ȘCOALA INIMII. Creștem frumos împreună

Ne întrebam uneori unde se nasc sentimentele, și mai cu seamă sentimentul dragostei creștine, adevărate. În minte sau în inimă? Filtrul suprem este sufletul. Mintea se coboară în inimă, se ridică ceața de pe ochii sufletului, lăsându-l pe acesta să vadă și să se bucure de frumusețile dumnezeiești. Prin coborârea minții în inimă, toată energia creatoare, vindecătoare se întoarce spre esență. Doar așa, nemaiîmprăștiindu-se în afară, se retrage spre sine însăși și se va îndrepta spre „dobândirea bunătăților veșnice”.

„Copilăria este o imensă nevoie de mirare”, iar vacanța cea mare este un prilej de bucurie și relaxare, de întoarcere la copilul din noi, chiar dacă suntem adulți, să ne gândim că putem pentru câteva clipe să ne desprindem de marea putere a timpului, să ne dăm o pauză și să ne oferim o vacanță, mai scurtă sau mai lungă, sufletelor noastre, regăsind copilul care aștepta vacanța cea mare, bucurându-se doar de clipa prezentă.

Pentru un grup de dascăli ce și-au propus aceasta, săptămâna 10-14 august din Postul Adormirii Maicii Domnului a fost o adevărată „Școală a  inimii” în care, alături de preoții bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Bistrița și de tineri voluntari și oameni de bine care au sprijinit acest proiect, am încercat să creștem frumos împreună  în dragoste, bucurie și sentimentul pe care l-am simțit împreună a fost o pregusatare a raiului aici, pe pământ. Sufletele frumoase, împletite în credință, în rugăciune, în iubire sfântă, își spun unul altuia cum să trăiască, cum să își jertfească aspra judecată, dreptatea, de dragul liniștii, al comuniunii. Să gustăm cerul încă de pe pământ, deoarece „Împărăția cerurilor” este o stare a inimii și nu ceva ce se găsește „deasupra pământului” ori  doar „după moarte”, cum spunea Friedrich Nietzche.

 De ce îi place copilului din noi de Dumnezeu? Pentru că ne-a creat unii pentru alții, pentru că ne-a oferit darul vieții pe acest pământ și darul veșniciei în ceruri. Fiind copiii lui Dumnezeu, suntem „moștenitori ai Săi”, cum ne învață un bun părinte, și astfel ne bucurăm de întreaga sa creație.

Timp de 5 zile, fiecare dimineață în care copiii au fost întâmpinați de preoți, dascăli și voluntari, a început cu binecuvântări, rugăciuni și cuvinte alese rostite de către părintele paroh Ioan Bujor, părintele dr. Emanuel Vidican și părintele Alexandru Vidican în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Bistrița. Și asta pentru că „totdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu”. În prima zi am dorit să învățăm cu toții despre recunoștință, împodobind și umplând „borcanul recunoștinței” cu gânduri bune și mulțumitoare. Joc, mișcare, zâmbete și voie bună au fost încununate de o călătorie prin lumea cărților la Biblioteca Județeană.

A fi dascăl înseamnă a-ți asuma o menire sfântă, aș putea să spun că înseamnă a îndrăzni să urmezi oarecum misiunea Mântuitorului. Precum El a luat asupra Sa povara păcatelor noastre, asumându-și crucea, dascălul ia asupra sa povara de a fi precum un părinte pentru odraslele pe care le „păstorește”, menirea de a dărui și de a se dărui pe sine pentru a forma omul de mâine din copilașul, apoi din tânărul care îi este încredințat. Așadar, la „Școala inimii” am „predat” și am învățat și lecția dăruirii, fiindcă „dăruind vei dobândi” (Nicolae Steinhardt). Tinerii noștri voluntari: Maya Ciurcă, Ștefania Sermeșan, Irina Bezeriță, Corina Ciotor, Iulia Peptenar, Maria Vidican, Maria Uilean au învățat această lecție timp de cinci zile de la dascăli dăruiți de Dumnezeu cu dragoste și înțelepciune: Corina Beșa, Anamaria Dumitru, Alina Oros, Bianca Chilă, Bianca Conțiu, Mirela Rus. Împreună, au transmis și transmit această zestre copiilor care sunt mâinile cu care atingem cerul. Toate acestea nu se pot săvârși decât sub umbrirea învățăturii de credință a preoților noștri Dacă preotul slujește la Altarul Sfintei Bisericii, profesorii sunt și ei slujitori la „altarul educației”.

