Spuneți că Nicolae Manolescu nu are dreptate?

În prima jumătate a sec. al XIX-lea Costache Negruzzi făcea (cu o pană ironică) portretul („fiziologia” – cum spunea el) al unei categorii de români pe care recent Nicolae Manolescu îi numește „golani”, socotindu-i „provincialii de acum o sută sau două sute de ani.”
Desigur, la rândul său, trage condeiul în a le fixa trăsăturile; din când în când, cu trimitere la cei de atunci.
Mai întâi, pe cei de acum îi numește „baroni”, cu deosebirea că strămoșii lor nu știau să controleze în egală măsură politica și economia. „Baronii sunt deopotrivă de primitivi sufletește, dar capabili a folosi resursele unei tehnologii la care predecesorii lor nici nu puteau visa.”
Acestora le lipsește spiritul, „dar au și mai puțină nevoie de el. Fiind, incomparabil, mai neciopliți, și-au cumpărat diplome plagiate gata să și le pună în ramă la birouri sau la serviciu.” Provincialul de altădată „n-a ajuns niciodată în funcția de a dispune de bucatele statului. În schimb, baronii actuali s-au cocoțat până la vârful piramidei politice. Sunt șefi de partide, parlamentari, membri ai guvernului, președinți de Consilii județene, primari.”
(N.n. Aici, adică propoziția de mai sus aș fi început-o mai nuanțat, adică: „Unii dintre ei sunt…”)
Dar ce dur final în diatriba aceasta!
„România a devenit o Golanie populată de golani. De la oamenii de pază ai cluburilor la recuperatori, de la mafioți la primari, de la guvernanți la parlamentari, pe o scară urcătoare a măgarilor, o mulțime dintre cei cu care ne împărtășim viața de zi cu zi, vrem, nu vrem, cei mai mulți sunt niște golani. Ce-i de făcut? Nu mă întrebați pe mine. Întrebați-vă pe voi înșivă!”
Mde!... Mă întreb, însă nu sunt academician și președinte al Uniunii Scriitorilor din România, ca să am atâta curaj al provocării.