SPRE ODIHNĂ VEŞNICĂ…

Mulţi bistriţeni l-au cunoscut şi apreciat pe profesorul Ghiţă Ilieş. O figură distinsă, de intelectual subţire, cu vorba blândă şi gestul rezervat. Aşa a fost întotdeauna. Acum 52 de ani, în 1957, ne-am întâlnit la Cluj, pe băncile Şcolii Pedagogice, pregătindu-ne să devenim învăţători. El venea din Lozna-Sălaj, un copil ce îşi urma fratele mai mare –pe Ioan Ilieş- care l-a rândul său dorea o carieră didactică.

Ghiţă avea hărnicia şi bunul simţ al majorităţii copiilor proveniţi din sate şi care sperau că vor deveni luminători ai acestor sate.

Prin anul doi sau trei am ieşit în învoire. Am traversat strada Moţilor. Ghiţă a rămas în urmă. Pentru ca să ajungă grupul de colegi a avut un moment de neatenţie şi o motocicletă l-a lovit în plin. I-a rupt nasul şi i-a făcut o lovitură puternică la cap. Atunci era cât pe ce să-l pierdem…Tinereţea şi forţa lui, voia lui Dumnezeu, au decis că va trăi şi îşi va împlini visele. A terminat şcoala, s-a calificat ca învăţător, dar nu s-a mulţumit cu acest nivel de pregătire. A urmat Facultatea de Filosofie din Cluj, devenind profesor de ştiinţe socio-umane.

Fratele său, Ioan, un intelectual remarcabil, terminase Filologia şi a venit profesor şi apoi inspector şcolar la Bistriţa (din nefericire şi el părăsind lumea aceasta foarte tânăr şi în plinătatea capacităţilor intelectuale). Aşa se face că, şi Ghiţă, s-a hotărât să vină şi să se stabilească, începând cu anul 1973, aici, în Bistriţa noastră, ca profesor titular la Grupul Şcolar de Prelucrare a Lemnului. S-a remarcat prin profesionalismul şi calitatea sa umană, astfel că a fost cooptat în grupul de profesori metodişti ai Inspectoratului Şcolar, participând la multe examene, inspecţii speciale şi cursuri de perfecţionare, motiv pentru care a fost cunoscut şi respectat de către mulţi dascăli din judeţ.

Din 1994 până la pensionare a fost conducătorul Centrului Judeţean de Asistenţă Psiho-Pedagogică din Bistriţa (CJAPP), care activa în colaborare cu Casa Corpului Didactic şi în subordonarea Inspectoratului Şcolar. Am fost colegi şi în perioada respectivă, convingându-mă în plus de onestitatea şi expertiza lui profesională.

Concomitent cu viaţa social-profesională şi-a creat o familie de care a fost mândru. Soţia Valeria (Vali) i-a adus pe lume două fiice: Carmen şi Claudia, ambele realizându-se prin studii. Claudia-absolvind Dreptul este judecător la Cluj, iar Carmen un medic de excelenţă, a trecut Oceanul şi profesează la Miami-Florida, dăruindu-i doi nepoţi la care le-a dus dorul… Aşa se face că Ghiţă şi Vali au luat avionul şi au plecat…

Dar, o boală necruţătoare, ascunsă şi perfidă i-a curmat lui Ghiţă viaţa la doar 66 de ani, departe de ţară…

Aici toţi am rămas interzişi, descumpăniţi, profund întristaţi. Am comunicat câtorva colegi de pedagogică (Paul Dina, Vasile Cismaşu, Ghiţă Popa), care au scris în presa clujeană. La Bistriţa Sanda Deac s-a ocupat de organizarea unei ceremonii religioase şi nu putem crede…că Ghiţă a trecut la odihna veşnică…

Cu privirea tristă, cu un zâmbet discret, Ghiţă ne priveşte din această fotografie (astăzi cernită), parcă se pregăteşte de odihna veşnică. Să-i fie ţărâna uşoară şi nu putem să-i consolăm familia decât spunându-i că îl

vom păstra mereu în amintire, cu sinceră admiraţie şi dragoste, pentru colegul şi prietenul care a părăsit prea repede lumea pământească. Să-i fie ţărâna uşoară!

Titus Wachsmann-Hogiu