Profesori și profesori. În domeniul educației știința și elocința sunt importante dar trebuie dublate de caracter, de omenie

Deși am făcut ochi la Suseni, într-un sat de la poale de munte am avut șansa încă din cursul gimnazial să am profesori ființe speciale, faruri luminoase, izvoare de înţelepciune, îndrumători vrednici pentru mine  și multe alte generații, care poartă și astăzi peste ani în inimi și suflet portretul bunătății, blândeții și înțelepciunii lor. Nu întâmplător multă vreme i-am cuprins în proximitatea celor ce mi-au dat viață, a celor din familie. În clasa a V-a și în primul trimestrul dintr-a VI-a  la școala de la Prund l-am avut ca profesor de limba și literatura română pe  scriitorul Radu Petrescu (31.08.1927-30.01.1982), care se bucură de o prețuire deosebită din partea criticii literare și confraților. 

În opinia scriitorului Mihai Sîn:” Două mi se par valorile de vârf ale prozei postbelice: Marin Preda și Radu Petrescu. Într-un fel  cei doi pot fi comparați cu Rebreanu și Camil Petrescu, amândoi deschizând două tendințe distincte în proza românească, în condiții total diferite de cele antebelice.” După o  scurtă intermitență, i-a succedat scriitoarea și artistul plastic Virginia Brănescu  (pe atunci Frijan n. 14 martie 1928), autoare a 21 volume literare publicate și a  numeroase lucrări de pictură premiate la expoziţii și manifestări cultural-artistice din țară și străinătate. La Școala Bistrițeană de Horticultură am beneficiat de remarcabilele calități profesionale, didactice și umane ale inginerului Petringel Alexandru (13.12.1927-24.11.1996), fost profesor (1952-1990) iar, între 1954 -1986, vreme de 32 de ani şi director al şcolii.  Acestuia i-a fost mereu alături  principala sa colaboratoare, distinsa sa soţie profesoara de matematică Elena Petringel ( n. 21.05.1930). La Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița acestora li s-au adăugat alte două cadre didactice de excepție: Săcărea Virgil (24.09.1925-17.02.2002), fost profesor de istorie (1956-1985), iar între   1964-1966 și 1973-1976 director precum și profesorul Pop Vicențiu-Gheorghe (04.05.1937-16.12.1999), strănepotul lui Ștefan Mureșan, fratele poetului Andrei Mureșanu, fost profesor de științe sociale, iar o vreme coleg de muncă. De la fiecare puteam oricând primi un sfat, o îndrumare, o povață, un sprijin nu numai în relația elev-profesor dar și pentru viața și activitatea de zi cu zi.

De aceea, nu pierdeam nicio ocazie pentru a fi în preajma lor,  descendenții fiind surprinși de perenitatea relațiilor stabilite precum și de faptul că deși au trecut mai multe decenii de la absolvire cu unii dintre ei, cum e cazul distinsei profesoare de matematică Elena Petringel,  ne sfătuim și astăzi, iar uneori desfășurăm activități comune. Am cunoscut profesori și profesori, oameni și valori de excepție de talia celor  menționați, dar  și adepți a unor metode pedagogice anacronice, care uneori umilesc sau lovesc elevul. Toate aceste fapte pălesc însă în fața celor de care a avut parte promoția noastră de ofițeri și cele ale colegilor din generațiile, care ne-au urmat. După evenimentele din 22 decembrie 1989 în prim planul scenei politice românești s-au făcut remarcate mai multe personaje unele cu bune intenții, dar și dintre acelea interesate și preocupate să tensioneze climatul social și politic, să amplifice și escaladeze disensiunile, conflictele, neînțelegerile, să se ajungă la lupte fratricide, la război civil, la o țară neguvernabilă, care să justifice eventuale imixtiuni externe, care puteau să ducă la dispariția României de pe harta Europei și a lumii. În acest context, un ins nevolnic, care nu merită să-i amintim numele, ce s-a căpătat întâmplător la baierele noii puterii, dornic de parvenire și preamărire,  cocoțat pe un tanc, de la înălțimea funcției nemeritate pe care o ocupa a devenit autorul unui act descalificant. Cu ocazia unui miting ce a avut loc în Capitală în 12 ianuarie 1990 a instigat în mod direct, în public la săvârșirea infracțiunii de genocid clamând "Moarte securiștilor !". 

Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât autorul făcea parte din aceeași branșă cu cei a căror moarte o dorea, fiind un securist notoriu cu gradul de colonel, posesor al titlului academic de profesor universitar doctor chiar directorul “Fabricii de securiști”, cum s-ar putea denumi fără a greși fosta Școală de ofițeri de securitate de la Băneasa. Pe site-ul de prezentare apare că, în 1965, ar fi  fost profesor de drept internațional. În nota sa caracteristică e vorba și aici de o mică  mare dezinformare. N-a fost profesor de drept internațional, de fapt nici nu există o asemenea disciplină, în realitate sunt două discipline distincte:  drept internațional public și drept internațional privat. A predat Teoria generală a statului și dreptului un fel de Noțiuni introductive în studiul dreptului. La curs vorbea cu o deosebită vervă și emfază, cu o elocință  demnă de invidiat, de adevărat artist al cuvântului despre rolul și funcțiile statului: economico-organizatorică, cultural-educativă, coercitivă în cazul statului burghez redenumită de el funcția de apărare a cuceririlor revoluționare ale poporului în cazul statului socialist împănate cu citate din lucrarea Statul și revoluția a lui Lenin, unele reproduse în limba rusă, din Capitalul de Marx, din oameni politici români  reiterând concluzia din perioada stalinistă potrivit  căreia pe măsura înaintării României pe calea socialismului lupta de clasă se ascute, iar riposta împotriva dușmanului de clasă trebuie să fie tot mai fermă, mai intransigentă și necruțătoare. Nici cunoștințele sale de drept și nici cele de diplomație se pare că nu i-au fost de prea mare folos, de vreme ce ar fi putut eventual clama ” Moarte securității”, atitudine pe care ar fi putut să o justifice prin faptul că a devenit o instituție perimată, care și-a trăit traiul și mâncat mălaiul, cum se zice în popor. Nu știa sau simula că nu e la curent cu faptul că fosta securitate suferise pe parcurs schimbări radicale, nu mai era nici pe departe instituția represivă pe care o cunoștea. Am făcut parte din promoția de ofițeri de informații, ce și-a început activitatea în timpul evenimentelor cunoscute sub denumirea „Primăvara de la Praga” din noaptea de 20/21 august 1968, când forțe militare ale Tratatului de la Varșovia, cu excepția celor ale României și Albaniei, au invadat Cehoslovacia pentru a stopa procesul de reformă inițiat de Alexander Dubček, Ludvik Svoboda și ceilalți lideri reformiști. Împreună cu ceilalți absolvenți ai școlilor militare de ofițeri din sistemul național de apărare al țării am luat parte la marea adunare populară în care a fost condamnată în termeni deosebit de duri invazia. În finalul unui grandios spectacol, ce a avut loc după miting la Sala Palatului,  ne-am reînnoit jurământul de a lupta pentru neam și țară.

