Pr.Vasile Beni: Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul, Acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime sfântă slavă Ţie!

Textul Evangheliei la Duminica a noua de după Rusalii: ,,În vremea aceea, Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce va da drumul mulţimilor. Iar El, dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage deosebi. Şi făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era deja în mijlocul mării, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă, şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! Atunci Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino! Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi i-a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi, trecând marea, au venit în pământul Ghenizaretului’’ (Umblarea pe mare-Potolirea furtunii-Matei 14, 22-34).

Dragi credincioşi! Dacă am fost atenţi la mesajul pe care vrea să ni-l transmită această Evanghelie, am putea spune că omul, atunci când are de trecut prin greutăţi, nu de puţine ori începe să se scufunde prin valurile vieţii şi îl cuprinde frica, iar atunci îşi îndreaptă gândul spre Dumnezeu şi strigă din adâncul inimii cu nădejde:,,Doamne scapă-mă”, iar Dumnezeu îi întinde şi ne întinde mâna ca şi lui Petru zicând: ,,Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?’’
Şi de aceea în cele ce urmează,pe scurt m-aş opri la ceea ce am amintit şi în titlu,la câteva scurte învăţături,dar şi la o concluzie în versuri.Să le luăm pe rând:

1.Ce este Nădejdea? Potrivit Dicționarului Noului Testament,Nădejdea este așteptarea temeinică a împlinirii unor dorințe sau a unor făgăduințe. Nădejdea este unul din atributele omului credincios și una dintre virtuțile teologice-alături de Credință și Dragoste. Nădejdea este un dar cu care ne naștem, un dar al Duhului Sfânt, o forță spirituală pe care o dobândim prin credință și o întărim prin iubire. Este o ancoră a sufletului care îl face tare și puternic în fața necazurilor și greutăților acestei vieți. Cine nădăjduiește așteaptă cu răbdare împlinirea tuturor făgăduințelor.

2. Unde întâlnim Nădejdea? Milton, în Paradisul pierdut, spune că toate caută Nădejde, afară de iad. Nădejdea o întâlnim mai întâi lângă leagănul copiilor, în ochii mamei care așteaptă să crească mare și să fie sănătos. Nădejdea o întâlnim în inimile tinerilor care se avântă în viață, lângă patul bolnavului care așteaptă să se facă sănătos, dar şi în celula întemnițatului care se gândește și se mângâie în sufletul său că într-o zi va primi poate iertare și eliberare.Cu virtutea sfântă a Nădejdii ne mai întâlnim şi în inimile martirilor care își văd răsplata la Dumnezeu, dar şi în rugăciunile înălțate și îndreptate către cer – peste tot întâlnim virtutea sfântă a nădejdii. Iar dacă ar fi să analizăm modul în care se naște în noi această virtute teologică numită,,Nădejde”, am spune așa:,,Nădejdea o naște în suflet harul divin și ne ajută să așteptăm cu încredere promisiunile lui Dumnezeu.”
La un moment dat, Fericitul Augustin s-a întâlnit cu un creștin care era foarte necăjit, foarte deprimat, aproape căzut în deznădejde. A stat de vorbă cu el și i-a spus un cuvânt care rămâne valabil pentru toți creștinii: ,, Cântă și mergi înainte, pentru că la capătul drumului te așteaptă Dumnezeu” (ÎPS. Andrei, spritutalitate creștină –pe înțelesul tuturor,Alba Iulia, 2002, pag.127) 3.În cine să ne punem Nădejdea? Vedeţi, fiecare dintre noi ne punem nădejdea în propria persoană, dar atât sănătatea cât şi înţelepciunea ne pot părăsi. Ne punem nădejdea în părinţi, în copii, iar copiii în părinţi, dar uneori chiar şi datorită numai distanţei, nu ne putem ajuta unul pe celălalt. Ne punem nădejdea în bani. E drept că sunt un paşaport universal, dar nu putem cumpăra linişte şi sănătate.
Uneori avem nădejde că ne vor ajuta prietenii, dar în loc să fie alături de noi poate râde sau ne povestesc greutăţile pe care le avem. Şi atunci în cine să ne punem nădejdea, ne învaţă o scurtă şi frumoasă rugăciune, a sfântului Ioanichie,care ne transmite şi un mesaj: ,,Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul, Acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime sfântă slavă Ţie!”
4. Ce ar fi viața noastră fără Nădejde? Mai cumplită este deznădejdea decât păcatul. Cel care și-a pierdut nădejdea a pierdut totul. Și Iuda și Petru au păcătuit, iar cel dintâi a căzut în deznădejde curmându-și viața, cel de-al doilea a căzut în deznădejde, dar s-a ridicat prin căinţă, iar căinţa i-a adus iertarea lui Dumnezeu” (Ioan Carpatinul). Cel ce își pierde speranța în Dumnezeu, acela face cel mai mare păcat tăgăduind că Dumnezeu este iubire, milă și putere (Fericitul Augustin). Floarea nădejdii crește întotdeauna în pământul suferinței și al necazurilor, bine știind că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce încercare, iar încercarea aduce nădejde.
Să nu uităm că toate idealurile și bucuriile de azi, de mâine și dintotdeauna se încălzesc și se luminează la virtutea sfântă a nădejdii .Ce ar fi necazul, mizeria, boală sau viața fără nădejde: - umbră, întuneric, moarte. Nădejdea zidește biserici, deschide școli ne face să muncim și să ne rugăm, să ne dăruim și să ne jertfim pentru familie, cultură, patrie, neam și religie. Pierderea nădejdii este tot una cu pierderea vieții, pentru că deznădejdea ne duce la păcate împotriva Duhului Sfânt. Şi spre final aş vrea să mă opresc la versurile care spun:

Ce bine e să ai nădejde, când totul pare că-i pierdut, Să vezi cuvintele pe buze, chiar dacă glasul este mut, Să înţelegi doar din privirea, ce lăcrimează picuri, zeci, Că este-o rezolvare-n toate şi peste piedici poţi să treci.

Ce bine e, ce bine-i Doamne, să-Ţi simt prezenţa chiar acum, Tu eşti cu mine-n orice vreme şi mă veghezi pe-al vieţii drum, Binecuvintează Doamne astăzi, pe toţi acei ce-s încercaţi, Învaţă-ne să fim ca Tine, să ştim ca să trăim, ca fraţi! Amin !

pr.Vasile Beni