Profesoara Elena Petringel - fiinţa strălucită a cărei nume este asociat luminii şi frumuseţii - la aniversarea zilei de naştere şi a celei onomastice

Aproape patru decenii – 1952-1990 – activitatea Şcolii Bistriţene de Horticultură a fost asociată cu cea desfăşurată de inginerul Alexandru Petringel (13.12.1927-24.11.1996), fost profesor, iar, între 1954-1986, vreme de 32 de ani şi director al şcolii.  Acestuia i s-a alăturat principala sa colaboratoare, distinsa sa soţie profesoara de matematică Elena Petringel, fiinţa strălucită, a cărei nume  este asociat luminii şi frumuseţii, binecuvântată de bunul Dumnezeu pentru marea sa bunătate, omenie, inteligenţă şi cumpătare cu o frumoasă vârstă, ce o plasează în rândul longevivilor, pe care o sărbătoreşte în chip fericit pe 21 mai 2020 de Sfântul Constantin şi Elena, odată cu aniversarea zilei onomastice. Într-o vreme Horticola a constituit una dintre instituţiile bistriţene de educaţie reprezentative dintre cele mai frecventate şi cătate. Asigura pe lângă o pregătire de cultură generală temeinică, ce permitea absolvenţilor să urmeze orice facultate şi-ar fi dorit şi o calificare în meseria de tehnician horticultor. Modificările ulterioare  au transformat-o iniţial în şcoală profesională, ce a   devenit în general  o opţiune a copiilor de harnici colectivişti ori în prag să devină colectivişti, a descendenţilor foştilor grăniceri din zona montană cu posibilităţi materiale limitate şi mai puţin a celor de la oraş. După mai bine de un deceniu de la încetarea operaţiunilor militare şi încheierea războiului,  situaţia economică a zonei şi a ţării continua să se deterioreze ca urmare a pierderilor materiale  uriaşe  şi umane suferite în cei cinci ani de război şi ocupaţie străină  (169.000 de morţi din  540.000 de combatanţi – n.n.), despăgubirilor  împovorătoare cifrate la 300.000.000     USD, ce ne-au fost impuse prin Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1945, plătibile în mărfuri, obligaţiilor legate de prezenţa şi întreţinerea trupelor de ocupaţie sovietice, cotelor obligatorii de cereale, carne, lână şi alte produse agricole, anilor grei de secetă ce au urmat, politicii de colectivizare forţată, ce a destructurat baza de producţie a satului românesc. Mi-aş fi dorit să urmez liceul, dar cum în situaţia dată acest lucru nu era posibil, mi-am zis: "ce o ci o ci !", aşa că m-am înscris la horticolă, conştient că mă angajez într-un parcurs  sinuos. Cel mai  agasat şi mai supărător era  faptul că numai după 10 ani de trudă şi eforturi ( 3 ani şcoală profesională, alţi 3 de şcoală de maiştri şi 4 ani de învăţământ liceal – la curs seral sau fără frecvenţă) puteai avea eventual acces în învăţământul superior. Ori cei mai favorizaţi o apucau pe scurtătură adică: învăţământ gimnazial - învăţământ liceal. Am înţeles repede situaţia, căreia n-aveam cum să mă opun. Nici la Horticolă nu era o situaţie de invidiat.  Era suficient să  arunci fie şi o scurtă privire în jur pentru a  înţelege  cum stăteau lucrurile. Companioană ne era o echipă  alcătuită din vreo 15  locuitoare de naţionalitate germană, într-o ţinută cernită, care trudea zilnic la căpălit sau la alte munci plătite ca vai de ele - cu câte 20 de lei/zi impozabili – n.n.- a căror părinţi, soţi, fraţi, alţi aparţinatori rămăsese să îngraşe câmpurile de bataie ale războiului ori  în cele 85 de  lagăre,  ce au fiinţat în perioada ianuarie 1945 – octombrie 1949, cât au fost ridicaţi de la casele lor şi duşi la muncă de reconstrucţie în fosta URSS.  