Noi țara o vom apăra chiar viața pentru ea vom da !” era refrenul cântecului a cărui autor text și melodie aparține unui coleg de promoție. În fața pericolului ce plana ca asemenea evenimente să se petreacă și în România s-au înființat formațiunile de gărzi patriotice. Multe persoane inclusiv dintre cele persecutate din motive politice după data de 6 martie 1945,  private de libertate în locuri de deţinere în baza unor măsuri administrative, deportate în locuri speciale și-au manifestat disponibilitatea de a se înrola în aceste formațiuni și de a lupta la nevoie pentru apărarea țării. În acest context a fost elaborat un nou concept politic cel al unității și coeziunii poporului în jurul forței politice conducătoare în care  nu-și  mai aveau locul oameni arestați, oameni condamnați. S-a reconsiderat locul și rolul  aparatului  de  informații, care a primit ca misiune și sarcină majoră prevenirea infracțiunilor și altor fapte de natură a  leza securitatea statului și interesele naționale ale țării. N-am fost niște scule ale răului, niște instrumente ale maleficului, care execută orbește tot ceea ce li se spune sau li se cere  cum am fost și mai suntem uneori etichetați și prezentați. E adevărat am făcut parte dintr-un sistem militar în care “ordinele șefului constituie lege pentru subordonați, se execută întocmai și la timp”, dar cu o condiție să nu aibă un caracter vădit ilegal și totodată să răspundă la întrebarea dacă sarcinile, misiunile încredințate fac parte din atribuțiunile funcționale ale structurii de informații din care faci parte.

Viața și derularea evenimentelor ne-a învățat să trecem totul prin filtrul gândirii proprii fiecăruia dintre noi. Din evoluția situației social-politice din țară și de afară am înțeles că trebuie să fim aproape de oameni, să le slujim interesele și să acționăm astfel încât să ne cunoască și susțină în demersurile și măsurile întreprinse. Nu întâmplător în timp ce propaganda oficială vorbea de creșterea continuă a nivelului de trai noi prezentam decidenților politici și administrativi ai vremii, beneficiari de informații, date din care rezulta că în unele unități administrativ-teritoriale oamenii nu și-au mai primit produsele agroalimentare raționalizate de două sau de mai multe luni; în unele localități defavorizate nu au de unde să-și procure pâine, în  colectivități cu persoane vulnerabile - vârstnici, minori aflați în ocrotirea statului - pe fondul igienei precare și imposibilității procurării detergenților și produselor de igienă se înregistrau n cazuri de pediculoză, n cazuri de scabie. În locurile și punctele vulnerabile din unitățile de producție obiectivul principal a devenit prevenirea unor stări de insecuritate generatoare de evenimente negative prin respectarea legii și reglementărilor existente, înlăturarea situațiilor potențial periculoase pentru securitatea personalului și desfășurarea activității productive. O atenție specială am acordat întronării ordinii și disciplinei în unitățile economice  ce utilizau materiale explozive în procesul de producție pentru prevenirea sustragerilor și folosirea lor în alte scopuri decât cele  destinate: derocări, dezrădăcinări arbori, braconaj, în săvârșirea unor fapte cu grad ridicat de pericol social. Ne-am manifestat opoziția și față de practica raportărilor fictive utilizată de unii factori de decizie politici și administrativi pentru a-și asigura liniștea personală din două motive.  