Prof. Adriana Popițan (inspector școlar pentru educație timpurie): Scrisul emergent

În contextul accelerării digitalizării, discuția despre scrisul de mână capătă nuanțe diferite în funcție de nivelul educațional. Dacă în ciclul primar accentul cade pe corectitudine și fluență, în educația timpurie, scrisul trebuie înțeles ca proces emergent, aflat la intersecția dezvoltării motrice, cognitive, lingvistice și socio-emoționale.

Conceptul de emergent literacy a schimbat paradigma tradițională asupra alfabetizării, demonstrând că achiziția scris-cititului nu începe odată cu școala, ci se construiește treptat încă din primii ani de viață. În această perspectivă, mâzgălitura copilului nu este o activitate aleatorie, ci o etapă semnificativă în procesul de construire a funcției simbolice.

Mâzgălitura reprezintă inițial un act motor, lipsit de intenționalitate reprezentativă. Ulterior, copilul începe să atribuie sens propriilor urme grafice („Aici scrie …”), marcând apariția reprezentării simbolice. Din această perspectivă, scrisul este expresia dezvoltării gândirii simbolice.

Maria Montessori sublinia faptul că mâna este „instrumentul inteligenței”, iar exercițiile repetate de precizie (turnare, înșirare, trasare pe șabloane) constituie o pregătire indirectă pentru scris. Această perspectivă este susținută astăzi de cercetări din neuroștiințe care evidențiază legătura dintre experiențele motrice fine și dezvoltarea rețelelor neuronale implicate în limbaj și autoreglare.

Studiile recente arată că scrisul de mână activează arii corticale asociate memoriei, limbajului și procesării vizuale într-o măsură mai mare decât tastarea. Deși aceste cercetări vizează în special copii mai mari și adulți, ele susțin importanța experiențelor grafice timpurii pentru dezvoltarea cognitivă.

În educația timpurie, scrisul emergent este corelat cu dezvoltarea conștiinței fonologice, a vocabularului și a abilităților narative. Astfel, activitățile grafice nu sunt izolate, ci integrate într-un ecosistem al alfabetizării timpurii.

Evoluția scrisului emergent poate fi sintetizată astfel:

1. urme produse prin mișcări ample - interes pentru efect, nu pentru reprezentare
2. linii repetitive - copilul experimentează direcționalitatea
3. mâzgălitura capătă valoare simbolică - copilul „citește” propriul desen
4. diferențierea între desen și scris - apar încercări de scriere a numelui și organizarea spațială mai clară.

Aceste etape reflectă interdependența dintre dezvoltarea motrică, cea cognitivă și cea lingvistică. Scrisul nu este doar un produs, ci un proces de integrare a experiențelor.

Un mediu stimulativ include materiale variate (creioane groase, pensule, bureți, nisip, plastilină), suprafețe diverse (hârtie mare, carton, tablă verticală), spații dedicate scrisului emergent și etichete și texte funcționale în spațiul grupei și al clasei. Prezența scrisului în mediul educațional transmite mesajul că acesta are o funcție reală și semnificativă.

În educația timpurie, accentul nu trebuie să cadă pe corectitudinea formei, ci pe intenționalitate și progres. Intervenția adultului are rol de susținere, nu de corectare rigidă. Observarea sistematică și documentarea progresului oferă o imagine autentică asupra dezvoltării copilului.

Jocul de rol (magazin, cabinet medical, poștă) creează contexte naturale pentru utilizarea scrisului: liste, rețete, bilete, „scrisori”. Astfel, copilul descoperă funcționalitatea socială a scrisului.

Contactul precoce cu ecranele tactile modifică experiența motrică a copilului. Deși aplicațiile educative pot susține învățarea, ele nu pot înlocui experiența tridimensională a scrisului pe suport fizic. Feedbackul tactil, rezistența materialului și implicarea musculaturii fine sunt esențiale pentru dezvoltarea coordonării grafomotorii.

Așadar, educația timpurie are responsabilitatea de a menține echilibrul între expunerea digitală și experiențele concrete, senzoriale.

În educația timpurie, scrisul de mână nu este o competență formală, ci un proces emergent care reflectă dezvoltarea globală a copilului. Mâzgălitura reprezintă începutul funcției simbolice, iar experiențele grafice timpurii constituie fundamentul alfabetizării ulterioare. Înainte de litere perfect conturate, există mâini mici care explorează lumea prin urme. A sprijini aceste urme înseamnă a susține dezvoltarea gândirii, a limbajului și a identității copilului.

Prof. Popițan Viorica-Adriana

Inspector școlar pentru educație timpurie

Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud