Să dai nobleţe preajmei sau a trăi în preajma Domnicăi Dologa

În preajma Crăciunului 2014, am fost invitat, alături de câţiva scriitori şi colindători bistriţeni, la Radio România Târgu-Mureş. Emisiunea Vitralii, realizată de excelentul jurnalist, poet şi cărturar Valentin Marica. Bistriţean la origine, stabilit, de multă vreme, în oraşul deja pomenit. Un om cu totul special, mă grăbesc să adaug, care se bucură, deopotrivă, de preţuirea şi respectul bistriţenilor şi mureşenilor. Dar nu despre el vreau să vorbesc eu acum, ci despre o altă personalitate, din spaţiul năsăudean, pe care am cunoscut-o la emisiunea cu pricina.
Colindătorii, tineri şi foarte tineri, în costume populare de o mare frumuseţe, erau, după cum repede am aflat, din Telciu, satul natal al Valeriei Peter Predescu. În fruntea grupului se afla o Doamnă (născută, aveam să aflu ceva mai târziu, la o azvârlitură de băţ de Telciu, în Fiad), pe care n-o mai văzusem, în carne şi oase, niciodată. Nici măcar la televizor.
Năltuţă şi zveltă, cu umerii largi şi braţe delicate. Frunte înaltă, ochi mari, căprui, de o tulburătoare expresivitate. Un mers graţios, din tot corpul. Şi un surâs tainic, fermecător.
O Doamnă în costum popular. Un foarte frumos costum popular: prin eleganţă, rafinament şi sobrietate. Dar şi prin acel „ceva” specific doar zonei folclorice pe care o reprezintă. Un costum căruia artista îi dă nobleţe şi împreună par să trăiască într-o simbioză perfectă, ceea ce nu mai întâlnisem până atunci; poate, totuşi, la Sofia Vicoveanca, dacă nu greşesc.
Cine-i? l-am întrebat pe Menuţ, căci, realmente, n-o cunoşteam. Doamne, domnule Podaru!, a tresărit mai tânărul meu prieten, cred că glumiţi! Chiar n-o cunoaşteţi? Chiar n-o cunosc, i-am răspuns cu toată sinceritatea, dar nu fără o oarecare jenă, recunosc. E Domnica Dologa, mi-a şoptit scriitorul şi jurnalistul bistriţean, căruia îi datoram, de fapt, prezenţa mea la Târgu-Mureş. N-aţi auzit de dânsa? Cum să nu! De auzit, auzisem nu o dată despre interpreta de muzică populară Domnica Dologa, dar de întâlnit nu ne întâlnisem până atunci. Şi ţin să subliniez că această artistă, cu blazon, şi-a făcut simţită prezenţa chiar din prima clipă a intrării „în scenă”, ca să mă exprim astfel. Dând nobleţe preajmei. Şi cuvântului rostit, căci, provocată de Valentin Marica, a avut şi câteva, scurte şi cu impact, intervenţii.
E un privilegiu să te afli în preajma Domnicăi Dologa. Şi o binecuvântare.
O Domnica Dologa vie şi scânteietoare, căci ea are acest har: să fie, să existe, să însumeze totul într-o clipă a trecerii sale.
La mulţi ani, Doamna Domnica Dologa!