Dascălii sunt aceia care „ară” și „desțelenesc” ogorul cunoașterii, aruncă sămânța pe acest ogor, sunt aceia care ceartă și laudă, care iubesc și muștruluiesc cu blândețe, care mângâie și împacă. Prin el, „Măria sa, copilul”, vorbește Dumnezeu, este o frântură de cer dată omului în dar. Este începutul, este făptura ce se naște prin om, din Dumnezeu și, odată cu el, primim dragostea, bunătatea, inocența. Vorbind despre dăruire, vorbim și despre oameni cu sufletul aproape de biserică și de Dumnezeu, oferind ajutor necondiționat, căci „dar din dar se face rai”. Noi, dascăli, elevi și părinți ai „Școlii inimii” adresăm mulțumiri familiei Raica și Restaurantului Lordinu, Casei Bistrițene, Patiseriei „Delice-Pan” pentru omenie și bunătate, precum și editurii Nosa Nostra pentru tot sprijinul acordat.

„Copilul este un mare dar al vieții noastre aici: aduce cu el inocența, drăgălășenia și bunătatea. În preajma copilului stăruie mereu o atmosferă de lumină și frumusețe.”Când un copil zâmbește cu toată inima, lumea devine un loc mai luminos. Ziua a treia a „Școlii inimii” a oglindit suflete de copii fericiți creând povești, cântând, pictând tricouri cu inimi vesele, făurind amintiri care să arate chipul fericirii. Și dacă un copil nu are nevoie de lucruri mari pentru a fi fericit, compania unui animăluț și dragostea lui poate fi unul dintre secretele acesteia (a fericirii).Carl Sandberg spunea că „în fiecare copil există o lume întreagă în așteptare să fie descoperită”.

Tricourile făurite de către copii sub îndrumarea și cu ajutorul doamnei prof. de arte Alina Oros au purtat sigla „Școlii inimii”, adică o inimă. Și nu întâmplător, deoarece este vorba despre  inima care se poate deschide și, la rândul ei, va putea deschide și alte inimi. Și aceste inimi se întâlnesc în cel mai adevărat fel, în rugăciune, în dragostea față de frumos, față de rădăcinile noastre, față de zestrea strămoșească. În vizita de la Casa Costumului Popular Virginia Linul de la  Salva am încercat să punem la sufletul copiilor aceste comori, în ziua a patra a „călătoriei” noastre pe calea care duce înspre bucuria inimii. Tot în această zi, timpul parcă s-a oprit și am poposit într-un colt de Rai, la Mănăstirea Salva. Am trăit cu prilejul acestor două momente, ceea ce poetul filozof Lucian Blaga arăta în poezia „Sufletul satului”: „..veșnicia s-a născut la sat/ Aici orice gând e mai încet.” Pășind  apoi înapoi în lumea profanului, copiii noștri au descoperit frumusețea printr-o lecție de „hairstyling”, oferită de către doamna Daniela Florea.

„Sufletul care a fost atins de iubirea lui Dumnezeu, mereu se bucură, este vesel, fiindcă se odihnește în iubirea Domnului. La „Școala inimii” fiecare zi a fost o lecție de credință, bucurie și iubire. Finalul celor cinci zile în care am crescut frumos împreună în dragostea revărsată de la Dumnezeu și de la Măicuța Sfântă a venit cu o vizită a Jandarmeriei și cu lecții despre curaj, apărare și dreptate. Festivitatea de încheiere a primei ediții a „Școlii inimii” a încununat strădania și bucuria acestor zile cu diplome oferite copiilor, voluntarilor, preoților bisericii, cuvinte de laudă și recunoștință, gânduri bune oferite părinților și tuturor participanților la sărbătoare, precum și lacrimi de fericire. Am avut onoarea de a-l avea ca invitat pe domnul prof. dr. Dorel Cosma, președintele Uniunii Mondiale de Folclor alături de noi, care a înmânat diplome alături de coordonatorii: pr. Emanuel Vidican și prof. Mirela Rus, apreciind cu sinceritate acest eveniment inedit. Copiii au plecat la casele lor alături de părinți, cu gândul reîntoarcerii, anul viitor, la „Școala inimii”, aici unde au legat prietenii, și-au depăși temeri și au fost atât de aproape de Dumnezeu.

„Școala inimii” a însemnat pentru noi, în special adulți și tineri voluntari, o șansă de a poposi lângă copilul din noi, de a ne întoarce, ca o frunză în bătaia vântului, spre lumina soarelui.  Întâlnirea cu copilul îți oferă șansa de a te găsi pe tine, de a-ți dărui ceea ce ai lăsat poate să-ți scape.

            .