ŞI NATURA ARE NEVOIE DE IUBIRE! (1)

Prof. univ. dr. Vasile Cristea, U.B.B. Cluj-Napococa[1]

Motto: “…nu există dreptate, dacă ea nu este completată de iubire!”,  Ioan-Paul al II-lea, 1981

Iubirea naturii este ceea ce trebuie acum, după ce vreme de peste trei decenii am vorbit de “ocrotirea naturii”, apoi despre “protecția medului” sau, mai recent, despre “conservarea biodiversității”.

De ce natura are nevoie de iubire? Întrucât, dacă forţa banului şi lăcomia (Cupiditas, radix omnium malorum est!) sunt mult mai puternice decât credeam, am început să sperăm că doar iubirea mai poate salva minunăţiile Creaţiei. Iar Creaţia poate fi privită prin prisma credincioşilor, sau prin cea a naturaliştilor. Mai simplu spus, ne-am convins de adevărul condensat în cuvintele binecunoscutului nostru scriitor Marin Preda: “dacă dragoste nu e, nimic nu e”, ori la fel de bine-cunoscutul Paulo Coelho: “Dincolo de iubire nu există nimic”!

Ce este Natura?

Dicţionarul enciclopedic Larousse, 1999: “1.Ansamblul ființelor şi al lucrurilor care constituie universul; lumea fizică, realitatea; 2.Ansamblul lumii fizice, considerate în afara omului; 3. Ansamblul a ceea ce, în lumea fizică, nu pare ca fiind transformat de om; 4.Ansamblul legilor care par a menține ordinea lucrurilor şi a fiinţelor”.

Vă propunem să urmărim împreună diverse exemple ce ilustrează componenta vie şi pe cea nevie din lumea noastră înconjurătoare, elemente relativ izolate şi elemente reunite în ansambluri structurate şi funcţionale, precum şi altele care au fost create de om, pe baza resurselor solului şi subsolului.

Ce concluzii vom desprinde din „povestea” acestor imagini vizualizate doar mental?

–      mai întâi, că planeta Terra este dominată ca suprafaţă de Oceanul planetar, în care trăiesc sau de care sunt legate numeroase tipuri de organisme, de forme, mărimi şi culori extrem de variate, toate aflându-se conectate, direct sau indirect, la mediul acvatic în ansamblul său şi la factorii care influenţează acest mediu,

–      apoi, vom constata că uscatul este acoperit, în funcţie de latitudine şi altitudine, de o gamă diversă de comunităţi de plante, animale şi microorganisme, care se influenţează reciproc şi care acţionează împreună spre a modera efectele entropice (destabilizatoare) ale factorilor fizici sau spre a imprima caracteristici proprii substratului şi climei locale,

–      în fine, vom mai constata că… mai există şi oamenii, care depind şi ei de resursele materiale şi energetice din mediul apropiat sau mai îndepărtat, dar această dependenţă nu înseamnă automat şi o armonizare a activităţilor lor cu capacitatea de producţie şi de suport a sistemelor ecologice susţinătoare.

Dincolo de abordarea utilitaristă a naturii, abordare dominantă din perioada industrializării şi până în prezent, ea este, poate şi trebuie privită şi din alte perspective.

Astfel, Kessler (2008) subliniază şi argumentează importanţa sa, ca subiect de meditaţie, ca subiect de studiu pentru artişti, ca artă.

Iar în acest ultim sens, merită să amintim caracterizarea făcută de E. Pop (1975, p. 7) monumentelor naturii, acele eşantioane reprezentative, dar ameninţate, propuse de naturalişti a fi perpetuate pentru ca şi generaţiile viitoare să se poată bucura de măreţia lor. Marele nostru naturalist consideră că, aceste monumente „… se deosebesc de cele ale artei umane chiar şi în cel mai asemănător amănunt – cel vizual, prin monumentalitatea de vaste, de imense proporţii – care impresionează într-un fel inimitabil spiritul, cu atât mai mult cu cât un monument al naturii nu este niciodată o piesă finită, ci ea se integrează organic, fără frontiere, cu linii blânde sau sălbatice, dar prin excelenţă fireşti, în alte şi alte aspecte fără de sfârşit”.