Şansa noastră a fost să găsim la Horticolă o atmosferă de muncă şi responsabilitate,  cadre de înaltă competenţă profesională şi omenie, cunoscătoare a secretului educaţiei - respectul faţă de elev -, în rândul cărora familia Petringel a  ocupat locul central. Principala cerinţă formulată de dascălii noştri era  să muncim şi să  învăţăm, iar cadrele didactice s-au străduit să ne creieze condiţii şi să ne facă  viaţa cât mai frumoasă şi mai uşoară. Calităţile lor de remarcabili specialişti agricoli erau dublate de cele de excelenţi pedagogi. În munca cu elevii dovedeau mult tact, nu ne probozeau, nu ne sfădeau, ştiau să ne mobilizeze prin îndrumări şi decizii înţelepte, să  vină mereu în întâmpinarea preocupărilor noastre, care nu odată  depăşeau cu mult aşteptările. După vacanţa de vară de la finele anului  I, pe care toţi colegii am folosit-o muncind fiecare  pe unde am putut pentru a ne face rost de câţiva bani, s-au zbătut, au intervenit la minister, la autorităţile abilitate,  iar o treime dintre foştii colegi am fost trimişi trei săptămâni într-o tabără. Unor asemenea oameni nu aveai cum să nu le fi recunoscător. În 1961, Horticola a devenit Şcoală Tehnică Horticolă, care a pregătit mai multe promoţii de tehnicieni horticoli, tehnicieni veterinari şi contabili agricoli, iar  fiecare dintre foştii elevi au căutat  să nu înşele aşteptările dascălilor lor. Dr. ing. Silvia Preda, originară din comuna Şanţ,  formată sub oblăduirea Dr. ing. Nicolae Minoiu (12 octombrie 1933 – 05 mai 2017) de  la Staṭiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriṭa  a devenit director al Staṭiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Vâlcea, inginerul Ivan Grigore a fost numit inginer şef la Staṭiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriṭa, iar colegii săi inginerii: Sângeorzan Mihai, Bulbuc Emil, Trișcaș Adrian, Gottschick Thomas, Valea Ovidiu,  Hangan Radu şi tehnicienii: Aurica Chivu, Mircea Sonea, Rusu Dinu, Valea Ovidiu,   şefi de ferme ori  oameni de bază a sectorului de cercetare-dezvoltare a prestigioasei uităţi bistriţene. Alţi horticultori precum Viorel Pupeză, ing.Valer Bindea, ing.Ioan Szilagy s-au afirmat, după 1990, în calitate de  oameni politici, de înalṭi funcṭionari publici, reprezentanṭi ai guvernului în teritoriu. Părintele  protopop iconom stavrofor Simion Creṭa, la bază horticultor, în perioada 1979-1990, în care  a îndeplinit funcţia de al protopop al Protopopiatului Ortodox Român Bistriţa s-a implicat în  edificarea (cu acordul tacit al autorităţilor - n.n.) a 10  noi lăcaşuri de cult ortodoxe şi în achiziţionarea a 19 biserici şi patru case parohiale de la cultul evanghelic lutheran german. Practic n-a existat domeniu  în care horticultori bistriţeni să nu-şi spună cuvântul ori să-şi facă simţită prezenţa. Meritul principal este desigur al lor, dar aparţine în egală măsură şi dascălilor, care i-au învăţat să muncească, să înveţe, să se autoperfecţioneze continuu şi să se implice în treburile comunităţilor. De aceea, am socotit ca la importantul eveniment aniversar se cuvin binemeritate felicitări  şi mulţumiri  Distinsei profesoare Elena Petringel,   care cu  chipul său luminos, mereu tânăr şi încântător,  fără semne evidente de trecere a  timpului,  a ocupat un loc deosebit de important. Îi dorim multă sănătate şi  cât mai multe bucurii şi satisfacţii alături de cei dragi şi apropiaţi.