Dragii noştri credincioşi!

          Unul dintre cele mai importante evenimente ale Vechiului Testament a fost acela prin care Dumnezeu a dat lui Moise cele 10 porunci. Dacă în primele patru ni se arată despre cum trebuie să ne comportăm față de bunul Dumnezeu, în următoarele șase ni se arată cum trebuie să ne comportăm față de aproapele.

 Textul Evangheliei din Duminica a 12-a după Rusalii (îl găsim in evanghelia după sfântul apostol şi evanghelist Matei,capitolul 19, versetele  16-26) ne îndeamnă la împlinirea și respectarea poruncilor, printre care se enumeră și cinstirea părinților, iar porunca cinstirii am putea spune că e cuprinsă în porunca iubirii, pentru că atunci când iubești pe cineva îl și cinstești. Porunca cinstirii faţă de părinţi, ne spune sfântul Chiril din Alexandria, este pusă între poruncile care-L privesc pe Dumnezeu şi poruncile care-l privesc pe aproapele. În primul rând e Dumnezeu, în al doilea rând sunt părinţii, prin care Dumnezeu ne-a adus în această lume şi apoi vin ceilalţi oameni. Iar din multitudinea de sfaturi şi învăţături să ne oprim la câteva dintre ele:

1.Cine sunt pentru fiecare dintre noi mama şi tata. Între miliardele de oameni care trăiesc în această lume, pe Tera, există doi oameni din a căror carne și suflet ne desprindem și noi. Două cuvinte ne sunt dragi și pe care în orice limbă le-am auzi și le-am rosti și acestea sunt mama și tata. Aceste cuvinte le găsim pe buzele tuturor, de la pruncii în al căror gângurit mama și tata sunt primele închegări de silabe, până la cei vârstnici dintre noi. Mama și tata sunt cuvinte de circulație universală pentru că ele sunt înțelese fără tălmaci pentru că au același bogat conținut de dragoste fierbinte, de bunătate, dăruire și jertfelnicie.

Nici o limbă omenească nu poate să spună despre jertfele pe care le fac părinţii pentru copiii lor, așa cum Ana Blandiana zice:,,Părinţii fac totul oricând pentru noi/ Ne nasc ne cresc mai mari decât ei / Rămân apoi cu discreție în urmă/ Şi nu ne deranjează de obicei”. Părinţii sunt dragoste, pentru că din potirul inimi lor revarsă dragoste tuturor celor din casă; sunt jertfă pentru că pe altarul familiei se jertfesc de dimineaţa până seara; sunt grijă, bunătate sau iertare, sau cu poetul putem să zicem: ,,Părinţii ni-s îngeri/ În marea de plângeri / Ni-s stele în abis / Că viața e umbră si vis”.

 2. Cea mai mare demnitate de pe lumea aceasta este să fii mamă. Mama e totul, încă de dinainte de a afla că este însărcinată. Apoi, după ce află, se gândește la viitor: la întâlnirea cu minunea din pântece, la prima rochiță și la prima fundiță ori la primul costum cu papion, la  primul zâmbet și la primii pași, chiar și la prima zi de grădiniță. Toate sunt acolo, în mintea și în sufletul ei. Mama este mereu lângă noi, e îngerul păzitor al fiecăruia. Mama este sertarul în care ne depunem toate lacrimile şi zâmbetele. Mama e izvor de răbdare şi bunătate. Mama e creatorul tuturor poveştilor. E un anotimp, e un cântec dulce, glas plin de smirnă. Mama este acea fântână care te răcoreşte când îţi este sete, mama e acel vânt care îţi mângâie obrajii în zilele toride de vară, mama e acel foc care te încălzeşte atunci când îţi este frig, mama e acea sclipire care îţi luminează cele mai întunecate nopţi, mama e îngerul care îţi alungă visele triste, mama e braţul în care îţi găseşti alinarea, mama e soarele de la care primeşti lumina, mama e cerul pe bolta căruia îşi scaldă păsările zborul, mama e bucuria de a trăi, mama e tot ce a putut lăsa Dumnezeu mai pur şi mai sfânt pe pământ. Dacă plângi, plânge şi ea, dacă râzi, râde şi ea. Ea e alături de tine, orice drum ai alege. Ea e prima ta iubire, primul tău prieten, chiar primul om cu care te-ai certat. Însă nimic şi nimeni nu vă poate despărţi. Nici timpul, nici distanţa, nici chiar moartea…Mama ştie şi simte totul. Mama e ca o liturghie, jertfeşte jertfindu-se. Mama e candelă aprinsă, lumânare ce arde şi aduce lumina speranţei oriunde. Mama este o icoană ce o poartă fiecare în suflet. Mama este ca un duhovnic la care mereu găseşti iertare, chiar şi pentru lucrurile pe care nu le-ai făcut. Mama când se roagă, rugăciunea ei pentru fiu e foc ce mistuie întreg universul şi ajunge grabnic la Dumnezeu.                                                                          

