Şi la Sânnicoară se aud colinde

Ajuns în satul Sânnicoară, puţin după răsăritul soarelui, întâiul om întâlnit în cale îmi răspunde la salut cu „Bună să-ţi fie inima” şi-şi continuă drumul. Are în mână o găleată goală (şi-mi zic în minte că n-o să-mi meargă bine), îl conduc cu privirea, intră într-o curte, scoate apă din fântână şi se reîntoarce. Bătrânul, mă gândesc, nu prea are chef de vorbă multă, aşa că aflu doar câteva date despre sat. Oamenii s-au trezit de dimineaţă. E decembrie, frig afară, puţină ceaţă şi începe să cadă câţiva picuri de ploaie. Se zăreşte doar fumul care iese din coşurile caselor. Semn că acolo trăieşte cineva. Satul are în jur de 100 case. Unele, solide, din cărămidă şi piatră, frumos ornamentate, cu porţi metalice şi grădini pe măsură. Altele şi-au păstrat „forma” de odinioară. În multe locuinţe nu mai trăieşte nimeni. Lacătul de la poartă e un semn că sunt părăsite. La şcoală nu se mai aude clopoţelul, elevii învaţă la centru, fac naveta. Căminul Cultural, renovat, mai este însă, rar, locul de întâlnire al sătenilor. Doar biserica, acolo unde păstoreşte preotul Aspru Constantin, îi adună duminica şi în sărbători, şi unde primesc hrana spirituală şi duhovnicească de care au nevoie. Cei de aici au rămas gospodari destoinici, buni cultivatori ai pământului. Cei mai bătrâni îşi amintesc de vremurile de altădată, cei tineri însă „brăzdează”hotarul. Sunt multe tractoare şi utilaje agricole. Marius Cămărăşan este un fermier de temut, în sensul bun al cuvântului. Are utilaje mecanice, iar pe lângă suprafeţele lucrate creşte în bătătură animale, are o fermă de vaci, în jur de 40 capete. Animalele aduc bani. Nu aşa cum ar trebui să fie preţuită munca „la coada vacii”. Miron Romică este un alt fermier vrednic. Învinge multe greutăţi, dar dragostea faţă de pământ şi animale îl face să fie prezent zi şi noapte. Nu-i uşor la ţară, dar iată că şi la Sânnicoară, un sat aflat la marginea judeţului, se găsesc oameni cu tragere de inimă hotărâţi să face ceva mai mult. Acum, la nivelul satului sunt în jur de 50 bovine, numărul lor ar putea să scadă o dată cu îmbătrânirea gospodarilor. Am întâlnit la Sânnicoară şi un apicultor, dintre acei care poate să dea lecţii de apicultură. Vasile Cadar, şcolit în domeniu, dă lecţii oricui. E o afacere rentabilă, dar uneori, cum a fost acest an, 2014, nu prea a dat roade. Abia şi-au adunat mierea cât să trăiască albinele. A fost unul dintre cei mai neprielnici ani pentru apicultură.
La Sânnicoară, în ceas de seară, coborând dinspre Habadoc, la casa lelei Ana se aud colinde. Bătrâna, aplecată la gura sobei, trăieşte zilele premergătoare Crăciunului. E vremea colindelor, se apropie Crăciunul. Şi sărbători mai frumoase ca aici, vorba unui bătrân, nu găseşti în altă parte.