Religie
Mărturiile despre post şi rugăciune se înmulţesc şi se aprofundează simţitor în secolul al III-lea. Primul autor creştin al acestei perioade este Clement Alexandrinul (+215). La el aflăm o mărturie a... |
E duminică dimineaţa la Chiraleș, dar parcă oamenii simt că nu e vorba doar de o simplă duminică, ci toată lumea știe că este Duminica Praznicului Rusaliilor, Duminica Pogorârii Duhului Sfânt peste... |
E duminică dimineaţa la Chiraleş, dar parcă oamenii simt că nu e vorba doar de o simplă duminică, ci toată lumea ştie că este Duminica Praznicului Rusaliilor, Duminica Pogorârii Duhului Sfânt peste... |
Duminică, 21 iunie a.c., la Mânăstirea „Sf. Ierarh Spiridon” de la Strâmba, comuna Josenii Bârgăului, va avea loc un moment deosebit nu numai pentru Sfânta Mânăstire şi pentru obştea sa, dar şi... |
Ziua de miercuri, 03.06.2009, a fost una însemnată în viaţa pastorală din Bistriţa, când 30 de cursanţi din judeţul nostru, din judeţele Cluj şi Maramureş au absolvit Magna cum laude cursurile de... |
Rugăciunea şi postul sunt viaţa Bisericii, respiraţia ei. Practic, cercetând literatura patristică veche, constatăm, la nivelul primelor două secole creştine, înfiriparea şi întărirea tradiţiei... |
Imperiul Austriac a ocupat Ungaria şi Transilvania un veac şi jumătate, iar după ce izbucneşte revoluţia în imperiu, Ungaria se proclamă independentă, anexându-şi şi Transilvania. Conducătorii... |
Despre o broşură a celor rătăciţi, care refuză dogma TRINITĂŢII şi dumnezeirea lui IISUS HRISTOS. (2)
|
„Strălucind la toată lumea cu Învierea Sa, Domnul Iisus Hristos acum toate le-a umplut de lumină; şi cerul şi pământul şi cele de sub; ca să prăznuiască toată zidirea „Învierea lui Hristos”.... |
Am primit pe stradă o broşură care încearcă a dovedi că nu trebuie să credem în Sfânta Treime, ci numai în Dumnezeu Tatăl, astfel că Domnul IISUS nu ar fi „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”... |
Spre sfârşitul veacului al IV-lea şi începutul veacului V d.Hr., Biserica Răsăritului a fost binecuvântată de Dumnezeu cu un mare păstor de suflete, un om împodobit cu alese calităţi intelectuale şi... |
Obştea Mănăstirii “Sfânta Treime” vă invită, cu drag, la Hramul mănăstirii în data de 8 iunie a.c., sărbătoarea Sfânta Treime.
Sfânta Liturghie va fi oficiată de către P.S. Vasile Someşanul -... |
In vremuri mai indepartate teologia arata ca invatatura despre nemurirea sufletului era intemeiata pe ideea despre indestructibila lui substanta spirituala, simpla. Aici trebuie precizat ca nemurirea... |
De câte ori ni s-a întâmplat să trăim momente mai puţin plăcute sau triste, ne-am rugat, am cerut intervenţia lui Dumnezeu pentru ca să ne ajute… dar nu s-a întâmplat nimic, invocaţia noastră pentru... |
Ce înseamnă cuvintele Domnului IISUS :”Milă voiesc ,iar nu jertfă”? Apoi, în Biserică la Sfânta Liturghie , credincioşii dau răspuns astfel :”Mila păcii, jertfa laudei!?Ce sens are? In parte le... |
Ceva despre orbia cea sufletească
|
,,Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost pus, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnul tău!’’ (Matei 25,21), sunt cuvintele mângâietoare din pilda talanţilor, adresate de... |
Mâine, Prea Sfinţitul Irineu Pop Bistriţeanul, episcop al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului se va afla pe Valea Ţibleşului. Momente de sărbătoare duhovnicească la Sita, unde, alături de... |
( un agent comercial )
Domnule profesor,ştiu că aţi făcut studii superioare M-am convins că aveţi o cultură bogată şi foarte variată ,iar de nevoie aţi studiat şi filosofia... |
O nouă ediţie, a II-a a lucrării ,,Patriarhul României, Dr. Miron Cristea Înalt Regent” a văzut lumina tiparului la Editura Napoca Star, format A.5, 544 pagini, autor Ion Rusu Abrudeanu, născut la 2/... |
|
Încă nu s-au stins ecourile celei mai marii sărbători ale creştinătăţii, Învierea, cea de a treia zii, a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos.
|
Pagini

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Continuăm cu spicuiri din raportul întocmit de secretarul Despărțământului ASTREI, Emil Tișca,...
Comentarii
Monumentul „Echinox”, dezvelit într-o zi de „toamnă nebun de frumoasă la Cluj”
Leon Pintea -
Mie, 21:06
Au lipsit Ion Cristoiu si Cornel Nistorescu. Nu stim daca au fost sau nu , invitati.
Bistrițeanca Ioana-Liviuța Liuță e la Tokio, în Capitala ’’ Țării Soarelui Răsare ’’, cea mai populată regiune metropolitană din lume
Liuta -
Mie, 12:27
Frumos multumim pentru cuvintele frumoase.,sa fiți sănătoși și multa putere.,
Prof. Augustin Rus: Nostalgii de ... toamnă
*** -
Mie, 07:38
Vine moșul din Budești
Cu trăistuța de povești.
Vine domnul cu zăgară
Să spună celor din țară...
PRO-VERBE: Ceea ce nu te distruge te face mai puternic
Nae -
Lun, 21:57
Antreneazati mintea din toate punctele de vedere,pentru a fii o persoană mai bună 🙂
Cu drag🤸
Întru mulți și binecuvântați ani, părinte Teofil Moldovan, preot paroh la Buduș!
Rus Augustin -
Lun, 08:02
„LA MULȚI ANI !”, împliniri și bucurii, din partea fostului tău profesor de istorie !.
Aniversări
Fie ca Bunul Dumnezeu să vă dăruiască har, părinte protosinghel Siluan Farcaș, duhovnic al Mănăstirii Dobric, iar la popas aniversar vă dorim mulţi...
Astăzi este o zi specială pentru doamna profesor Smaranda Florean, inspector şcolar pentru Învățământ primar.
În zi de naștere, adresăm calde urări aniversare doamnei Gabriela-Adriana Ceuca, şef serviciu în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.