Sistemul (4)

„Teroristul trage din orice poziţie”. Definiţia dată de Ion Iliescu pe media audio şi video teroriştilor a nedumerit-o. La început a încercat să-şi imagineze ce-ar fi putut să însemne „trage din orice poziţie” şi n-a reuşit. În zilele în care se auzeau împuşcături în apropiere sau mai îndepărtate, care sporeau în intensitate în timpul nopţii, vaga definiţie nu folosea la nimic, decât cel mult să creeze panică. Cine erau şi mai ales unde erau teroriştii nimeni nu putea să spună.

În absenţa unor informaţii reale s-a dezlănţuit fantezia zvonurilor. Într-o dimineaţă, un vecin din blocul de vizavi, i-a bătut în geam ca să-i spună că s-ar putea ca apa de la robinet să fie otrăvită. Terorizată de ecourile împuşcăturilor s-a dus să-şi ia apă de la un izvor, aflat la mare distanţă de casă. A văzut că multă lume căra apă în bidoane, sticle, borcane chiar. Noroc că panica n-a durat decât vreo jumătate de zi. Un anunţ făcut la radio, cum că apa curentă e bună de consum, a potolit lumea. Se deplasa cu teamă să-şi cumpere pâine şi cele strict necesare, tresărind la fiecare pocnet de armă. În vitrinele alimentarelor au început să apară carnea şi mezelurile. Lumea se aşeza la coadă sedusă de bunătăţile de care fusese multă vreme privată, ignorând rafalele prelungite care se auzeau uneori doar la câteva sute de metri distanţă. Venea Crăciunul…

În nopţile acelea dinaintea serii de Crăciun, a dormit pe jos, pe o plapumă, de teama gloanţelor, care ar fi putut pătrunde pe fereastră. Teroriştii… Câţi or fi fost oare? Niciunul n-a fost prins. Bănuia însă că făceau parte din categoria celor care nu credeau că Ceauşescu fusese definitiv înlăturat. Din exces de zel, sperând că după revenirea dictatorului li se va mulţumi, au tras fără milă în oameni. Crime absurde, fără sens. Cine şi-o fi încărcat conştiinţa cu ele? Nici ea şi nici mulţi alţii nu i-au găsit dramaticei întrebări un răspuns. În tensionata atmosferă a acelor zile, pe scara ei s-a consumat un fapt hazliu. O vecină, cam zăpăcită de felul ei, supărată că bătrânelul de la etajul trei nu şi-a şters noroiul de pe ghete pe preşul de la intrare, i-a strigat „teroristule!”

Aproape o săptămână, bătrânelul n-a mai ieşit din casă, lăsând toate grijile aprovizionărilor de sărbători pe seama soţiei, de teamă că va fi arestat şi executat.

Despre tragicele urmări ale isteriei „teroriste” avea să afle cu totul întâmplător, după mai bine de-o lună de la evenimentele din decembrie ’89. În trenul spre Braşov s-a pomenit în mijlocul unei trupe de soldaţi. Era singurul „civil” din compartiment. Băieţi tineri, abia ieşiţi de pe băncile liceului, soldaţii erau de-o veselie contaminată. Au ţinut s-o asigure că va călători mai comod după ce ei se vor da jos la Breaza. „Noi suntem din ăia, de la aeroport”, i-a spus unul dintre ei, ca un fel de prezentare. Chicotelile au încetat. În compartiment s-a lăsat o linişte grea, apăsătoare. Un timp soldaţii au privit tăcuţi pe fereastra vagonului. Ea avea informaţii vagi despre tragedia de la aeroport, aşa că a scăpat aproape involuntar întrebarea: cum adică?

- Da, doamnă, s-a apucat să-i explice un tânăr imberb, noi facem parte din supravieţuitori. Pe cei din prima maşină i-au omorât aproape pe toţi. Noi am apucat să ne ascundem după roţi.

Îi privea cum îşi frământă mâinile în timp ce-şi ascultau colegul relatând calm, cu o voce neutră, despre grozăvia prin care trecuseră. O minte criminală îi îmbarcase în dimineaţa zilei respective în două camioane cu prelată şi i-a trimis neînarmaţi să apere aeroportul. Cei de la aeroport au fost informaţi că vin două camioane de terorişti. Au deschis focul şi i-au măcelărit fără niciun avertisment.

- Ei, noi am scăpat, dar vă asigur că, dacă eram în locul celor care au tras, nu mai scăpa niciunul… Lauda tânărului le-a redat, ca prin farmec, buna dispoziţie. Pe ea a lăsat-o însă fără replică.

Teroriştii reali sau inventaţi au dispărut după prezentarea la televiziune a filmului acela primitiv cu procesul şi executarea ceauşeştilor. Probabil, deloc întâmplător, prezentatorul filmuleţului a fost unul dintre reporterii care-l însoţea pe Ceauşescu în vizitele externe. Vocea lui gravă, ţinuta impecabilă făceau parte din ritualul prezentării fără de cusur a imaginii „celui mai iubit fiu al poporului”.

Când ceauşeştii au căzut seceraţi de rafalele plutonului de execuţie, triumfalistul reporter a afişat o grimasă de scârbă. Ea n-a putut să-şi înfrâneze însă sentimentul de milă când a văzut cum sunt ciuruiţi cei doi bătrâni lipsiţi de apărare.