Părintele Vasile Beni: Când suntem părăsiţi de oameni şi chiar şi de cei apropiaţi, nu suntem uitaţi de Dumnezeu

Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul, Acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime sfântă slavă Ţie!

               Textului evangheliei la Duminica patra după Învierea Domnului: ,,În vremea aceea, fiind sărbătoare, s-a suit Iisus în Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreieşte Vitezda şi care avea cinci pridvoare. În aceste pridvoare zăceau mulţime multă de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei, căci un înger al Domnului se pogora din când în când în scăldătoare şi tulbura apa; şi cel care intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos, orice de ce boală era cuprins. Atunci era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Pe acesta, văzându-l zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, l-a întrebat Iisus: voieşti să te faci sănătos? Răspuns-a Lui Bolnavul: Doamne, nu am pe nimeni ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa; aşa că până când merg eu, altul se pogoară înaintea mea. Iisus a zis către el: scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi în clipa aceea s-a făcut omul sănătos şi şi-a luat patul său şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: este zi de sâmbătă şi nu-ţi este iertat să iei patul. El le-a răspuns: Cel care m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: ia-ţi patul tău şi umblă. Ei l-au întrebat: cine este omul care ţi-a zis: ia-ţi patul tău şi umblă? Dar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceea Iisus l-a găsit în templu şi i-a zis: iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple şi mai rău. Atunci omul s-a dus şi a spus iudeilor că Iisus este cel care l-a făcut pe el sănătos”(Ioan 5,1-15).

Dragii noştri credincioşi! Hristos a Înviat!

        În Evanghelia de astăzi ni se descrie cum Iisus este cel care merge şi îl caută, îl află şi îl vindecă pe cel bolnav de foarte multă vreme, ca şi dovadă că atunci când suntem părăsiţi de oameni şi chiar şi de cei apropiaţi, nu suntem părăsiţi, nu suntem uitaţi de Dumnezeu.

  Viața fiecăruia dintre noi se desfășoară între cele două mari taine, naștere și moarte, între leagăn și mormânt. Pe parcursul acestei călătorii fiecare dintre noi avem parte de bucurii și uneori de încercările acestei vieți. Ar fi bine ca atunci când ne merge bine, să nu uităm să-i mulțumim bunului Dumnezeu, iar atunci când greutățile se abat asupra noastră, să privim spre Dumnezeu și să-I cerem ajutorul. Vedeţi, fiecare dintre noi ne punem nădejdea în propria persoană, dar atât sănătatea cât şi înţelepciunea ne pot părăsi. Ne punem nădejdea în părinţi sau în copii, iar copiii își pun nădejdea în părinţi, dar uneori, datorită distanţei, nu ne putem ajuta unul pe celălalt. Ne punem nădejdea în bani. E drept că sunt un paşaport universal, dar nu putem cumpăra linişte şi sănătate. Uneori avem nădejde că ne vor ajuta prietenii, dar în loc să fie alături de noi, poate râd sau ne povestesc greutăţile pe care le avem. Şi atunci, în cine să ne punem nădejdea, ne învaţă o scurtă şi frumoasă rugăciune, care ne transmite şi un mesaj: Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul, Acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime sfântă slavă Ţie!

Ce este Nădejdea? Potrivit Dicționarului Noului Testament, este așteptarea temeinică a împlinirii unor dorințe sau a unor făgăduințe. Nădejdea este unul din atributele omului credincios și una dintre virtuțile teologice-alături de credință și dragoste. Nădejdea sau speranța este un dar cu care ne naștem, un dar al Duhului Sfânt, o forță spirituală pe care o dobândim prin credință și o întărim prin iubire. Este o ancoră a sufletului care ne face tari și puternici în fața necazurilor și greutăților acestei vieți. Cine nădăjduiește așteaptă cu răbdare împlinirea tuturor făgăduințelor. Prin nădejde, ne hrănim cu gândul că avem de trăit o viață pe care trebuie să o trăim în cinste omenie.

 Unde întâlnim Nădejdea? Nădejdea sau speranța o întâlnim pretutindeni în lumea aceasta. Milton, în Paradisul pierdut, spune că toate caută speranța, afară de iad. Nădejdea sau speranța (cuvânt mai nou) o întâlnim: mai întâi lângă leagănul copiilor, în ochii mamei care așteaptă să crească mare și să fie sănătos. Speranţa sau Nădejdea o întâlnim în inimile tinerilor care se avântă în viață, lângă patul bolnavului care așteaptă să se facă sănătos, dar şi în celula întemnițatului care se gândește și se mângâie în sufletul său că într-o zi va primi poate iertare și eliberare. Cu virtutea sfântă a Nădejdii ne mai întâlnim şi în inimile martirilor care își văd răsplata la Dumnezeu, dar şi în rugăciunile înălțate și îndreptate către cer – peste tot întâlnim virtutea sfântă a nădejdii.

 Floarea Nădejdii crește întotdeauna în pământul suferinței și al necazurilor, bineștiind că „necazul aduce răbdare, răbdarea aduce încercare, iar încercarea aduce nădejde” (Sf. Apostol Pavel). Toate idealurile și bucuriile de azi, de mâine și dintotdeauna se încălzesc și se luminează la virtutea sfântă a speranței. Ce ar fi necazul, mizeria, boala sau viața fără speranță? - umbră, întuneric, moarte. Nădejdea zidește biserici, deschide școli, ne face să muncim și să ne rugăm, să ne dăruim și să ne jertfim pentru: familie, cultură, patrie, neam și religie. Concluziv fiind inchei:  „Multe ai pierdut în lume/ Şi vei pierde tot mereu/ Dar să nu-ţi pierzi niciodată/ Nădejdea în Dumnezeu”. Amin.

      Pr. Vasile Beni