În primul rând pentru că raportând realizări și depășiri a cifrelor de producție însemna că s-au utilizat și fondurile de salarii, iar nu o dată se întâmpla ca oamenii să nu-și poată primi la timp drepturile salariale. În plus, într-o perioadă s-a decis pe plan central ca o cotă parte din depășirile de producție să rămână în  unitățile administrativ teritoriale producătoare ori oamenii aveau nevoie de  produse reale: de carne, de zahăr, de ulei, de unt etc nu de produse virtuale. Județul nostru a fost oarecum favorizat din acest punct de vedere fiind  producător de carne (la Avicola Bistrița și Beclean, ISCIP Șieu-Măgheruș, Complexele pentru creșterea și îngrășarea mieilor de la Livezile, Chiuza și nu numai – n.n.), de  lapte și produse lactate ( cineva care era documentat și cunoștea foarte bine situația spunea într-o împrejurare că înainte de 1989 la Ilva Mare producția de lapte era mai mare decât a județului Constanța - n.n.), iar producția de fructe din județ permitea realizarea unor mutații cu alte județe, de unde mai ales în preajma sărbătorilor primeam la schimb produse deficitare pe atunci adevărate delicatese: dulciuri, ciocolată, Cafea Ness,  Pepsi Cola, țigări Kent, BT.  Nici eu nici ceilalți colegi n-am fost desigur stâlpi de biserică socotind că dacă îți îndeplinești îndatoririle profesionale nu faci o crimă dar chiar atunci când am fost obligat de situație la unele măsuri n-am depășit niciodată cadrul legal, legile omeniei și  bunului simț. Îmi amintesc și acum de o asemenea situație. Într-o duminică, după ce am ieșit din serviciul pe unitate de 24 de ore cu speranța că mă voi bucura de o zi tihnită,  un coleg mi-a transmis că un străin intenționează să scoată ilegal din țară o tânără bistrițeancă împreună cu copilașul său de câteva luni, iar noi am fost desemnați să ne ocupăm de caz întrucât ceilalți colegi nu-s disponibili. “Dacă e ordin cu plăcere” i-am răspuns. Deși “plăcerea” a fost similară cu cea a strungarului, sudorului, frezorului, care urmează să iasă din schimbul III, iar șeful de secție sau maistrul îi transmite că trebuie să rămână la muncă în continuare pentru a finaliza o comandă cu termen scadent. Am constatat că străinul venise la Bistrița, se apucase de măsluirea documentelor de călătorie (adusese cu el pașaportul soției pe care a aplicat fotografia tinerei, iar poza copilașului a aplicat-o în pașaportul său – n.n.). După masă au plecat într-o comună din județul vecin, unde au ajuns după instalarea  întunericului. De aici au preluat copilașul aflat la bunici,  după care au plecat spre frontieră, unde și-au propus să ajungă după miezul nopții, cu speranța că vor putea să profite de oboseala personalului, ce începe să se instaleze și să-și spună cuvântul. La frontieră împreună cu colegii de acolo le-am zis: Stop !. Surpriză a fost totală. I-am readus la Bistrița pentru cercetări, iar după finalizarea acestora a fost sesizată instanța, care l-a condamnat pe străin la doi ani închisoare cu posibilitatea de a plăti câte 25 lei/zi închisoare neexecutată, rezultând o sumă modică în raport de veniturile salariale pe care le realiza. Ne-am comportat omenește. În timpul anchetei i-am propus ofițerului ce-l cerceta să se abată pe la o cofetărie, unde l-am servit cu o cafea, o prăjitură, un suc, voia și o tărie, dar i-am zis că eventual cu o altă ocazie. Actele și acțiunile fostului „profesor” au contribuit la intensificarea campaniei de diabolizare a structurilor de informații ale statului român și ale lucrătorilor acestora un aport special având în acest sens Televiziunea Română zisă Liberă, dar nu numai. Cineva care susținea că a fost persecutat, dar care în acei ani a peregrinat la volanul unui Land Rover (după 1990 a devenit proprietatea unui bistrițean – n.n.) un întreg   continent de unde transmitea reportaje apreciate, critica faptul că foști colegi au facilitat adjudecarea la o licitație externă de către o firmă românească cinci elicoptere. Acestea au fost ulterior recondiționate și modernizate, reechipate și revândute unui beneficiar extern realizându-se un aport valutar însemnat pentru țară folosit la rambursarea datoriei externe a țării întrucât partea română s-a angajat să asigure mentenanța și instruirea personalului. La noi oamenii ne cunoșteau, știau cam despre fiecare ce hram poartă,  au avut și nu puteau să nu aibă încă de la început îndoieli și rezerve serioase în legătură cu acuzele neîntemeiate și invectivele aduse lucrătorilor