ROSTIRE ÎN ETERNITATE

Zilele acestea a părăsit viaţa pământească un medic clinician erudit şi un foarte bun organizator al serviciilor de sănătate, care peste patru decenii a slujit cu pasiune şi devotament sistemul medical bistriţean. Această conştiinţă profesională exprimată printr-o meticulozitate în ce privesc precauţiile antiseptice, care mergea până la pedantism, dar care erau, având în vedere specialitatea domniei sale, o garanţie absolută împotriva oricărui risc de infecţie, i-a atras uneori critici şi antipatii. E adevărat că era şi o fire incomodă pentru cei care nu ştiau să-i preţuiască eforturile şi calităţile. Spirit dominator şi mândru, nu suferea ,,să i se sufle în ciorbă”. Poate că explicaţia sta în încrederea pe care o avea în calităţile sale intelectuale şi morale.
Îmi amintesc cum în urmă cu mulţi ani, când împreună cu soţia mea mi-am început cariera medicală la spitalul din Bistriţa, doctorul Iuliu Şuteu, ne-a primit în cabinetul său de director cu o privire severă, dar cu vorba plină de bunăvoinţa unui părinte. Cu timpul mi-am dat seama că simţul său de dreptate era egalat de tăria de caracter cu care ştia să lupte pentru a-şi apăra ideile.
Dârz în luptă, cu riscul pierderii liniştii şi al dezlănţuirii atacurilor grosolane ori perfide, el a rezistat ca o stâncă, reuşind în cele din urmă să convingă autorităţile politice şi administrative că oraşul Bistriţa are nevoie de un spital modern, pe care a reuşit în cele din urmă să-l inaugureze în primăvara anului 1973. Sunt 40 de ani de atunci şi mă gândesc că marcarea acestui eveniment devine o obligaţie morală a generaţiei mele.
Am ucenicit sub îndrumarea doctorului Iuliu Şuteu în anii stagiaturii. Avea un program de lucru pe care îl respecta matematiceşte. Prezentarea bolnavilor la vizita medicală din cursul dimineţii cât şi seara la contravizită se făcea într-un ritual de clinică universitară. Ne pretindea să expunem cu maximum de coinciziune ce aveam de spus, iar dânsul ne dădea după caz indicaţii scurte ori făcea cîte un comentariu legat de simptome, diagnostic sau tratament. Uneori se iscau mici discuţii contradictorii care erau întodeauna tranşate între patru ochi.
Trebuie să recunosc că doctorul Iuliu Şuteu avea darul intuiţiei ştiinţifice, adică acea însuşire de a şti unde să cauţi ca să pătrunzi în miezul lucrurilor, de a prinde explicaţia cauzală, de a trece peste mărunţişurile detaliilor în aşa fel încât să îndrăzneşti în cele din urmă conturul sintezelor.
Cred că a fost primul medic de la spitalul din Bistriţa care a obţinut titlul de ,,doctor în ştiinte medicale”, titlu cu care se mândrea, iar după ce am publicat împreună câteva observaţii clinice în revistele de specialitate ale vremii, mă îndemna să-l obţin şi eu.
Nu este de mirare că acest om înzestrat a găsit rezonanţă deosebită în sufletul de elită al tovarăşei sale de viaţă, fiinţă lipsită de vanitate şi frivolitate feminină, o caldă înţelegere şi devotament. Parcă o văd în apropierea patului de suferinţă ca o mucenică a datoriei alături de fiica lor şi ea medic de excepţională omenie, dând dovadă de energie şi tenacitate fără seamăn, în dorinţa de a alina suferinţele celui care i-a fost soţ atîţia ani.
În perspectiva timpului, cu obiectivitatea pe care o dă curgerea vremii şi potolirea patimilor, generaţia de astăzi îşi face o datorie să se încline în faţa acelei lumi şi acestui bărbat dârz, care lasă în urmă dâra luminoasă a unei puteri morale şi a unui caracter puternic.

Să-i fie memoria binecuvântată!