Refuz o sintagmă anacronică

Veronica Oşorheian (originară din Leşu, dar stabilită de mulţi ani la Alba-Iulia) e o scriitoare neastâmpărată. E la vârsta când bunicile îşi scot nepoţeii la plimbare. Ea face ce face, dar scoate şi cărţi (uneori chiar două pe an).
Bibliografia ei e lămuritoare în acest sens: Din 1999 a dat la tipar tipar 5 volume de poezie, 3 de proză, 4 cărţi cu sumar monografic şi a îngrijit un volum „Din corespondenţa soldatului Toma Artene”.
Locuirea doamnei la Alba Iulia este circumstanţială, căci, cine îi cunoaşte publicaţiile şi o cunoaşte personal, nu se îndoieşte că e legată (chiar) pătimaş de locurile natale, de Ilve, de Bistriţa şi Năsăud.
Recent i-a apărut, la Editura Grinta, Cluj-Napoca, volumul „Căţelul pământului” (10 proze). Textele rezultă dintr-un melanj între amintire şi ficţiune. De aici, melancolia, nostalgia, bucuria pe care autoarea doreşte să o transmită cititorului. Şi reuşeşte fără ca lectorul să facă un exerciţiu de bunăvoinţă în timpul cititului.
Reiau însă acum ceea ce dialogam, în urmă, cu autoarea despre „literatură pentru copii”, sintagmă pe care o găsesc pe coperta a IV-a a cărţii, într-un text semnat de o doamnă al cărei nume nu-mi spune nimic. „Literatură pentru copii” e o zicere vetustă, moştenită de pe vremea proletcultismului (la facultate am avut chiar un semestru pe tema aceasta, am urmărit cursurile fără interes, dar mi-au folosit, fiindcă la examen am primit o notă care să-mi asigure bursa în continuare).
„Căţelul pământului” de Veronica Oşorheian nu e pentru copii, căci cartea cheamă cititorul matur să se copilărească. Copilărirea e o stare pe care copilul nu o cunoaşte.
Cele 10 proze, din sumarul cărţii nu pot fi savurate real decât de omul adult.
Splendidul volum al lui Tudor Arghezi, „Cartea cu jucării”, nu e adresat copiilor. „Amintiri din copilărie” a lui Creangă nu e o carte pentru copii, deşi persoane inabile în alcătuirea programelor şcolare sau autorii manualelor pentru gimnaziu introduc fragmente din „Amintiri...” Savoarea ei nu o poate percepe nici liceanul. Aşa încât, a vorbi despre „linia instructiv educativă” a cărţii „Căţelul pământului” e o situare în caduc, o scoatere din sfera esteticului. Prozele cuprinse aici sunt literatură, nu pentru copii, nu pentru handicapaţi, nu pentru vârsta a treia. Textele sunt literatură.