de informații, iar cu cumpătarea specifică ardelenească n-au marșat la instigări. De altfel personalități cu verticalitate ale vieții publice românești, printre care un mare om de cultură,  fost ministru în două dintre guvernele post-decembriste, a considerat că e de datoria dumnealui să ia poziție și să explice că un fost coleg ce a avut responsabilități într-un domeniul  delicat cum e cel al științei, artei, culturii și-a îndeplinit și în acea perioadă în mod exemplar sarcinile și atribuțiunile, iar drept urmare la propunerea sa a fost  avansat la gradul de general și cooptat într-o funcție de conducere în cadrul Serviciului Român de Informații. Personal am fost agresat verbal în timp ce așteptam la rând la Hala din Decebal să cumpăr lapte pentru copii de un ins cu care n-am avut niciodată vreo problemă sau treabă, care întreba în mod provocator continuu: “ce caută ăsta pe aici ?” „ oare n-ar trebui să dispară,  să nu-l mai vadă și să audă lumea de el !”. Dat fiind situația tensionată a acelor zile cu multiplele probleme pentru noi și familii ( Printre primele victime după 22 decembrie 1989 a fost Remus Cristian Bucur, fiul unui coleg, student anul II la Academia Tehnică Militară, chemat împreună cu alți colegi să apere sediul M.Ap.N., care la coborârea din autobuz a fost împușcat mortal, nouă ni se notificase la 30.12.1989 că am fost disponibilizați, trei luni urmând să ni se acorde indemnizația de șomaj, care  atunci era de 175 lei/lună apoi ce o da Domnul – n.n.), atmosfera generală de ostilitate am simulat că nu pricep despre ce e vorba, n-am reacționat. Asta se pare că l-a enervat și mai tare, a început să profereze înjurii și amenințări. În  acest timp a apărut  „omul dreptății”, cum îi ziceam în glumă lui Nelu Vrâncean, un amic constructor (zidar, zugrav, sobar ) de la Mijloceni, ce avea experiență în aplanarea unor asemenea incidente. Întrucât  avea multe solicitări de realizare a unor tencuieli exterioare la locuințe în stil bucovinean  a colaborat o perioadă cu un meșter cu experiență în vârstă de 80 de ani din județul Suceava. După o zi de trudă s-au dus să servească masa la  restaurant. N-au avut însă parte de liniștea pe care și-o doreau întrucât un  fost milițian i-a agresat fără motiv partenerul, căruia i-a tras două palme. Nelu n-a stat deloc pe gânduri și cu câteva lovituri l-a făcut K.O. S-au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, iar la finalizarea acestora s-a stabilit vinovăția agresorului, care a fost trecut în rezervă.   Nelu m-a întrebat: “ce se întâmplă  ? “– “ Nu se întâmplă nimic ?”.  Îmi zice: “lasă-l în seama mea! “. L-am rugat și insistat să nu-mi facă greutăți. Prins între doi inși, care puteau să-mi aducă necazuri și o notorietate ieftină am renunțat la cumpărături. De altfel, după măsurile de raționalizare a produselor agroalimentare devenisem producător de fructe, legume, cartofi, porumb, floarea soarelui din care fabricam ulei la  presa ce funcționa la Unirea, mă descurcam mai mult pe cont propriu. Ar trebui ca organele abilitate să efectueze cercetări întrucât faptele comise de fostul „dascăl” sunt imprescriptibile chiar dacă interesul n-ar fi aplicarea pedpsei pe care o merită din plin, ci pentru a-l face pe “marele campion și luptător pentru drepturile omului, ale ființei umane” cum se pretinde a fi să-și înțeleagă nimicnicia, cât de ticălos, josnic. mârșav  a putut fi să instige la omorârea unor copii. Am consemnat toate acestea din considerentul că fiecare am putea trage niște concluzii. Nu totdeauna ceea ce ni se spune sau ni se prezintă se face cu bună intenție. Diferența dintre oameni... o face caracterul ! Știința, elocința sunt importante, dar trebuie dublate de caracter, de omenie. Structurile de informații nu trebuie să slujească entități, instituții și persoane cu interese trecătoare, ci doar neamul și țara, iar noi outsiderii nu trebuie să-i obstrucționăm pe cei care vor și fac acest lucru corect și cinstit.