Ce ţară aveţi , dom’le! Ce ţară!

Ofensiva începută de DNA cu deosebire în toamna anului trecut şi reluată în acest an pentru combaterea corupţiei endemice este de natură să arunce o umbră grea asupra a ceea ce au fost două decenii şi jumătate de (hoţo)democraţie. Poate şi mai dureros, fiindcă au marcat ceea ce numea un cercetător clujean ”identitatea noastră de popor cu tentă infracţională.”Poţi avea terifianta impresie că oricine a ocupat o funcţie de conducere cât de mică, a avut unică preocupare propria căpătuire, încât un cunoscut interlop, adresându-se clasei politice spunea sarcastic:”investiţi domnilor în puşcării! Sunt de viitor!”
Jaful economico-financiar din anii ’90, apoi falimentarea şi vinderea industriilor strategice pe comisioane a mers ulterior mână-n mână cu delapidarea banului public în proporţii înspăimântătoare. Unul din cele mai şocante şi recente elemente pe care îl voi invoca este unul cu aparenţe minore, dar major în conotaţii.
Se ştie că orice stat are nevoie pentru protejarea intereselor sale de un Serviciu de informaţii sau mai multe. Forma ideală este adunarea tuturor sub o umbrelă a colaborării (vezi CIA, Mossad, FSB)etc.
Fiecare din noi avem câte un”serviciu” de informaţii suis-generis, după mijloacele proprii. Mai corect s-ar numi resurse. Forma populară este „radioşanţul”, schimbul interuman de informaţii înter-personale, cum se face la ţară. Pentru diversificare, se mai adaugă abonamente la presă, tv-ul, internetul („Infernetul”, pentru unii).
O doamnă blondă arhicunoscută şi-a organizat propriul serviciu informativ atât de performant încât l-a putut califica drept „sursă alternativă pentru informaţii a (ex)preşedintelui” statului, avându-şi resurse în toate mediile, cu deosebire ziarişti, magistraţi funcţionari, oameni politici etc. Poate şi „ofiţeri acoperiţi” proprii, de tot hazul. (Fouchee, ministrul poliţiei lui Napoleon folosea câte trei-patru spioni-informatori pentru acelaşi caz, fiecare supraveghind pe celălalt, pentru ca ministrul să nu fie dezinformat(minţit). Oamenii veneau la doamna Udrea ca la piaţă să vândă informaţii ce se constituiau ca delaţiuni, bârfe, mituiri. Toate cu un preţ. Normal era ca şeful statului să dizolve acest serviciu ca ilegal şi generator de corupţie la nivel instituţional. Era suficientă o vorbă fermă şi încruntarea sprâncenelor. Spera cineva că hulita specie a turnătorilor a dispărut? Ticăloşia doarme în fiinţa umană fără Dumnezeu capruncul în leagăn. Unul era „maestrul”, altul din sfera politicului,altii spuşi direct pe nume veneau să solicite sume adesea exorbitante. Un 10.000 d euro, s-a vehiculat că ar fi solicitat dl. Oreste Teodorescu. Tradus, = 450 de milioane vechi dintr-un foc. Vrei să vinzi compania din care faci parte, instituţia, şeful? Exista o piaţă şi o persoană ce-şi întreţineau „serviciul alternativ” din belşug de mite şi fraude. Se spune că n ultimele zile, doamna Udrea a fost văzută...în rugăciune. Poate mult prea târziu. Niciodată nu-i vor fi trecut prin minte gânduri că viaţa e atât de scurtă, gloria şi puterea fum, că este un Dumnezeu care toate le vede şi că „lume fără dreptate nu se poate”, cum spune un erou al lui L. Rebrenu. Prea mult a vrut să-şi făurească prin mijloace abjecte un destin malonest. Aceasta în vreme ce ni se vorbea de „interesul naţional” şi mari idealuri.
Ce este într-o anumită sferă o jumate de milion de euro? O nimică, în vreme ce avem părinţi ce nu-şi permit să-şi doteze fiul cu un trening pentru ora de sport, iar la ore îl trimite adesea flămând.
„V-am spus -cum mi se pare- de nu veţi fi uitat” (zice Gr. Alexandrescu), că un tânăr şef de post de la noi, intră alb ca varul la şeful său:
-Dom’şef, e o muiere afară, care zice că vrea să depună o reclamaţie....Ă,ă..iertaţi-mă dar aşa fiinţă urâtă, n-am văzut în viaţa mea. Şi zice că o cheamă...Moartea.
-Tu eşti nebun, măi! spune şeful. Cheam-o aici!
Aceea intră şi se aşează domol pe un scaun.
-Poftim, mătuşă...zice omul legii, privind cu groaza-n oase nemaivăzuta arătare.
-Eu nu ţi-s mătuşă...iar când ţi-oi fi, apoi ai să mă cunoşti...
-Da, mă rog!...îngaimă şeful. Scuze...ce doriţi să reclamaţi?...
-Prin toate ţările pe unde am umblat, de spaimă, oamenii o iau la fugă cât pot din calea mea. Numai aici, în ţara asta blestemată, la puţină vreme după ce am intrat, mi s-a furat...coasa, domnule, obiectul meu identitar. Ce ţară aveţi dom’le! Ce ţară!