în Dumnezeu. Într-o noapte a anului 1859, după ce tocmai pierduse alegerile, Abraham Lincoln mergea către casă, când deodată a alunecat pe pământul ud şi aproape că a căzut în noroi.

Recâştigându-şi echilibrul, a început să se gândească la asemănarea dintre acea experienţă şi dezamăgirea pentru pierderea alegerilor din ziua ce tocmai trecuse. „Este doar o alunecare, nu o cădere“, şi-a spus Lincoln în sinea lui. Şi avea dreptate. După numai doi ani, Abraham a devenit al şaisprezecelea preşedinte al Statelor Unite. Fusese într-adevăr o alunecare, nu o cădere definitivă. Căci aşa cum spune Psalmistul: „De la Domnul paşii omului se îndreptează şi calea Lui o va voi foarte; când va cădea nu se va zdruncina, că Domnul întăreşte mâna lui“ (Ps. 36, 23-24).Să ne uităm o clipă la omul din Evanghelie care era la scăldătoarea Vitezda. De 38 de ani se afla acolo, nădăjduind să ajungă în apă la momentul potrivit şi să se tămăduiască. S-a calculat că acel slăbănog ar fi făcut cam 14.000 de încercări de a ajunge în scăldătoare în acei 38 de ani.

Gândiţi-vă, cum este să fii dezamăgit de 14.000 de ori! Dar el a rămas pe loc, fără să renunţe, şi până la urmă a auzit de la Hristos acele minunate cuvinte: „Scoală-te, ia patul tău şi umblă“ (In 5, 8). Amin!

pr. Vasile Beni