ROMÂNA DE LA ”BAC”

Pentru Marinela

Când am fost în New York, am auzit că există mai multe feluri de limba engleză: engleza de film, engleza pentru comercianți, pentru emigranți, pentru poeți, cea din școli, cea vorbită pe străzi, în metrou... În funcție de cine o vorbește, de cui i se adresează. Atunci, dădeam dreptate ideii, care m-a făcut imediat să mă gândesc la faptul că și limba germană e pentru juriști, pentru vânzătorii de mașini, pentru mediul privat, de nivel tehnic, medical, filosofic. Nivelurile unei limbi se așează pe verticală, așa cum dialectele, subdialectele, graiurile, acoperă spații orizontale, mai largi sau mai strâmte, în jurul unui vetre de cuvinte.
Româna înregistrează și ea nivele de exprimare, diferite, în funcție de educație, de cultură, de mediu, de familie. Avem o română literară, îngrijită, apoi una de uzură, fără mari bătăi de cap, cum vine la gură, una de piață, alta de stadion, de televizor, de nervi, de dulce, de post, de sat, de oraș, însemn național, liniuță de unire între români, atracție și seducție pentru străinii care o învață, o română de gală și una de buzunar, una de magazin, dar niciuna de vânzare. Limba română e comoara noastră cea mai de preț.
Făcând parte din aceste sfere numite, și din altele încă ne-numite, româna de la bac se constituie într-o entitate folosită cu circuit închis, un fel de masonerie lingvistică, pe cât de accesibilă, pe atât de redusă în posibilități de expresie. Dacă ar fi să inventariem cuvintele folosite la proba de limba și literatura română de la examenul de bacalaureat, am avea surpriza să constatăm că registrul nu este foarte bogat și se limitează la structuri de formă, ca niște praguri de care se împiedică libertatea de exprimare a tinerilor ce bat la porțile universităților/ vieților. Astfel, toate lucrările de bac la română trebuie să conțină formule ( magice sau nu?!..., pentru că altfel nu se ”măsoară” ) de tipul „sensul secvenței este...”, ”semnificația secvenței este...”, ”în primul rând”, ”în al doilea rând”, ”în concluzie”, ”incipit-ul” operei ( nici că se putea un cuvânt mai dificil și nepotrivit ), de parcă o limba română artificială ar sufoca limba română naturală, obligând-o să se facă mică, să se ascundă în complexul ”frumoasei din pădurea adormită”. Care vorbește sec, forțat, în șabloane, în limba noastră cea de toate zilele, înainte de bac, în timpul bacului și un pic după el, până la aflarea rezultatelor.
Româna de la bac a ajuns azi, prin subiectele propuse, de la an la an mai lipsite de inspirație, un exercițiu de memorare, de redare, de învățare pe de rost a structurilor, mai ceva decât era pe vremuri admiterea la medicină, unde trebuia să știi și virgulele din carte. Anul acesta, orice licean care a învățat un Eminescu, un Arghezi, un Blaga, un Barbu, poate deveni fericit, cu condiția să nu se fi încurcat cu ”O scrisoare pierdută”, cu Florica lui ”Ion” sau să ducă dorul de ”Moromeții”. La atât se rezumă limba română? Atât e de deasă sita literaturii române? La eseu, cine mai stă să folosească limba română în (ne)marginile ei creatoare, câtă vreme există structuri pregătite, ca mâncarea semi-preparată, pe care doar o încălzești puțin în cuptorul cu microunde? Așa e și cu lucrările de română de la bac. Cele mai reușite sunt cele ce respectă rețeta cărților de pregătire, a profesorilor de pregătire, cele ce intră în ”patul lui procust”, stabilit de barem. Dar, un mare dar și un mare gol... Sunt frumoase, inteligente, învățate, trudite, dar parcă ”lipsesc cu desăvârșire”. Trimiterile la un text de lucru din Anton Holban, cu ale sale ”Note de călătorie”, la un fragment din Mihail Sebastian, ”Ultima oră”, autori ce încap cu greu în programa școlară, nu reușesc să îmbogățească materia de lucru pentru româna de la bac. E nedrept ca o literatură atât de vastă și diversă, cum este literatura română, să repete la examenul de bacalaureat aceleași nume, introduse în urnă și extrase pe rând, fără noroc. Până și elevii au sesizat repetiția.
Biet evaluator de română la bac, profesorul, dependent de barem, devine și el un agent în intersecție, ce ridică în trafic semne, cartonașe.
Cum să nu iei bacul la română? ”Tocmai la limba română” este titlul unei proze scurte de Fănuș Neagu, apărută în volumul ”Insomnii de mătase”. O persoană intrigată nu înțelege cum să pici la română, tocmai la română? Înțelege la matematică, la fizică, la chimie, dar la română? Se poate, pentru că dacă un elev, suflet cald, tandru, de la sat, din ținutul Maramureș, povestește despre dealurile lui frumoase, pe unde umblă duminicile cu tatăl lui, și transmite printre rânduri dragul de natură, de locul unde s-a născut, promițând un viitor narator, original, cu atenția îndreptată spre detalii, și nu ”formulează o opinie față de problematica pusă în discuție, și nu enunță două argumente adecvate opiniei” ( curată ”limbă de lemn”, de care am evitat să legăm româna, sperând că mai are o șansă, față de alte limbi din care traducem la greu, ca Trăsnea, în mai toate regulamentele de utilizare și folosire, până și a unui examen), atunci șansele lui de-a fi în topul celor de nota zece se risipesc ușor, ca un fum. De limba română.
Așa a dispărut și puțina subiectivitate, care mai făcea bine unei evaluări la limba română. O anecdotă vorbește despre cum ”văd” orbii un elefant: unul pipăie o ureche și spune că e o prelată, altul pune mâna pe trompă și crede că-i un șarpe, celălalt atinge un picior și zice că-i coloana unui templu. Ochiul închis pe dinafară se deschide înăuntru. Și vede cum o generație după alta au tot fost îndemnate să nu învețe pe de rost, mai ales poezii, că sunt irelevante și nu folosesc la nimic, și ajung să înghită eseuri, argumentări și alte texte, fără ... comentarii. Și crede că într-un timp, mai scurt decât ne-am aștepta, acești tineri, care azi vorbesc și scriu despre ”geniul, nici capabil a fi fericit, nici capabil a ferici pe cineva”, pentru că ”n-are moarte, dar n-are nici noroc”, care știu că ”lumea reală este copie a lumii ideale” și înțeleg urarea tristă ”Fiți fericiți, atât de fericiți cât viața toată/ Un chin s-aveți, de-a nu muri deodată”, vor păstra limba română în colțul icoanei lor, cu poza de la bac.