Preot Vasile Rus: La toate casele inimi vesele şi la mulţi ani!

Prima zi din an are pentru creştinii ortodocşi o întreită semnificaţie: mai întâi este praznicul împărătesc al "tăierii împrejur" a Pruncului născut în ieslea Betleemului, apoi este ziua Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul oraşului Cezareea Capadociei, precum şi începutul Noului An.
Este adevarat că acum ne facem cele mai bune urari, ca în noaptea dintre anul care se încheie şi cel care începe, cei mai mulţi semeni de-ai noştri se bucură şi petrec.

Dar, în acelaşi timp, realizăm că încă o petală din cununa vieţii noastre pământene s-a smuls. Şi, instinctiv, esti predispus ca împreună cu Lucian Blaga să-I adresezi lui Dumnezeu rugăciunea: „Opreşte Doamne trecerea. Ştiu că unde nu e moarte nu e nici iubire, - şi totuşi, te rog: opreşte, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea”.

Ceasornicul nu poate fi oprit. Poetul nostru naţional, Mihai Eminescu, în poezia Glossă este pe aceeaşi lungime de undă: „Vremea trece, vremea vine, / Toate-s vechi şi nouă toate; / Ce e rău şi ce e bine / Tu te-ntreabă şi socoate. / Nu spera şi nu ai teamă: / Ce e val, ca valul trece”’

Nu putem rămâne în această notă pesimistă , pentru că, Domnul Hristos întrupându-Se, a adus o puternică notă de noutate. „Dacă este cineva în Hristos, zice Sfântul Pavel, este faptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi” .

Chiar dacă lucrurile trec, prin Hristos capătă valenţă veşnică. Această realitate îi umplea inima de bucurie poetului Ioan Alexandru, şi ne-o umple şi nouă. Prin întruparea Sa, prin jertfa Crucii Sale, chiar dacă pe pământ timpul trece cu mare viteză, avem perspectiva eternităţii fericite: „Şi zilele şi nopţile la rând / Trec şi se sting uşor ca o făclie / Şi iarăşi sărbătorile împărăteşti / Ne umplu casele de bucurie. / Sat transilvan căsuţă de pământ / Muşcate la fereastră, busuioc la grindă / Ştergar curat, icoane pe pereţi / Ziua-Nvierii şi Noaptea de Colindă”.

Din perspectiva „Nopţii de Colindă” şi a „Zilei de Înviere” viaţa noastră are sens şi nu se mai termină niciodată. Pe vremea când Domnul Hristos era pe pământ, bătrânul şi înţeleptul Nicodim avea în suflet neliniştea trecerii şi a morţii. Venind la Domnul Hristos noaptea, de frica iudeilor, a primit reţeta nemuririi şi a vieţii veşnice: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu”

Această naştere din nou, se realizează prin Sfintele Taine. Din Jertfa Crucii izvorăsc apa Botezului şi sângele Sfintei Euharistii.
Ne spune Sfântul Ioan că atunci când unul din ostaşi a împuns coasta Lui „îndată a ieşit sânge şi apă” ,sângele Sfintei Euharistii şi apa Botezului.

Aşa gândind, chiar dacă la Anul Nou realizăm că Marea Trecere se apropie, avem motive să ne bucurăm. În scurta noastră viaţa pământeană, urmată de eternitatea fericită, Dumnezeu „ne dăruieşte o seamă de frumuseţi care, dacă le ştim culege, ne încântă fiinţa, învingem urâtul şi poverile”.

Zorile unei zile cu cântecul luminii şi al păsărilor, amurgul zilei când se lasă noaptea de basm”, florile şi rodul câmpului şi mai ales copiii. Cine nu a iubit o floare, o fată, un copil, un răsărit de soare sau un amurg, cine n-a înţeles cântecul trist al apelor nestatornice şi n-a cunoscut bucuria propriilor sale depăşiri nu găseşte sens vieţii.

În Hristos toate aceste bucurii capătă o lumină inefabilă, harul izvorât din fiinţa Sa le transfigurează, eternitatea fericită este o certitudine şi chiar această viaţă scurtă merită trăită.

Aşa se face că avem motive la Anul Nou să ne facem cele mai bune urări şi să ne bucurăm de toate bunătăţile cu care ne răsfaţă Dumnezeu.

La toate casele inimi vesele şi la mulţi ani!.