       3. Când rostim cuvântul tată, gândul nostru se îndreaptă spre Sfânta Scriptură, dar şi spre uliţa copilăriei. Aş începe cu Sfânta Scriptură cu  pilda fiului risipitor în care ni se spune că atunci când fiul pleacă, tatăl îl înţelege, apoi îl aşteaptă, iar când se reîntoarce îl primeşte cu braţele deschise. Ba mai mult tatăl iese înainte în întâmpinarea fiului, brațele  i se deschid, ochii i se umplu de lacrimi, inima i se umple de bucurie, iar gura rostește cuvintele iertării și ale mângâierii. Exemplele se pot opri şi la  tatăl fiicei lui Iair, dar şi al fiului lunatic, taţi, care au cerut ajutorul Mântuitorului nostru Iisus Hristos să le vindece copilul. Am spus că gândul ne poartă la tatăl nostru natural care cu pălmile bătătorite a muncit şi s-a trudit să-şi vadă copilul domn. Ţăranului nu i-a fost uşor să-şi poarte copilul la şcoală. Dar s-a trudit şi în smerenie s-a şi mândrit.

           4. Câteva lucruri pe care trebuie să le facem pentru părinţi:                              Un părinte nu trebuie respectat, pentru ceea ce face, ci pentru ceea ce este. În mintea multora dintre noi stăruie până la vârste mai înaintate chipul drag al părinților, zbuciumul, alegările, nopțile nedormite, întotdeauna fiind alături de copii lor.

         Ca o ectenie de iară şi iară, să-i  cinstim şi să-i respectăm, să-i iubim şi să-i ascultăm, să nu îi supărăm şi să-i ajutăm, să nu-i batjocorim şi să ne rugăm bunului Dumnezeu ca să le poarte de grijă, iar după ce au plecat din lumea aceasta pământească să le păstrăm vie memoria.

         Spre încheiere aş vrea să mă opresc la versurile lui Adrian Păunescu, cu care ne întâlnim în poezia ,,Rugă pentru părinţi”:
Enigmatici si cuminţi
Terminându-şi rostul lor
Lângă noi se sting şi mor
Dragii noştri, dragi părinţi.
Cheamă-i Doamne, înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost
Şi fă-i tineri cum au fost
Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la-nceput.
Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori
Doamne, fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc
Ia priviţi-i cum se sting
Lumânări în cuib de cuc
Parcă tac şi parcă ning.
Plini de boli şi suferinţi
Ne întoarcem în pământ
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.

E pământul tot mai greu
Despărţirea-i tot mai grea
Sărut mâna, tatăl meu!
Sărut mâna, mama mea!
Dar de ce priviţi aşa
Fata mea şi fiul meu
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.

Sărut mâna, tatăl meu!
Sărut mâna, mama mea!
Rămas bun, băiatul meu!
Rămas bun, fetiţa mea!
Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea!

Poate că ar fi bine să nu uităm niciodată că pe orice scară a ierarhiei sociale ne aflăm tata şi mama au meritul lor. Amin!

Pr. Vasile Beni